Intalnirea

Day 1,348, 10:00 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by hsileamune
Cand am deschis usa sa vad cine imi tot deranja linistea, nu ma asteptam sa vad pe cineva asa de mic. A avut noroc ca m-am uitat inspre presul de la intrare, pentru ca altfel i-as fi inchis usa in fata. Dar, l-am vazut! Ma uitam la el, mirat, intrebandu-ma ce imi cauta la usa, asa, zgribulit de frig, cu parul valvoi. Oare de ce tocmai la mine?!…L-am ciufuluit un pic si l-am poftit in casa, numai sa nu il mai vad tremurand tot in fata usii. Nu i-am zis nimic si l-am bagat in bucatarie, la un ceai cald, si, in timp ce il bea, sa-l studiez indeaproape. Il analizam cum tinea cana calda de ceai intre manute si cum sorbea tacticos, bucurandu-se de fiecare moment al caldurii licorii ce-I cuprindea trupul maruntel. Ochii lui mari inconjurau camera ca, apoi, sa ma fixeze, vrand sa-mi spuna ce cauta la mine in casa. Nu stiu de ce, dar prezenta lui, imi facea bine. Imaginea unui individ, aproape fictional, datorita inaltimii sale, nascut odata cu speranta, prindea contur in mintea mea, educata de doua voci, ce ma avertizau sau anuntau, dupa caz, ca micutul , cumva, se intorcea in familie. Pe masura ce ii cautam semnificatia inaltimii sale (de liliputan, marca Swift, insa depozitar al unor multiple straturi de intelesuri culturale, intr-o lume plina de pitoresc fad), termenul de „mic” isi reconfigura aria semantica, iar „mic” capata noi valente si un nou spatiu imens, ce parea a avea destul de mult loc in trupul pipernicit al vizitatorului. Parea ca micutul isi restructurase cavitatea corporala, in asa fel, incat, sa poata cuprinde toata populatia unei lumi fara forma, dar plina de sentimente de mult uitate de lumea promiscua in care eu traiam. O lume din care, cunosc destui, toti ar incerca o evadare din ritmul turmei, insa, doar catorva le reuseste.

Ma uitam la el si ma simteam ca in prima zi de Craciun, gandidu-ma cu ce va veni Mos Gerila, desi nu fusesem un copil cuminte in acel an. Stiam ca intrasem in colimatorul lui, datorita prostiilor ce le facusem dar, totusi asteptam sa vina cu un cadou frumos. Stiam, in inocenta mea, ca totusi meritam ceva bun. Eram doar un copil, nu?! Senzatii stranii si, in acelasi timp, placute, ma cuprindeau in timp ce ma pierdeam in ochii lui mari, caldurosi. Ma simteam ca un recrut, luat dintr-un mediu umil, cu un profil tehnic definit de vorbele nespuse, lasate de micut in cana de ceai, si, in acelasi timp, il simteam ca un ctitor responsabil al unei noi lumi de care voi apartine. Imi vizualizam viata traita pana in momentul intalnirii sale. O natura moarta cu lumanari aprinse ce urma sa aiba o curba ascendenta, ce se va imbogati semnificativ in bine, iar bilantul de pana atunci, ce-l socoteam la fiecare linie de sosire, nu ma va mai bantui, si, incepand de la primele cuvinte, care-mi vor fi adresate de catre liliputanul din fata mea, voi fi rasplatit de aplauze vii la scena deschisa. Soarta si eu isi schimbau mastile.

Isi lasa cana pe masa, lingandu-se incet pe buze, imi lua mainile in manutele sale, desi mai bine zis si le-a ingropat in ale mele, si se ridica pentru a ma saruta pe frunte. Am simtit , in acel moment ca am acces oriunde in aceasta lume, acces pe care, pana in acel moment, desi facusem multe cereri scrise, imi fusese interzis, iar tot ce facusem pana atunci sau considerasem important fusese doar un mimat. De slaba calitate actoriceasca. Acum, pe scena vietii mele, se schimbau panourile, actorii isi schimbau costumele iar lumina devenea mult mai vizibila. Prin acel sarut imi vorbea despre mine, despre visele mele, spaimele si bucurille mele. Ma lasa sa inteleg ca am trait conform unui model in care viata scursa poate deveni rutina, secata de orice emotionalitate care initial exista, dar, pe care, timpul a erodat-o. El, cel mic, ma lasa pe mine sa inteleg ca, de acum, instalat in aceasta relatie, de bucurie totala a regasirii maruntului, o relatie pe care nu m-am gandit s-o cultiv, imi pot pastra emotiile ce le credeam uitate. Iar sentimentul ce ma cuprinsese, ma lasa sa inteleg, ca se poate intampla oricui, mai devreme sau mai tarziu, daca oamenii nu si-ar amenda dur iesirile emotionale. Cine poate concepe ca bucuriile mari vin tocmai din lucrurile mici? Modelul cultural, prescriptiile proprii ne fac sa ne conformam si sa uitam a reflecta asupra acestora, considerand ca doar in povesti exista acel „si au trait fericiti pana la adanci batrenete”.

Inainte sa-l acoper cu plapuma si sa-l pup pe frunte de somn usor, l-am intrebat totusi:

- Cum te cheama scumpul meu?

- Big.

27.ianuarie.2010

E un "monolog" scris acum un an si jumatate pe blogul personal. Simteam nevoia sa-l adaug si aici dupa ce am citit toate materialele aparuta in presa emoldava. Fiecare e liber sa traga orice concluzie doreste..

Si o piesa ...sa mearga in ton cu materialul: Dishwalla- Every little thing