Join the new world

Timpul is masura clipele egal. Sentimentele nu o mai copleseau… Parea fixata intr-o stare infinita si neteda precum o palma fara amprenta.
- Ce faci acolo?!
- Nimic, ma gandeam asa.. la toate si la nimic…
- Mda, inteleg… si mie mi se intampla sa raman pironita cu privirea intr-un colt de cer sau de tavan si gandurile sa mi se invalmaseasca fara sa le pot urmari… atunci ma apuca dorul de o coala de hartie pe care sa astern floricele si tot felul de alte mazgalituri… mai pun si cate un cuvant...
- Scuza-ma, nu sunt capabila sa te urmaresc. Am auzit…asa… din doua in doua cuvintele pe care le rostesti...
- Bine, te las…te las sa privesti mai departe prin ferteastra aceea… Nu uita, oricand poti sa ma chemi si sa vorbim... daca simti nevoia…
- Multumesc… acum… acum vreau sa raman singura… imi trece repede… mai vorbim.
Dincolo de sticla ferestrei, ciresul incerca sa-i zambeasca “ si tu, ciresule... stii tu … cum mai trec uneori clipele incolore?!”. Continua sa-l priveasca… parca asteptand ca acesta sa-i raspunda…
- Ce bine ca nu ai plecat!… Hai sa bem o cafea si sa mai vorbim… ca noi, fetele.
- Ma gandeam eu ca nu ai sa ramai prea mult… asa incolora.
Rase…
- Incolora?!…numai clipele imi par incolore uneori… si de unde ziceai ca ti-ai luat esarfa aceea albastra?...