Mateiu Basarab - preluare din Dumitru Almaș

Day 2,487, 06:53 • Published in Romania Romania • by gabriel9924

România a dispus in toata istoria ei de oameni geniali. Poate că așa ne-a lăsat Dumnezeu sau poate că necazurile ne-a făcut mai înțelepți. Cert este că avem valori cu care TREBUIE să ne mândrim fiecare dintre noi. Una dintre aceste valori a fost Matei Basarab, domn al Țării Românești între 1632 și 1654.


Povesteşte Dumitru Almaş: “S-a întâmplat ca azi, în cartea pe care o citeam, Oana şi prietenii ei să vadă fotografia unui voievod bătrân, cu căciulă de catifea împodobită cu pană şi cu o broşă scumpă.

- Cine-i acest voievod, bunicule? m-a întrebat ea.

- Este un voievod de demult, am răspuns eu. Se numea Matei Basarab. A fost unul din cei mai harnici şi pricepuţi în treburile conducerii. El a mărit şi înfrumuseţat mult Curtea domnească din Târgovişte şi din Bucureşti, aşa după cum a pus să se clădească multe case mari şi trainice în toată ţara.

Totodată, Matei Basarab s-a străduit, din toate puterile sale, ca în ţară să fie pace, oamenii să trăiască în bună înţelegere şi să aibă de toate. S-a îngrijit ca toţi să muncească şi să nu se înşele unii pe alţii, adică să trăiască în cinste şi cu dreptate.

E adevărat ca şi românii îl ascultau şi făceau aşa fel ca treburile să meargă tot mai bine. Când se mai afla unul nemernic ori necinstit, înşela ori lua mită, îl dojenea aspru şi căuta a-l pune pe calea cea bună.

Aşa, de pildă, la intrarea în Curtea domnească, s-a aflat odată un căpitan de strajă care nu lăsa pe nimeni să intre la voievod, cu vreo plângere sau cu vreo treabă, dacă nu-i plătea şi lui ceva, ca un fel de bir. Sau, dacă omul acela, fie boier ori slujitor, primea vreun dar de la voievod, căpitanul necinstit cerea să împartă cu dânsul. Mulţi credeau că are poruncă de la voievod să se poarte aşa.

Dar iată că, într-o zi, Matei Basarab a chemat la curte un tânăr dregător, pentru sfat. Crezând că vodă vrea să-i dea vreun dar bogat şi scump, căpitanul de strajă a zis către acel dregător:

- Îţi dau voie să intri la măria sa, numai dacă făgăduieşti că împarţi cu mine jumătate din ceea ce vrei primi.

A stat dregătorul câteva clipe şi s-a gândit. Apoi a zis:

- Dacă aşa-i acum obiceiul şi altfel nu se poate, vom împărţi.

- Bine, pofteşte înăuntru.

Dregătorul a intrat în Curte; s-a sfătuit cu voievodul. La plecare însă a zis:

- Măria ta, te rog, dă-mi patru palme; dar, ştii, zdravene.

- Patru palme? s-a crucit Matei Vodă Basarab de asemenea rugă. De ce?

- Am eu o socoteală cu cineva, a zâmbit dregătorul. Te rog, nu mă refuza: pălmuieşte-mă, măria ta.

Deşi nu-i convenea, vodă i-a împlinit ruga: i-a dat două palme. Şi, cu totul nedumerit, s-a oprit zicân😛

- Auzi comedie! Un dregător să te roage să-l pălmuieşti… De ce?

Dregătorul a zis:

- Nu pot să spun, dar am nevoie de aceste palme.

- Mulţumeşte-te cu două.

- Bine, măria ta, şi a plecat.

Foarte mirat, vodă s-a uitat pe fereastră după acel dregător: doar va pricepe de ce i-a făcut o asemenea năstruşnică rugăminte. Şi ce a văzut? Ce-a auzit?

A văzut că, la poarta cetăţii, căpitanul de strajă l-a oprit pe tânărul dregător şi i-a zis răstit:

- Ei? Împărţim pe din două, cum ne-a fost vorba?

- Bucuros! a râs dregătorul.

Şi i-a şi cârpit o palmă aşa de tare că l-a izbit pe căpitan cu capul de perete, de a văzut stele verzi. Apoi a adăugat, întru lămurire:

- Eu am primit două! Dacă primeam patru, îţi mai dam una. Dar măria sa s-a arătat cam zgârcit.

A pălmui un căpitan din gardă era un lucru foarte grav. De aceea, s-a făcut zarvă mare între străjeri. Mulţi au sărit să-şi apere căpitanul.

A coborât repede şi voievodul şi a întrebat cu supărare:

- Cum îţi îngădui, dregătorule, să-mi pălmuieşti căpitanul străjii?

- Măria ta, a răspuns acela, ca să-mi îngăduie intrarea în curte, dumnealui, căpitanul, mi-a cerut să împart cu dânsul jumătate din ceea ce voi primi de la măria ta. Am primit două palme. Una i-am dat-o lui; împărţeală dreaptă, cum ne-am învoit.

Auzind, voievodul s-a luminat la faţă şi a zis, râzân😛

- Ei, dacă-i vorba de învoială şi împărţeală… dreaptă, nu mă amestec. Dar căpitan ca acesta nu-i vrednic a sta strajă de încredere la poarta curţii mele domneşti. Locul lui este în ştreang. Că tot înşelând, s-ar putea să-i vină în minte a-l vinde şi pe voievod duşmanilor.

Şi uite aşa s-a descotorosit Matei Basarab de un slujitor setos de îmbogăţire pe căi necinstite.”

*****

sursa: Dumitru Almaş, Povestiri istorice

Traiasca ROMANIA MARE!

Comment, vote and subscribe please!