Join the new world

Sunt foarte suparata ca exista clone in jocul asta, ER. Nu este corect pentru cei care sunt cinstiti si muncesc si lupta cu greu pentru o bucata de paine. Ar trebui sa luam atitudine cu totii ! Eu acum o sa iau, adica o sa scriu un articol care va va spune povestea mea in ER, printe clone si cum reusesc eu cu greu sa razbat aici in ER. Articolul foloseste o gramada de procedee stilistice cum ar fi: metafora, metonimia, sinecdota, superlativul stilistic, paradoxul, eufemismul, antifraza, hiperbola litota, personificarea, alegoría, antiteza si alte lucruri de acest fel, incat scriitura mea poate fi confuza, dar va asigur ca o sa intelegeti pana la urma. Doar va rog sa aveti rabdare si sa cititi foarte, foarte atent.



“Ea era picata din luna. Nu si-a imaginat vreodata ca o sa ajunga in Sectorul M.

De fapt, nu statea acolo, acolo doar lucra, locuia in Sectorul U, cam la o jumatate de ora cu transportorul individual, timp in care asculta aproape la maxim o muzica veche, ce-o facea sa-si prelungeasca inceperea zilei, cu faptele si indatoriile ei, ignorand textele ce se afisau pe ecrane, refuzand inca sa perceapa ultimele noutati de peste noapte, date, informatii diverse ale productiei de utillaje, un timp in care, strabatand desertul ala deprimant pana la ajungerea la portile metalice ale Delimitarii dintre Sectoare, visa sau isi imagina o alta viata, un fel de dedublare ce o cuprinse de ceva timp ca o boala incurabila.

Trecea repede de Delimitare, avea o legitimatie speciala ce o scutea de controale si cercetari minutioase, intrand in Sectorul de Lucru, Sectorul M. Cei de la Delimitare o cunosteau deja, ajunsese aici aproape cu doi ani in urma, o salutau, uneori ii rosteau cateva vorbe banale, o usoara conversatie de complezenta, la care raspundea rece, cu un minim de zambet atat de distant incat parea cu adevarat fals.

Era imbracata la fel, in fiecare zi, in acel costum-pantaloni, gri-inchis, o camasa alba, fara nici un ornament, parul drept, scurt, abia ii atingea umerii, punandu-i in evidenta gatul lung si alb, intruchipand o silueta cumva lungita, sau cel putin, asa parea in fata ceilorlalti.

Conducea o fabrica cu peste 2000 de lucratori, o fabrica ce concepea si construia echipamentele de air conditionat din scaunele transportoarelor individuale dar si alte componente pentru incalzire sau alte conveniente electronice importante.
Lucratorii erau dintr-o specie aparte. Chiar daca reusise sa le invete limba, avea probleme de comunicare, aici in nordul sectorului M se vorbea un dialect ciudat, parca molfaiau si apoi scuipau iute cuvintele, intr-o stupida intrecere cine vorbeste mai repede si mai putin clar.

Erau destul de mici de statura, negriciosi, cam grasuti pentru gustul ei, cumva rotunzi si fara de gat, gesticulau ciudat, folosindu-se de mainile lor puternice, parca dorind sa accetueze molfaiala aia de cuvinte, zambeau tot timpul, chiar la surasul ei inghetat, pur profesional, aratandu-si toti dintii, incredibil de multi, frumosi si albi si asta intr-o incercare sincera de a fi prietenosi.

Nu-si facuse prieteni si avea relatii sociale minime, cu toate ca pe FM il considera cumva un apropiat ce ii oferea naturalete si o interesanta curatenie in relatia lor, chiar daca nu avea prea multe subiecte in comun. Uneori, il ironiza subtil, cand el ii povestea in discutii interminabile, credinta lui pe care o exersa cu patima in lungi dupa-amiezi de vineri, cand se intalnea in grup, aducandu-si toata familia, recitand versete de neinteles pentru mintea ei prea demult pervetita.
Dar era un specimen bun. O ajutase de cateva ori in treburi tehnice si deseori ii foloseau sfaturile lui in privinta culturii locale.

Dar ii era dor de prietenii vechi din Sectorul D, ii reveneau atat de des imagini din trecut, incat se intreba uneori daca nu cumva e un semnal alarmant al sistemului ei de control, acolo unde copilarise si se formase militar si profesional, acolo unde, in mijlocul lor, printre carti si muzica, chiar in acea vreme cumplita de razboi, a fost fericita. Chiar si despre perioada in care statuse in Sectorul K, locuise relativ putin, isi amintea cum reusise sa adune in jurul ei prieteni si nopti de discutii, o atmosfera pe care si-o amintea la fel de des, determinand-o sa realizeze cat de trista este ea acum.

Ajungea la fabrica de echipamente si trebuia sa asculte in primele doua ore rapoartele de noapte, apoi pregatirea zilei respective, corectarea unor deficiente de calitate, facea in asa fel incat total sa decurga conform planului initial.
Uneori se plimba printre liniile de asamblare, urmarind miscarile dinamice ale lucratorilor, parca intr-un dans ciudat cu masinile automate, discuta cu liderii de grup, cu cei din Aria de Curent Valoros, cerceta impreuna cu corpul inginerilor noile proiecte pentru imbunatatire, incercand sa imprime viziunea ei, o fabrica cu linii de productie ce se autoregleaza, fara interventia altor specii, prin tot felul de sisteme automate si luminoase. Isi dorea o fabrica perfecta.

