Imi aduc aminte

Day 2,403, 01:41 • Published in Romania Romania • by Lucian82
23 iunie 2012

Sambata dimineata m-am trezit la ora 5 si stiam ca ma asteapta un drum lung. Cu o seara inainte bausem prea mult. Aveam emotii. Era prima noastra iesire impreuna, dupa 4 luni de la prima intalnire, timp in care nu indraznisem sa iti cer sa ne revedem. Tocisem tastele telefonului de la miile de mesaje schimbate si fiecare din ele as fi vrut sa-l inchei cerandu-ti sa ne vedem iar. Dar stiam ca ti-e frica si vroiam sa ai libertatea necesara pentru a-ti da seama daca ce simti este adevarat sau doar o iluzie.

Sa nu va imaginati ca vreounei femei ii este usor sa iasa cu un barbat insurat. Desi stia ca eu nu sunt genul de om care cauta doar o aventura, ideea in sine nu era deloc atragatoare.

Iar acest lucru imi facea mie sarcina mai dificila. In sfarsit venise si weekendul in care puteam sa o revad si, desi tot ceea ce planuisem impreuna era sa iesim la o plimbare prin tara cu masina, aveam o stare de neliniste. Tocmai de asta, pentru a scapa de emotii, in seara dinainte, bausem cu un amic pana la ora 2. Iar la ora 5 cand ma trezisem... nu cred ca ma incadram in limita legala pentru a conduce 🙂

Insa ma simteam foarte bine. Stiti si voi, cei care cititi, cum va simtiti in momentele dinaintea unei intalniri cu fiinta iubita. O emotie placuta care pur si simplu iti incalzeste sufletul.



Putin dupa ora 6 iesim din casa si ma grabeam sa cobor scarile. Ma astepta un drum de cateva ore bune si stiam ca trebuie sa ma grabesc daca vreau sa ajung la timp. Nici nu stiu unde trecusera orele si cand imi aparuse in fata placuta cu numele orasului ei. Mult prea repede. Dar timpul zboara atunci cand ai in minte mii de ganduri si idei si fluturi in stomac.

Ajunsesem in fata blocului ei si cautam, cu disperare, un loc de parcare. Cu un ochi la locul de parcare si cu celalalt la scara blocului de unde trebuia sa apara ea, am incercat sa parchez masina. Incercam sa ma strecor intre un Matiz si un Logan si atunci cand credeam ca am reusit, am auzit brusc un zgomot infundat. Lovisem Matizul... Din cate masini mai mari sunt in lume, fix de Matizul omului nu ma incapusem... Mi-am spart un stop si ii indoisem „putin” usa spate din stanga. In 10 ani de cand aveam permisul nu avusem nici macar o tamponare usoara. Se gasise acum momentul potrivit pentru asta. Insa prea putin imi pasa. Eram determinat sa nu las nimic sa-mi strice ziua. Un bilet cu numarul meu de telefon plasat pe parbrizul masinii, astfel incat proprietarul masinii sa poata da de cel care facuse o adevarata opera de arta din Matizul lui, si aveam din nou ochii atintiti spre usa blocului.

De unde intr-un final aparuse si ea. Dupa 20 de minute care parusera mai lungi decat tot drumul pana acolo. Inima imi batea cu putere, vroia sa-mi sparga pieptul. O imbratisare calda si un sarut lung e tot ce imi aduc aminte. Cuvintele, putine cate au fost, sunt uitate. Eram intr-o lume departe, de tot ce inseamna omenesc.



Ne-am urcat in masina si am intrebat-o unde vrea sa mergem. Nu ne facusem planuri spre o locatie exacta pentru ca nu stiam cat vom putea sa stam impreuna. Singurul lucru care nu mi-a placut niciodata a fost faptul ca mereu era foarte nehotarata. Astazi imi spunea un lucru, iar maine se razgandea. Am fost foarte fericit cand mi-a spus ca poate sta cu mine pana duminica seara si vrea sa ajungem in seara asta la mare. Stia ca imi place sa conduc si ea sa fie langa mine.

Pe drumul spre mare am oprit la o benzinarie unde am alimentat. Si masina si pe noi. Nici eu, nici ea, nu mai mancasem nimic de ceva vreme. Doi oameni fericiti care asteptau cu nerabdare si neliniste emotiile unui apus de soare pe o plaja de la mare. Totul era perfect.

