MDA- nr. 6 - din SUMAR- Verbum Ludens; Aesop de pe malurile Prutului; Pieptenele

Day 2,085, 05:26 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by MINISTERUL CULTURII MOLDOVA


JOC, jocuri, s. n. 1. Actiunea de a se juca (1) și rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ◊ Joc de societate = distractie într-un grup de persoane
JOC ~uri n. 1) Activitate fizică sau mintală desfăsurată din plăcere. ◊ ~ de societate distractie la care participă un grup de persoane lansate în dezlegarea unor probleme amuzante
Joc (jócuri), s. n. – 1. Actiunea de a se juca, activitate distractivă. – 2. Actiunea de a juca pentru a cîștiga ceva. joc n. 1. petrecere, distractiune: jocuri copilărești; 2. exercitiu de recreațiune supus unor regule anumite
JUCÁ, joc, vb. I. 1. Refl. A-și petrece timpul amuzându-se cu diferite jocuri sau jucării; a se distra. jucá (joc, jucát), vb. – 1. A-și petrece timpul cu un anumit joc. – 2. A intra, a deschide, a face o mutare proprie jocului. – 3. (Refl.) A-și petrece timpul cu un joc, fie pentru a se distra, fie din interes.

„Jocul este mai vechi decat cultura, pentru ca notiunea de cultura, oricat de incomplet ar fi ea definita, presupune, in orice caz, o societate omeneasca, iar animalele nu l-au aşteptat pe om ca sa le invete sa se joace.“, scria in 1938 istoricul olandez Johan Huizinga in celebra sa carte “Homo Ludens”.

ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Fiintă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simti și de a se mișca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S. n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor.

Importanta jocului ca element de dezvoltare culturala si sociala nu poate fi negata. Suntem inconjurati de joc din prima clipa. Si ne va urma pe tot parcursul vietii fiind o poarta dinspre copil catre matur si inapoi.

MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experientă. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește o judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur]
MATÚR ~ă (~i, ~e) 1) (despre organisme, fiinte) Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; adult. 2)(despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă profunzime și maturitate; cu întelepciune profundă și serioasă. Om ~. Judecată ~ă. / MATÚR, -Ă adj. Ajuns la maturitate. ♦ Copt la minte; cu experientă. ♦ Serios, adânc, profund, chibzuit. [Acc. și mátur. / < lat. maturus, it. maturo]. màtur a. 1. copt de vârstă, care nu mai e tânăr: om matur; 2. fig. deplin cugetat: proiect matur. ║ adv. cu chibzuintă: cugetă matur.[V. màtor].

COPÍL ~i m. 1) Băiat (sau fată) în perioada de la naștere până la adolescentă. ~ mic. ~ de școală. ◊ De mic ~ din copilărie. A ajunge (sau a cădea) în mintea ~ilor a avea manifestări copilărești. fig. Persoană matură care dă dovadă de naivitate și lipsă de experientă. /Cuv. autoht.

Invatam de la cei apropiati si de la societate prin jocurile care ni se propun de-a lungul timpului. Felul in care asimilam regulile jocurilor, cum ne adaptam, dezvoltam, improvizam si socializam pe parcursul acestora ne vor defini ca entitate. Atat individuala cat si ca grup. Este important de mentionat ca un joc are capacitatea de a arata, cat se poate de direct, starea unei societati, prin prisma derularii acestuia. Asa cum scriam intr-un editorial anterior, suntem elemente diverse, uneori mult prea antagonice. Iar orice joc presupune interactionarea. Dintr-o astfel de actiune rezultatele nu pot fi prevazute. Tocmai de aceea s-a creat o regula. Una atat de simpla, incat frapeaza prin usurinta ce te poate cuprinde in momentul utilizarii acesteia:

DISTRÁCTIE, distractii, s. f. 1. Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrecere; agrement.

Cel mai important aspect al jocului.

Prin prisma acestuia, avand in vedere claritatea faptului ca animalele s-au jucat primele, se va observa cine a reusit sa depaseasca acel stadiu.
Ce nu cred ca tinut cont Huizinga, in momentul scrierii celebrei carti, ca exista si polisemia.