Chiar daca se implica cu o stranie pasiune si perseverenta, uneori se intreba ce cauta acolo, ca si cum lucrurile si speciile din jurul ei, ce n-o atingeau, n-o marcau in vreun fel, ar fi total straine de ceea ce isi dorea sau simtea in interiorul ei.

Se intorcea epuizata spre locuinta ei din sectorul U, pe o alta ruta, Delimitarea de acolo, functionand intre orele 10 si 6, gandindu-se inca la ziua de lucru tocmai terminata, incercand sa gaseasca solutii pentru ziua urmatoare. Intrand in Sectorul U, se linistea treptat, recompunand vise intrerupte dis-de-dimineata, asemenea unui copil ce se intoarce de la lectii fericit ca-si poate alcatui din nou cautarea aceea de bucati mici si colorate din carton, ce pot alcatui intr-un final o imagine frumoasa.

Manca ceva usor, rasfoia imagini peste imagini pe ecrane, cumva absenta, nereusind sa se concentreze indeajuns pentru a recepta mesajul lor si apoi cadea intr-un fel de letargie ciudata, undeva intre vis si realitate, chiar nu putea spune cu siguranta, pana cand adormea. Inainte insa, pret de cateva clipe si asta se intampla in fiecare seara, fara de exceptie, realiza ca este foarte trista.

Dar in acea dimineata speciala din viata ei, se trezi cu o durere de cap atat de ascutita incat devenise insuportabila. Incerca sa si-o explice prin schimbarea brusca a atmosferei sau cine stie ce miscare ciudata planetara. Isi injecta lichidul de calmare, clatinandu-se catre camera de spalare. Ziua incepuse prost, cumva anuntand evenimentele ce ii vor schimba traiectoria ei obisnuita, ca si cand un subtil mod de alarma ii dadea de stire, turnura ciudata a orelor ce vor urma.
Cafeaua era rece, evident, isi spuse, este o problema cu masina de compunere, dar cand transportorul individual nu raspunse la comenzile ei insistente, realiza ca sunt deja mult prea multe semne ale unei zile neobisnuite. Ceea ce o facu sa se nelinisteasca putin. Nu credea in coincidente, credea in lucrurile care intotdeauna se intampla dintr-un anumit motiv ce nu-l cunostea, dar care era bine definit undeva, avea o logica pe care nu reusise s-o acumuleze si care se desfasoara dupa un plan bine alcatuit, implacabil.

Chiar daca se simtea panicata, reusi sa cheme serviciul special pentru schimbarea transportorului. Deja pornise spre Delimitare, incercand sa desluseasca ceva din ziua de azi, intre o posibila cauza a celor intamplate dar si ingrijorarea a ce ar putea urma.

Chiar in momentul in care trecu linia portii de Delimitare, o cuprinse un sentiment ciudat, o stare ce nu o cunostea. Privirea incepu sa perceapa neclar lucrurile din jur, parca vedea printr-un geam, o sticla semi-opaca. Sunetele din jur se estompasera cam la jumatate. Cel mai grav o alarma faptul ca nu avea ganduri. Se gandea doar la un singur lucru: “Nu am ganduri. Nu mai gandesc nimic.” Se simtea captiva intr-un borcan mare de sticla cu gura in jos.
Cei din jurul ei o priveau firesc, la fel ca alte ori, ca si cum nimic anormal se intamplase. Nimic nu era schimbat in perceptia lor. Incerca sa strige dupa ajutor, dar cuvintele ei nu mai aveau grai, incerca sa izbeasca sticla borcanului, agitandu-si mainile pentru a semnaliza starea de panica in care se afla, dar mainile ei erau atarnate pe langa corp, facultatile ei de intelegere si cunoastere asupra lumii se schimbasera dramatic, vizualizand doar forme, ca niste umbre nedeslusite, fara de culoare, mute.

Lesina. Isi reveni tarziu, insa doar pentru cateva secunde, timp in care, pentru ultima oara, realiza ca este foarte trista.

In urma analizelor complicate si intensive, verdictul a fost categoric. Chiar daca, absolut tot sistemul ei functiona perfect, creierul ei era blocat intr-un ciclu din care nu putea iesi.

Un singur sir de imagini, cu o durata nu mai mare de 3 secunde, se desfasura acum in creierul ei, repetandu-se iar si iar, ca un film extrem de scurt, proiectat de o masina ce evident contine un mecanism partial blocat ce nu mai poate trece la secventa urmatoare, reluand continuu, fara de sfarsit, acelasi sir de poze in miscare.
E mama ei, in spatele casei, in curte, in capotul albastru, printre randurile atat de lungi ale cearceafurilor albe atarnate, plutind in aerul ala uscat de vara. Albe panze in vant. Ii vede fata ce brusc devine stranie, socata, puternic surprinsa de ceva ciudat, nedeslusit. Atat.
Si iar, sirul de imagini se reia in mintea ei, minte ce nu va intelege niciodata cum a fost zamislita din acel gand strain, deviat, venit atat de departe….”


Pentru concursul acesta.


veralynn