Ganduri aiurea....

Day 914, 19:58 • Published in Romania Romania • by R.Anda

Sambata noaptea. Ganduri razlete.

Nu mai am bani. Zero goldzi si 1 ron. Razboiul asta m-a decavat complet.
Incep sa fac calcule, zile ramase de munca, urmatorul nivel, in curand ceva goldzi. Calcule de rezistenta pana la urmatoarea harta. Imi propun sa nu mai folosesc calculatorul. Cel putin, azi. E sambata. (dupa cum vedeti scriu de mana)
Nu reusesc sa aflu data exacta. Mintea mea, mult prea puturoasa in aritmetica zilelor, refuza sa proceseze numere. (Chiar exista numere cu adevarat sau sunt doar o inventie a noastra…?)
Si, in fond, ce importanta mai are ?
Oricum, simt ceva …El are chef de dansuri macabre.

Nu mai avem vreun razboi interesant. Cel putin deocamdata. O stare de acalmie se prefigureaza in urmatoarea perioada….vine vara.

Eu cand nu scriu, citesc si cand nu citesc, ma uit pe ziarele din ER. Vin alegerile. Sloganuri, articolase, zvarcoliri politice, mai mult sau mai putin reusite, incep sa inunde piata noastra cu ziare. Zvonuri tot mai insistente despre aliante interesante….sau tradari patetice prin vecini.

In ultima saptamana nu gasesc prea multe articole interesante. Ca si in viata reala, simt impasul in care ne aflam. E o criza cumplita de valori. Nu se mai gaseste acel ceva nou, un nou curent, un nou manifest sau o noua forma de exprimare. De ani de zile. Cred ca am ramas atarnati undeva in anii ‘70. Poate ceva prin ’80. Si aici ma refer la toate formele de expresie prin arta. Si literatura si muzica si pictura si drama si….

Stagnare. Prea multa non-valoare ne macina intr-o masa atat de comerciala si atat de … tehnicista.
Incep sa devenim atat de tehnicisti incat ne departam tot mai mult de spirit. Eventual, ar duce la acelasi lucru, in final . Dumnezeu. Dar noi am ales o cale atat de lunga….

Sau eDumnezeu.
Si azi, remarc, expresia asta, atat de des folosita. De fapt o pseudo-metafora.
eDumnezeu.

Asa sunt numiti administratorii acestui joc. Suma lor e numita eGod.
Baietii acestia destepti cu multa imaginatie, care ne inventeaza si ne lasa sa ne jucam frumos, din acele birori tehniciste, si aici n-am gasit un cuvant mai potrivit pentru a ilustra acea viziune a mea a unui birou plin cu computere, monitoare, cabluri, tuburi, si table pline cu acronime si sageti si casute nedeslusite de mintea mea cu albatrosi, sunt numiti eDumnezeu.

Comparatia e penibila. (poate a fost doar o glumita spusa candva demult ce s-a multiplicat in timp de la generatie la generatie asa ca un neologism prost adoptat ). Nu stiu...

Dar acum aceasta expresie ma irita. Si ma infiora. Poate nu o inteleg eu.
Pentru ca ma astept la un eIsus. Care ar trebui sa vina, el, asa destept sa ne spuna sa jucam altfel. Nici dracu’ nu-l intelege. Da’ il fac. Ieftin. Pe ceva golzi sau roni. Si apoi, e banat. Sau auto banat. (Aici povestea nu ofera prea multe detalii).
Si lumea se bucura, se intristeaza, sau chiar nu au auzit. Si povestea incepe incet sa se perpetueze ....Ah...am uitat. A mai fost si grupul ala...cati or fi fost...ce n-a inteles nimic, dar ei s-au apucat sa scrie. Si voi v-ati minunat. Au fost contemporani. Da’ ei n-au stiut asta. Si, iar nu au inteles.

Nu, nu e asta. Trebuie sa fie altceva.

Poate ideea de reincarnare.
Sa zicem ca mor (poate oamenii rai ma omoara) si dupa ceva zile ma reincarnez in alt personaj. La fel sau altfel. Sau ma multiplic in viziuni diferite. Viziuni ale fiecaruia.
In cioburi de oglinzi risipite aiurea prin toate colturile camerei mele cu numere aleatoare….

Nu, nu e asta. Trebuie sa fie altceva.

Citesc un articol. Autorul e un eDumnezeu. E scriitura lui si eu cititorul pot doar s-o citesc, pot s-o mazgalesc, inclusiv cu creione colorate, chiar pot sa scriu in randurile ramase albe....pot sa-i dau si foc daca vreau, pot s-o arunc in fundul bibliotecii dar si .... Ma zbat inutil.

Acel articol il regasesc iar, nou, in vitrine frumos colorate. Nu scap de el sub nici o forma. Autorul, ca eDumnezeu, castiga intotdeauna. De fapt, e si normal. El este cel care a creat opera.
Eu doar aleg.

Sunt asa de deprimata. Parca as fi in fata emortii.
Dar trebuie sa-mi amintesc de prietenii mei. Sa ma ierte.

Ma uit in stanga, in dreapta, ma uit sus. Nimic. Si atunci cu degete tremurande pe tastatura mea insangerata incep sa scriu si eu ceva.
Maine.

Help me, jebus ....!