Join the new world

“A nu-ţi fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol. Asta înseamnă că putem interveni oricând, prin imaginaţie, şi putem modifica spectacolul aşa cum vrem noi.”
Mircea Eliade


- De ce?
- Ce, de ce?
- N-ai inteles nimic!
- Nu era nimic de inteles… doar zambeam… asa de aiurea

Asa si acum sa povestim...

…Şi întâlneşti în viaţă oameni care nu au altceva de făcut şi vin şi te întreabă: “Eşti fericit?”...
Le răspunzi atunci într-o doară “mda”, “aşa şi aşa”... Daca ai chef de-o vorbă mai rămâi şi încerci să argumentezi... povestind, dând exemple... baţi puţin câmpii...
Ce este însă fericirea?... Probabil mulţi au încercat o definiţie...
Să fie fericirea sentimentul de libertate interpretată ca o absenţa a dorinţelor? Sau altfel spus “sa ştii sa îti doreşti ceea ce ai deja”, cum ar fi zis Sfantul Augustin?... Foarte posibil, s-ar putea spune atunci ca fericirea e o finalitate... Eşti mulţumit cu ceea ce ai nu-ţi mai doreşti nimic... Eşti un om mort! Natura umană are adânc înradacinată dorinţa... dorinţa de a avea mai mult şi care în esenţa nu-i un lucru rău e modul de a progresa (în orice plan ai privi – material sau spiritual)... a avea, a dori sa ai numai pentru tine, da, atunci se reduce totul la egoism care, desi este încercat de toţi oamenii este blamat şi privit ca o atitudine dintre cele mai rele... puţini sunt cei care reuşesc sa se desprinda de un anume Eu...
“Fericirea socot că e undeva, deasupra omenescului, cu toate că-i făcută din mărunţişuri omeneşti şi nu se leagă de cel care nu încearcă, măcar de câteva ori în viaţă, să se ridice deasupra lui.” ar fi zis Petre Sălcudeanu... afirmaţie care vine, oarecum, a contrazice ceea ce incepuse a se contura ca fiind fericirea... Trebuie sa ai, cel puţin, dorinţa de a incerca sa fii fericit.
Ar putea fi acceptabila definiţia data de William H. Sheldon “Fericirea este în mod esenţial o stare de a merge undeva, cu toată inima, unidirecţional, fără regret sau reţinere.”... şi de aici poţi lega noţiunea de fericire de cea de suflet, suflet care e responsabil cu înmagazinarea trairilor noastre de toate zilele... Atunci fericirea e sentimentul acela pe care îl ai cand simţi ca ţi-e sufletul plin... şi mergand mai departe, cand simţi ca “lumea e fara margini” insa fara a te lasa copleşit de realitatea “ca suntem atat de mici, ca frumuseţea are pete si e trecatoare, ca dreptatea nu se poate realiza, ca nu putem şti niciodata adevarul.”... Astfel poti regasi conceptul de fericire suprapus peste cel de iubire stare care estompeaza pana la anulare toate imperfecţiunile, care te inalţa intr-un anume zbor, deasupra omenescului...
Fericirea privita ca atingere a iubirii s-ar putea exprima, mai degraba poetic... Mod care permite o mai buna intuire a starii de fericire.
“E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
....
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
...”
Şi poate fi extrapolat la starea de iubire pe care o poţi avea pentru orice... Aici însa este numai o parte din ceea ce înseamna fericirea, aceea care depinde de sine, de modul în care priveşti lumea... partea pe care o poţi atinge doar prin simpla daruire, necondiţionată, fără regret; privind cu iubire tot ceea ce ai in jur... un soi de optimism, oarecum nebunesc... precum şi de modul în care te priveşti pe tine insuti; aici insa te poţi crampona de modul în care eşti privit şi de cei ce te inconjoara, raportându-te, mai mult sau mai puţin, la privirile îndreptate asupra-ţi... Si atunci: daca fericirea este asimilata iubirii, în mod firesc ar fi posibil sa dorim sa fim iubiţi, sa fie indreptate asupra noastra numai priviri pline de iubire... Si în acest punct, da, ar trbui a ne limita la a ne dori realizabilul. De pilda, sa nu-ţi doreşti sa fii iubit de-o piatra...
Si poti sa fii fericit sau nu... (nu ma mai chinui cu ascii... oricum mai uit de ele)
Si pentru a atinge fericirea e uneori mai simplu sa-i faci pe altii fericiti, sa-i privesti cu iubire si fericirea lor sa simti ca se se intoarce in fericirea ta... Asa nu mai conteaza daca un arbore te poate sau nu privi... Il privesti cu iubire, ii vorbesti, ii aduci apa pe timp de seceta, ii cureti crengile uscate... Iti imaginezi ca el simte acest lucru si ca acest fapt il face fericit... Iti simti sufletul plin si... esti fericit...
Si pana la urma am ajuns de la o definitie sau alta la “cum sa fii fericit”...
Fericirea, modul de a o atinge... fiecare isi gaseste propria definitie si-si predefineste proprile cai.
“Fericirea înseamnă să ai o familie mare, iubitoare, grijulie, închegată, care să locuiască într-un alt oraş.”, definiţie data de George Burns - e numai un moment pasager... care mai devreme sau mai tarziu poate trece in nefericire...
“Fericirea este cea mai mare biruinţă, aceea pe care o dobândim împotriva destinului ce ne este impus.” definiţie data de Albert Camus – Da! Fericirea se suprapune si peste conceptul de libertate si te poti impotrivi oricarei impuneri, chiar si unui destin aparent favorabil... si probabil cand iubesti si lupta... si cauti laurii.
“Fericirea e un ideal al imaginaţiei, iar nu al raţiunii.” Immanuel Kant – posibil… dar nu imposibil de atins.
Fericirea este alcătuită dintr-un şir de plăceri mărunte. Charles Baudelaire – nu neaparat.. nici de ignorat.
“ La urma urmei, ce e fericirea? Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus si ici nu va adduce vre-o data fericirea. Dimpotriva, nu e decat neliniste, un camp de lupta, nopti nedormite, cand ne intrebam daca e bine ce facem. Adevarata dragoste este plamadita din extaz si agonie” Paulo Coelho – o oarecare masura... usor melodramatic.
“Să-ţi exersezi liber măiestria, iată adevărata fericire!” (Aristotel ) – Mda! Daca ai vreuna...
“Fericirea este mulţumirea de sine.” (tot Aristotel) – posibil...atunci cu siguranta, cel mai adesea, sunt o nefericita...
“Fericirea easte o monstruozitate! Pedepsiti sunt cei care o cauta” Gustav Flaubert – Exagerare!
Sunt fericita? Da... intr-o oarecare masura... si anume, aceea in care pot privi cu iubire orice... Sunt nefericita?... Nu!... Atunci cand nu sunt fericita... Nu sunt... Inchid ochii si nu privesc... Ce nebunie!... In fond... poate fericirea nu trebuie nici definita, nici inteleasa si nici cautata prea departe... trebuie doar intuita, simtita si traita atunci cand sufletul iti spune ca esti fericit... in rest sunt speculatii...
De ce il iubesc pe Platon? Pentru ca a rostit un adevar, pentru mine cel putin, are aceasta valoare, “Cu cat gindesc mai mult, cu atat ma intreb daca-mi foloseste la ceva.”

Si am recitit... nu am revenit pe text... am spus o multime de tampenii.
De ce?... ”De amorul artei”... s-ar putea, probabil, posibil, aparent... pentru certitudine sunt necesare “examinari” mai amanuntite si competente.


pentru concurs