O canapea pe un balcon uitat de timp.

Day 2,402, 07:53 • Published in Romania Romania • by Comfortable Enema


Asa cum ar trebui inceputa orice poveste, a fost o data ca niciodata o canapea. O canapea ponosita, rupta in mult prea multe locuri pentru a-si mai pastra integritatea, albastra sau cel putin albastra cred ca ar fi trebuit sa fie, dar timpul si intemperiile au avut de spus un cuvant greu asupra batranei si uzatei canapele, sau poate o fi fost gri? Sau ceva nuanta bizara de mov? Uitata din vremuri imemorabile pe balconul etajului intai al caminului studentesc, prost plasata intre cosurile de gunoi, ce din cauza valului de caldura nespecific de afara, emana mirosuri respingatoare de fructe intrate in putrefactie si resturi de vin otetit.

Un c*cat lasat cadou de perechea de porumbei ce se hotarase sa-si faca acolo camin, uscat, respingator.

Doi amici, bandu-si in scarba cestile de nes ieftin indulcit tare si dres cu lapte pentru a-i mai taia din gust. Discutii interminabile despre fericire, deitati, natura, posibil si imposibil, univers, din nou fericire, iubire, prietenie, dragoste de aproape….

Tutun, vin, iarba, mult prea mult vin, mult prea multa iarba, delir, halucinatii, pizza la microunde, vin, din nou discutii interminabile. Cineva nu foarte indepartat exerseaza la sitar, muzica divina. Ne oprim, ascultam, ne zambim.

Din departare se aud sunetele electronice sparte ale unei petreceri, acolo ne asteapta restul amicilor, dar nu avem chef, e departe si precis n-au canapele albastre, ponosite si c*cate de porumbei.

O privire trecatoare, staruinta, o imbratisare. Un sarut furat. Oare asa ar trebui sa se simta iubirea? oare asa trebuie sa se simta divinitatea, fericirea, universul la picioarele mele?

Sitarul mai canta inca, imbratisarea continua, simt pletele ei blonde atingandu-mi obrazul nebarbierit, ma gadil. Un nou sarut. Da, e iubire.

Grija, panica, disperare, abandon de sine, delir, fericire, mai mult vin, mai mult tutun, mai multa iarba.

Plec intr-o saptamana, totul va fi gata… totul va fi gata. A venit dimineata, lumea iese din scara caminului, isi vede in continuare de nimicurile ei zilnice de parca nimic nu s-ar fi intamplat, de parca nu ar realiza ca pentru mine, pentru o clipa, universul s-a oprit, am simtit fericirea.

Nimic nu e vesnic, nici iubirea, nici vara, nici macar canapeaua albastra.


Articol scris pentru participare la concursul de creatie BOR