Join the new world

Articol participant la concursul de creatie al Bisericii eRomane.

*********************************************************************************

O vara torida. Inceput de iulie. Malul nistrului, la o altitudine ciudata din cauza reliefului.

Impreuna cu alti cativa zeci de "combatanti" eram in toiul pregatirilor pentru demararea proiectului ER52MOM, numit si "52 Manastiri Ortodoxe din Moldova". Ce reprezinta codul ala? Eh, ii zice indicativ de apel, si face parte din lumea radioamatorismului, o veche si nemuritoare pasiune a mea. Dupa cum spuneam, antene, cabluri de sustinere, fire electrice, mese pentru echipament, arsita, tipete, injuraturi, oameni agitati. Incercam sa fim gata pentru ora 5 (dupa-amiaza), ora preconizata pentru inceperea nebuniei. Moldoveni fiind, nu puteam sa nu intarziem cu cel putin o ora, dar nu era important faptul. Dupa 3 ore de munca si zeci de incercari, reusim sa plasam antena principala, si altele 2 pentru lucru optional. Cortul principal este si el in picioare.

Ard de nerabdare sa incep. Era sa fie primul meu concurs serios. Eram foarte mandru de scula cu ajutorul careia telegrafiam, o cheie de transmisie fabricata manual de specialistii ex-sovietici. Mana parca mergea de la sine, aluneca pe marginile metalice ale acesteia, nu simteam nici o durere dupa multa vreme. A inceput aventura. Primele QSO-uri (legaturi confirmate) le-am facut cu fratii romani, dupa care am descoperit noi orizonturi. Am trecut la Europa Centrala si Scandinavia, apoi la cea de Vest. Nemtii pareau ca se napustesc pe frecventa pe care emiteam eu. Incepea deja sa se intunece, eu insa nici nu ma gandeam sa ma opresc aici. Dupa 3 ore de munca eram mai proaspat ca niciodata. Stiam ca la amurg dispare propagarea pe distanta scurta si medie, dar se deschide cea de distanta. Astfel, timp de alte 3 ore am lucrat numai americani si japonezi, socotiti fiind elita acestui sport in lume, facundu-ma sa ma simt mai mandru de mine ca niciodata.

In acele ore nebune am strans peste 500 de legaturi, ceva ce nu am mai reusit vreodata. Obosit si totodata uluit de aceasta atmosfera, am adormit probabil chiar pe masa de lucru, fiind trezit in zorii zilei urmatoare de razele jucause ale soarelui. Inca buimac si mahmur dupa ziua de ieri incep sa fac o plimbare pe marginea prapastiei care in adancimea ei adapostea mirificul Nistru. In departare, pe celalalt mal, zaresc o multime adunata parca pentru o ceremonie. Nu am inteles ce se intampla pana cand doi dintre ei au intrat in apa, "ajutand" un al treilea sa primeasca taina botezului. M-am gandit ca or fi vreo secta religioasa, lucru confirmat apoi. In acel amalgam de stari ce le traiam am inceput sa tip (nu stiu ce) si sa fac cu mana spre celalalt mal. Am fost intampinat cu salve si fluturari de mana, lucru ce m-a inveselit nespus.

Brusc mi-am amintit de menirea mea acolo. Stiam ca in curand se vor inchide toate caile de comunicare in banda, asa cam nu aveam timp de pierdut. Cand toti inca dormeau, am pornit statia, am conectat cheia, si da-i bataie! Alte doua ore de delectare pline de emotii nemaitraite pana atunci. Se apropia amiaza, incepeam pregatirile de plecare. Eram profund marcat de aceasta graba, doream ca acele clipe traite intens sa nu se mai termine. Dar nu era cale de intoarcere. O poza de grup cu toti prietenii care am participat atunci este ultimul lucru pe care mi-l amintesc.



Drumul spre casa a fost unul inexistent. Cele 2 ore si jumate au trecut ca 2 minute, pline de planuri si idei pentru viitor, un viitor ce parea promitator, si care nu a dezamagit. Acea vara avea sa ramana in memoria mea multa vreme!



P.S Multumesc celor ce au avut rabdarea de a citi toata tampenia asta 🙂