eDicţionarul Explicativ al Cuvintelor de Spirit (eDECS) – Vol. VII (lit. Q-S)

Day 839, 07:07 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Danaos
Din ciclul „Cultura de masă şi scaun la cap”

Cuvânt înainte

După o scurtă absenţă, datorată evenimentelor din ultima perioadă, revenim cu volumul al VII-lea al eDicţionarului, literele Q-S. Sperăm că vom fi în măsură să reluăm ritmul de un volum pe zi, cu care v-am obişnuit deja, iar pe cei care şi-au pierdut răbdarea îi anunţăm că finalul este foarte aproape. Totul se va sfârşi într-o zi, aveţi doar puţină răbdare.


Q

q – simbol al calităţii produselor, pe o scară de la unu la cinci, cu ajutorul căruia cetăţeanul poate să-şi facă o idee de propriul standard de viaţă, şi mai ales de diferenţa între un cetăţean adult şi un tânăr bizon.

R

raport – act scris de mâna unui oficial al statului, de regulă la cererea superiorului său, cu privire la propria activitate, care ajunge să fie dat publicităţii numai în condiţiile în care balanţa este pozitivă, şi se înclină în favoarea lui.
război – conflict deschis între un stat şi altul, sau între mai multe state, prin care se are în vedere, pe de o parte acapararea de noi teritorii de obicei bogate în resurse, şi pe de altă parte asigurarea porţiei zilnice de adrenalină, necesară bizonului pentru a deveni adult.
reguli – ansamblu de norme de conduită, puse la îndemâna cetăţeanului de orice vârstă, în vederea asigurării unei mai bune convieţuiri, pe care lumea le cunoaşte în mare parte dar nu le respectă aproape niciodată.
report – modalitate de atac vindicativ sau contraatac, pusă la îndemâna cetăţeanului responsabil, prin care acesta înţelege să răspundă de obicei dacă se simte lezat în amorul propriu, sau dacă a sesizat unele nereguli la adversarul politic.
RL – abreviere des folosită pentru a descrie spaţiul tridimensional de unde cetăţeanul inspiriră de obicei aer, idei, şi patimi pe care le pune apoi în aplicare, fără să facă, evident, diferenţa între o lume şi alta.
RW – abreviere originară, preluată fără a fi tradusă, prin care se face referire la cazul special de conflict armat între un stat asupritor şi patrioţii locali, în urma căruia se întâmplă de regulă să renască o naţiune din burta unui imperiu.

S

shout – termen adaptat la noi fără nici o modificare, prin care se înţelege o modalitate de exprimare verbală limitată, pusă la îndemâna fiecarei persoane cu limbaj articulat, în scop nedefinit, şi fără prea mare impact asupra societăţii.
sictir – stare din fericire intermitentă prin care trec unii cetăţeni cu nervii tari, ajunşi la capătul răbdării, după ce s-au luat la harţă cu lumea, şi au ajuns la concluzia că nici un argument propriu nu mai poate schimba direcţia pe care a luat-o discuţia.
SSS – caz particular de manifestare a entuziasmului unor cetăţeni faţă de candidatura preferatului lor, rezultând într-o abreviere neclară prin care se poate înţelege orice.
stat independent – statut pe care îl au de obicei ţările cu potenţial economic şi social ridicat, care le dă dreptul să asigure cetăţenilor lor climatul ideal pentru dezvoltarea ideilor de superioritate naţională.
stat satelit – ţară mică şi insignifiantă în ochii lumii, aflată de obicei la cheremul unui alt stat mai mare, care veghează asupra ei cu dragoste frăţească, fără alt interes decât acela de a-i îndruma paşii nesiguri spre propria economie.
statistică – gen de activitate minuţioasă, făcută de o persoană cu multă răbdare şi dăruire, prin care se încearcă sensibilizarea opiniei publice într-un domeniu sau altul, fără a avea, în realitate, alt impact decât o creştere substanţială a numărului de felicitări la adresa autorului.
stimabil – persoană de calibru înalt şi de mare ţinută, întâlnită de obicei la vârfurile ierarhiei, a cărei parcurs politic sau militar poate fi uşor de urmărit după multitudinea de atacuri din presă şi din alte părţi.
strategie – termen generic, aplicat atât domeniului politic, cât şi celui militar, prin care se înţelege măsura, aflată la îndemâna şefilor de stat sau de partid, de a hotărî, după ce se consultă sau nu cu colaboratorii, în ce fel urmează să-şi crească prestigiul individual.
străin – concept cu implicaţii morale şi un oarecare impact social, dezvoltat mereu pe fondul creşterii sentimentului naţionalist, prin care este desemnată o persoană care nu aparţine pământului prin naştere, şi care s-a adaptat atmosferei boeme, create şi menţinute în scopul păstrării identităţii de neam.
subscribe – acţiune voluntară prin care un cetăţean, supus asaltului mediatic de toate felurile, cedează de obicei propriilor sale pofte fiziologice sau, după caz, intelectuale, sfârşind prin a-şi face abonament la ziar.