Eu încă îmi amintesc... (Revenirea)

Day 2,190, 01:09 • Published in Republic of Moldova Republic of Moldova • by Ion Anapoda

Nu mai știu a câta oară mă întorc (la viață) - să tot fie vreo trei sau patru evuri -, și nici dacă m-am simțit mai ”tânăr” cu fiecare ”moarte”, însă azi parcă aș vrea să revin. O fi de vină toamna ce ne-a acoperit cu frunze și nostalgie sau poate numai gândul că mi-am lăsat pe aici niște ani și, parcă, niște prieteni de pahar pe care mi-i dor să-i caut încă o dată și încă o dată...

Însă timpul e hain, mereu acoperă totul cu praf și uitare. Mă uit și nu-i mai văd pe nici unul. Oare să fie toți plecați de acasă? Și-au zăvorât în urmă porțile și s-au înstrăinat? Sau e numai o clipă de rătăcire? Îmi vine să mai dau o raită pe uliți, ca în vremurile bune, dar mi-e teamă să nu mă latre câinii ca pe un străin ce sunt și să mă alunge înapoi...

Regăsesc eMoldova într-o stare de letargie, încremenită și lipsită de viață. Nimic nu mai e cum a fost și parcă totul e la fel. Oameni adormiți, străzi pustii, case în paragină... și cimitirul. Acolo zac în uitare unii pe care i-am cunoscut cândva. Și acolo, pe lângă ei, zace și amintirea Iunionului, cel care făcea odată casă bună cu... casa mică.

Să fie oare ea, casa mică, de vină că-i prea mică sau noi că nu știm să trăim la un loc? Îmi pun, iată, această întrebare de fiecare dată când mă întorc și nu văd nici o schimbare, însă răspunsul îmi scapă mereu, dar nu printre degete. Nu-l găsesc probabil pentru că nu există sau poate pentru că nu îl dorim suficient.

Și totuși, într-un loc în care mai vin oameni, nici pustiul și nici uitarea n-ar trebui să existe. Eu încă îmi amintesc...