POLISEMÍE s. f. Însușire a unor cuvinte sau unităti frazeologice de a avea mai multe sensuri; calitatea de a fi polisemantic;

Aceasta insusire se dovedeste a fi modalitatea cuvintelor de a se juca. De la Homo Ludens ajungem la Verbum Ludens. Numai asa imi pot explica de ce distractie si joc sunt atat de diferit intelese, chiar daca definitiile lor sunt chiar sub ochii tuturor.



AESOP DE PE MALURILE PRUTULUI
A fost considerant de contemporani ca unul dintre cei mai de seama literati. "Un veritabil La Fontaine" il descria Alecsandri, iar Kogalniceanu il vedea superior celorlalti creatori de fabule. Culegerea sa de Fabule, din 1840, in care tinteste viciile, nedreptatile, superstitiile, laudarosenia, il consacra.
Despre “Donici, cuib de-ntelepciune”, din “Epigoniile” lui Eminescu, vorbeste cel mai bine Costache Negruzzi in SCRISOAREA XXXI, o scrisoare pe care va voi prezenta-o integral pentru a intelege ce inseamna Alexandru Donici:

“SCRISOAREA XXXI
(Alexandru Donici)
Când la 1812 Turcia în urma rezbelului ce avusese cu Rusia viola toate tractatele şi capitulaţiunile noastre, cedând puterii învingătoare jumătate din teritoriul Moldovei, şi când magnaţii naţiunii române strivite şi umilite, în loc de a protesta, precum făcuse Ghica bătrânul când se luase Bucovina, nu găsise nimic mai nimerit, decât să se adreseze la Poartă, cerând în locul pământului cedat să se dea Moldovei câteva judeţe din Muntenia, multe familii rămaseră în Basarabia. Intre aceste era şi familia Donici, de origine veche şi nenorocită.
Pe atunci Alexandru Donici era copil. Părinţii săi neputându-l învăţa limba sa (pentru că şcoalele române erau condamnate, Basarabia trebuind neapărat să se rusească), l-au trimis la Petersburg, unde alte învăţături afară de cele militare neesistând, a trebuit vrând nevrând să-l facă oştean. Au plâns mult bieţii părinţi când au luat astă hotărâre; a plâns mult şi el, depărtându-se de casa părintească; dar ce era de făcut alta decât să se supuie soartei sale? S-a dus la Petersburg şi a intrat în corpul de cădeţi. Insă avea el oare vocaţiune pentru arta militară? Vom răspunde copiind un fragment din scrisoarea ce am primit de la dânsul, când după câţiva ani a căpătat rangul de ofiţer.
— "...Când de pe malurile verzi şi înflorite a Bacului şi a Răutului, unde mă scăldam vara sub caldele adieri a zefirilor, m-am văzut deodată pe ţărmurile neguroase ale Nevei, unde se vede atât de rar soarele, unde în locul dulcii limbi cu care mă legănase mama, nu auzeam decât o limbă aspră ca şi climatul; când mă văzui părăsit între străini ce nu mă înţelegeau, silit de dimineaţă pană în sară a face marşuri cu mai multe oca de fier pe umăr şi a învăţa manevrarea pustei în douăsprezece timpuri, desperarea mă cuprindea şi zeu! nu ştiu dacă arma pe care o purtam toată ziua, n-aş fi întors-o ca să o slobod în pieptul meu, dacă ar fi fost încărcată. Viind la cazarmă mă aruncam pe tristul meu pat; camarazii mei râdeau, cântau şi se jucau, iar eu plângeam, gândind la ţara mea, ţară unde era Făt-Frumos şi Ileana Cosânzana..."
Astfel se petrecură zilele sale, după ce, după mulţi ani de suferinţă, fu numit prapor sdni CU (sub-locoteninte) şi trimis la polcul N. de infanterie. Din norocire regimentul acela era tăbărât aproape de Basarabia. Donici abia se prezentă comandantului şi, cerându-şi concediu, alergă să-şi vază părinţii, însă nu găsi decât mormântul lor! Pierzând singura mângâiere ce-i mai rămăsese, se lăsă de oaste, şi peste puţin trecu în Moldova.
Nu ne aducem aminte dacă mai trăia încă unchiul său Logofătul Andronachi Donici, care singur cu bătrânul Flechtenmacher ştia pe atunci Pandectele, încât umbla asupra-i şi-o epigramă care zicea:

Dacă ai vro judecată,
Mergi la Donici de-o arată;
Că el pană şi-n pilaf
Va găsi vrun paragraf... etc.

