Inapoi la foaia de hartie

Day 1,143, 00:28 • Published in Romania Romania • by Alter Dio

Acest articol a fost scris pe hartie, inainte de a fi digitalizat. Ciudat, ciudat, ciudat...

Hartia devenise un accesoriu al imprimantei. Din partener, camp alb plin de provocari din care se nasc povestile, se resemnase sa fie un biet suport al vreunei accidentale si mecanice improscari robotizate cu jeturi dirijate de laser.

De aproape doi ani, caietele mele stau intr-un raft la mansarda. Foile veline, cu patratele delimitate de linii albastrui (scriu pe caiete de matematica, defect ingineresc) m-au asteptat cuminti si pline de rabdare. Stiloul – frumusetea scrierii cu stiloul nu va fi niciodata egalata de nimic altceva, iar creioanele sunt pentru geometrie si desen- , vechi prieten, uscat ca iasca. Refill. Scutura bine, umple labirintul cu magie sepia. Incearca-l. Hei... scrisul meu arata oribil, dezlanat, am uitat sa scriu.

E timpul sa revin la hartia adolescentei, tineretii, maturizarii mele. Incercand sa derulez inapoi, intr-o tentativa fara sorti de izbanda dar atat de necesara.

Si scriu.

In timp ce scriu imi dau seama ca tot ce va urma e destinat mie, mie, mie.
E undeva intre egoism si altruism, in functie de cum au vazut aceasta fituica cei care din cand in cand o citeau.
Comunicarea va fi redusa de acum la o singura persoana, ceea ce anuleaza insusi sensul termenului. Totusi, in vartejul comunicarii excesive (ziare, comentarii, chaturi) introspectia se estompeaza si in spatele exuberantei care ma cuprinsese nu exista nimic solid; s-ar putea numi tot ce se petrece cam asa:

Renuntarea la sine

Am renuntat la mine insumi impartasindu-ma. M-am dizolvat in comunitate, fericit, precum un pahar de vin turnat intr-un ocean. Am imbracat la un moment dat o uniforma si am dat-o jos; imi era teama ca dispar, ca nu exist, ca un stavrid in bancul cu reflexe de aur si argint. Sunt acolo, dar nu sunt nicaieri.

Orgolii

Ziarul meu, fie ca a fost scris de Cluj forever fie ca a fost scris de Alter Dio, era citit de zeci de oameni, cand aparea. Reactii. Comentarii. Asta face oamenii sa scrie in acest joc, asta face oamenii sa scrie si in realitate. Orgoliul!
Asta ii dirijeaza pe cei care nu au multe de spus si pe cei care pritocesc articole pline de sens, ca si pe cei ca mine care le scriu in cateva minute fara sa porneasca de la idei, ci de la cuvinte. Word game.
Orgoliul, ca defect major, capital. Orgoliul, ca motor al comunicarii. Orgoliul, ca rau necesar.
Vanitate, tu esti numele meu.

Mintirea

Fara sa minti, te poti minti permanent.
Amestecand jocul secund cu jocul primar, bucurandu-te de sinele creat ca si de sinele nascut. Amestecand, difuzand pe tine, intamplator nascut, cu tine insuti cel pe care, intr-o suprema aroganta, l-ai creat. Demiurgic, pasind pe dalele catre infernul pierderii celui dintai.
Cluj, Alter Dio. Ziarist, politician, consul, ministru, prieten, partener de glume, inamic, fals profet, mentor, discipol, maresal, caporal, jucaus, serios, analitic, superficial, vesel, trist.
Te iubesc, cu adevarat. Intr-atat incat, prietene, incat sufletul tau a inceput sa se infiltreze, osmotic, in al meu.
Aceasta greseala e capitala, asa ca din aceasta iubire, plin de gelozie rasucita spre interior, am hotarat sa te ucid.

Cluj, Alter Dio. Ziarist, politician, consul, ministru, prieten, partener de glume, inamic, fals profet, mentor, discipol, maresal, caporal, jucaus, serios, analitic, superficial, vesel, trist? Nu, nu sunt eu acela. N-am cum fi. Eu sunt eu pe canapea, intre copiii mei calzi, eu sunt in garaj taind si sudand, eu sunt in pat scriind pe aceasta hartie. Mult mai putin, mult mai mult. Face it.


Defularea

N-ai in tine scanteia care te poate face sa scrii si sa fii citit in realitate, nu esti literat, nu esti admirat public, nu esti dur, nu esti puternic, nu esti, nu esti, nu esti?
Ia antidepresive sau joaca eRepublik.
Toate angoasele se pierd, toate frustrarile se anuleaza, esti deodata inalt, tanar, porti papion, esti editor in chief, te ia lumea in serios. E grozav!
Dupa care scrii primul articol de la birou, lasi chatul deschis, devii membru in guverne, in cluburi literare, in uniuni de jurnalisti, devii mason, devii sfetnic, devii.

Devii nimic.

Ca si pisica de Cheshire, incepi sa fade out.

Tu, cel real, slabeste cu cat tu, cel virtual, prinde aripi. Nu poti sa fii pe deplin si sa e-fii in aceeasi masura. Incepi sa nu mai existi.

E o capcana, o frumoasa, superba capcana. Toate incapacitatile si defectele tale dispar, tot ce nu poti spune si face in lumea de piatra si apa si cer defuleaza in lumea de vorbe, pixeli, falsitate.

Prietenii

Sunt tot ce raman, din toata aceasta Nowhereland. Pot, fara sa cad in sentimentalism, spune ca imi sunteti dragi. Joaca placuta, joaca frumoasa, va doresc. Nu voi pleca de tot, inca; totusi cei care au canale de comunicare paralele ar face bine sa le foloseasca. Daca vor fi dorind asta.


Acest articol este un anunt de inchidere a acestui ziar, datorata pacatelor de automintire, aroganta si desertaciune comise de autor. Nu e un bilet de sinucigas.

Asa ca, pentru ultima data pe aceasta fituica lipsita de fond, va spun, cu veselie si usurare:


Servus!