Pana in momentul in care a trebuit sa platesc. Portofelul meu nu era de gasit. Rascolisem buzunarele, masina, nu il gaseam nicaieri. Dar si asa, eram inca hotarat sa nu las nimic sa-mi strice ziua. A platit ea (ce noroc ca isi luase salarul cu o zi inainte...), ne-am urcat in masina si am pornit catre prima banca pe care mi-o arata GPS-ul pentru a scoate niste bani din cont. Norocul meu a fost faptul ca imi tineam buletinul in compartimentul cu actele masinii si nu in portofel. Insa eram ingrozit de faptul ca aveam in portofel foarte multe alte acte si legitimatii si acum trebuia sa le inlocuiesc.

Ajunsi si la locatia primei banci... stupoare. Ramasese doar usa securizata de banca iar in locul sau era un... bar. Tot nu era o ideea rea nici barul in sine, mai ales ca in acele momente as fi baut ceva mai... tare. Insa cu ce sa platesc??

O jumatate de ora mai tarziu, am reusit sa scot bani de la alta banca si ne-am reluat drumul spre mare. In timp ce eram la banca primisem un telefon de la proprietarul Matizului lovit de mine. Omul gasise biletul si mai mult. Portofelul meu, langa masina sa. Si era si dispus sa mi-l inapoieze. M-am bucurat enorm si acum eram chiar convins ca pana la urma va fi o zi buna.

Insa pentru ca ne grabeam si depasisem... putin... viteza legala, pe drumul spre mare am fost opriti de un echipaj al politiei rutiere. O amenda si permisul suspendat 30 de zile? Nu aveau cum sa ne strice ziua... nu? Desi lucrez si eu in cadrul Ministerului de Interne nu am apelat niciodata la favoritisme pentru a scapa de asemenea probleme. Amenda o plateam insa suspendarea permisului imi va fi anulata de indata ce ajung inapoi la Cluj, din motive ce tin de servici. Asadar nu era totul chiar asa de rau.

Pana in momentul in care am descoperit ca imi lipsea telefonul. Din nou intors toate buzunarele pe dos, din nou rascolit masina. Din nou lipsa. M-am sunat de pe telefonul ei si am aflat ca telefonul meu ramasese pe tejgheaua bancii de unde scosesem bani...

Oricat optimism ar avea un om in el, sa ti se intample atatea lucruri intr-o zi, toate incep sa te afecteze 🙂

Intr-un final am ajuns si la mare. Cu portofelul intr-o parte a tarii, cu telefonul in alta.

Dar cu sufletul acolo unde trebuia. Langa ea.



Am trait momente extraordinare. Nu as putea sa le descriu niciodata, cuvintele ar fi prea putine. Am trait, am simtit, am iubit.



Si imi aduc aminte.

Iubeam faptul ca ma certai atunci cand treceau cateva ore si nu iti scriam nimic. In timp ce tu asteptai sa spun eu ceva, eu asteptam un semn de la tine. Si ne uitam amandoi la telefon gandindu-ne de ce celalalt nu scrie nimic si e asa tacut. Adevarul e ca niciodata nu am stiut cand e momentul potrivit sa spun ceva sau cand trebuie sa tac. Si de cele mai multe ori faceam fix pe dos. Insa in cele 4 luni nu a trecut nici o zi in care sa nu ne scriem macar o data.

Iubeam faptul ca iti puneai alarma sa te trezeasca dimineata la ora 5, doar ca sa fii prima care imi spune Buna dimineata.

Iubeam lucrurile marunte. Iubeam gelozia ta. Pentru ca in acele momente te simteam cu adevarat foarte aproape de mine. Si simteam ca iti pasa. Iubeam faptul ca si atunci cand eram suparati unul pe celalalt si nu vorbisem o zi intreaga, tot gaseam puterea necesara sa ne spunem Noapte buna.

Probabil ca daca n-am fi tras atat unul de celalalt, mai ales in momentele cand nu ne vorbeam, nu as fi trait cea mai frumoasa perioada din viata mea. Alaturi de tine.



Pentru ca te-am iubit, asa cum am putut, asa cum am stiut, asa cum m-ai invatat,

Imi aduc aminte.





Pentru concursul B.O.R. http://www.erepublik.com/ro/article/concurs-de-creatie-ro-proiect-biserica-eromana-2409346/1/20