Nu ştim unde găsea el paragrafurile, ştim numai că era un om versat în jurisprudenţă, şi că o prescurtare de legi ce el a publicat, este şi astăzi căutată în tribunalele Basarabiei.
Aici Alexandru Donici găsi rude şi amici, dar găsi mai ales limba sa. Voind să-şi facă o poziţiune socială, intră în serviciul ramului decanic, şi după ce îşi pierdu soţia ce o luase, se însura de al doilea.
Acum greutăţile casei începură: copiii se năşteau pe tot anul, şi el nu era avut. Cu toate aceste cu mica leafă ce avea, cu venitul unei moşioare, şi mai ales cu o mare cumpăneală şi economie îşi ţinea casa; iar virtuoasa lui soţie se trase la ţară, consacrându-se numai la creşterea copiilor săi. Singura lui recreaţiune era poezia.

Debutând prin Caruta postei , cântecel care curând se făcu popular, traduse apoi Tiganii de Puskin, poem atât de frumos şi de natural, dar toate aceste erau mai mult pipăiri, pană ce încercându-se cu apologul, se desveli adevăratul poet.
Pe atunci, mai mulţi juni români ce-şi terminase studiile în străinătate, înturnându-se în ţară îşi propuseră a da un impuls literaturii lâncezânde. Kogalniceanu începu a preda un curs de istorie în colegiu; publica Dacia literari şi Arhiva româna , colaţiona şi da la lumină cronicele noastre uitate de atâta timp. Alecsandri stigmatiza ignoranţa prin lorgu de la Sadagura, cea întăi verigă a acestei preţioase salbe de bucăţi teatrale cu care el împodobi scena noastră. Donici biciuia viciurile prin fabulele sale ş.a. Peste Milcov, Eliad, demn următor a lui Lazar, corecta limba. Boliac, Alexandrescu, Rosetti ş. a., urmând Cârlovilor şi Vacarestilor ne arătau în scrierile lor neimitabila frumuseţă a limbii. In Transilvania şi Banat, Baritiu, Murasanu ş.a. subţineau naţionalitatea. Numai în Basarabia, abia bătrânul Stamati mai da semn de românism; Hâncu şi Hâjdau amuţise. Se întreprinse publicarea unei foi literare, la care conlucram noi toţi care scriam. Ea fu primită cu încântare de public, dar vântul pe atunci nu sufla la liberalism; ideile noastre nu erau gustate de un guvern care nu putea uita nici Satirele lui A. Cantimir, nici scenele din viaţa lui Lăpuşneanu şi a lui Ghica Cogălniceanul şi luând drept pretecst o nevinovată poveste, sub cuvânt că atacăm religiunea suprimă foaia; aceste însă rămân a se descrie de acel ce va întreprinde de a publica istoria literaturii române, operă de care suntem lipsiţi pană acum.

Anul 1848, atât de priincios libertăţii popoarelor, a fost funest pentru litere. Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă, şi telescopul Arago prinse ceaţă. Prea puţini din români rămaseră credincioşi cultului muzelor, şi între aceşti puţini nu trebuie a uita pe Donici. El făcea din când în când câte o fabulă, şi după ce o cetea amicilor săi, o ascundea degrabă în portofoliu; şi astfel a urmat, pană ce oara morţii a sunat!
Nu ne-am încercat a scrie biografia lui Donici; asta o vor face o alţii mai competenţi decât noi. Nu vom termina însă această schiţă ce e numai o tristă amintire, fără a reproduce cele ce am scris la moartea lui în ziarul Trompeta Carpatilor.
"Alecu Donici nu mai este! Plângeţi, dobitoacelor! Voi, cărora el ştia a vă da atât spirit! Istoricul vostru a murit. "Ştim că ne va spune că avem mulţi poeţi, infinitus est nume- rus, atât de mulţi, încât nu mai putem alege pe cei buni din cei răi. Ştiu că sunt şi destui prozatori, însă operele lor sunt atât de grele de mistuit, încât preferim a ceti Alecsandria, decât multe alte scrieri pretenţioase. Este aceasta un viciu al gustului nostru?
Se poate. Dară ne vine să zicem şi noi cu poetul:
Si Peau d'âne m'etait conte,
J'en aurais un plaisir extreme.
"Tot aşa e şi cu fabulele lui Donici. Cine nu-şi aduce aminte de Gâdele, de Pufuser pe botisor, de judecata momiaei, de Carul cu oale, de Magării din Parnas, de Lupul nazir, ş.c.L, ş.c.L, ar trebui să le înşirăm pe toate.
De la Esop, pe care-l silabisim pe băncile şcoalei, pană la Lafontaine, Krâloff, Donici, apologul ca şi proverbul a fost totdeauna înţelepciunea naţiunilor. In fabulă vezi pe judecătorul prevaricator, pe dregătorul nedrept; şi acei pe cari nimene n-ar cuteza a-i numi pe nume, apologul îi arată, ca într-o oglindă, sub masca unui lup, a unei momite, şi toată lumea îi cunoaşte. Şi să nu crează cineva că e lesne a face o fabulă. Francia avu mulţi fabulişti: nici unul însă nu ajunse pe Lafontaine, şi să vă spun pentru ce? Pentru că fabula nu sufere secătura şi umplutura: ea cere pe lângă talent o bunomie, un stil simplu; ea e datoare să spună numai ce trebuie, nici o silabă mai mult. Şi cine avea mai multă bunomie decât Donici! In bordei ca şi în palat, fabulele lui sunt cetite şi înţelese.
"Când după un fatal duel, A.Puşkin, poetul rus a murit, guvernul a ordinat să se imprime operele lui cu cheltuiala statului şi să se vândă în profitul urmaşilor săi. Aceasta scuti pe familia ilustrului poet de a cerşători ca să capete pâinea de toate zilele. Oare acea ce făcu pentru Puşkin sub Ţarul Muscalilor, să nu se facă pentru Donici sub Principele Românilor?"

FABULA - PIEPTANUL de A. Donici

Copilului de pieptănat
Neneaca pieptene din târg au cumpărat.
Copilul foarte mult de el s-au bucurat.

Ce piepten bunișor!
Cum merge de ușor!

Mai bine de un ceas
El perișorul său prin pieptene au tras
Și mulțămit deplin neneacăi au rămas.

Apoi s-au pus la carte,
Au învățat frumos,
Din buchi a opta parte;

Și iar la pieptene degrabă s-au întors.
După aceasta dând de alte jucării,
Copilul au făcut prea multe nebunii
Și părul de pe cap de tot și-au încâlcit.
Dădaca lui au vrut îndat' să-l netezească,
Dar pieptenul era prin casă zăhăit;
Și el țipa, răcnea, acela să-i găsească!
O fată, de sub pat, degrabă l-au și scos,

Dar numai ce folos!
Că cum abia-abia de păru-i s-au atins,
Copilul de dureri au și strigat cu plâns:

— Ce piepten îndrăcit!
Iar pieptenul au zis:

— Eu tot același sunt;ți-e părul încâlcit.

Copilul însă, supărat
Pe favoritul său,
L-au dat într-un pârău:

Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat.

Văzut-am eu
În veacul meu

Că oamenii așa cu adevărul fac.
Cât cugetu-i curat,
El nouă este drag;

Iar cum pe cuget ai pătat,
Apoi de adevăr îndat' te-ai depărtat
Și, ca copiii, noi de pieptănat fugim

Când capul ne-ncâlcim.



Dragi cititori ai MDA,

Concursul “Kulturistii” nu a mai putut sa se desfasoare. Motivele le cunoasteti cu totii. Cu toate acestea, echipele inscrise in concurs au depus tot efortul creativ pentru a se prezenta cu materialele cerute de regulamentul propus in numarul 3 al MDA.
Tocmai de aceea, echipa MDA si-a propus sa ii premieze cu cate 2 GOLD pe fiecare participant pentru munca depusa.

Va multumim tuturor pentru implicare!



Dragi cititori ai MDA,

Azi imi inchei activitatea in functia de Ministru al Culturii. Cum mi-am insusit atributiile acestui post las la latitudinea dumneavoastra. Tin doar sa multumesc tuturor celor care au trecut pragul acestui Magazin de Divertisment Adjuvant , indiferent de orice motiv. Alaturi si datorita voua am invatat lucruri noi, mi-am pus intrebari, am descoperit noi eprieteni si m-am distrat. Ce pot cere mai mult?!
Asa ca nu pot decat sa ma inclin in fata voastra si sa va multumesc din toata inima!

Al dumneavostra,
Dragos1976



Varianta OFFLINE: