Despre reputaţie şi interesul naţional

Day 1,979, 03:05 • Published in Romania Croatia • by Ion Vlahu

N-am devenit grafoman, în ciuda faptului că este al doilea articol în decursul a două zile. Dacă în articolul anterior vorbeam despre cauzele lipsei de armonie din interiorul comunităţii, astăzi continuăm discuţia cu felul în care România îşi proiectează interesele, mecanismul prin care jucătorii le acceptă, şi modul în care le tranformă din principii de guvernare în politici. Orice scurtcircuit în acest mecanism de luare a deciziei creează frustrări în interiorul comunităţii, pentru că răpeşte oricărui individ senzaţia că nu deţine o miză în desfăşurarea evenimentelor. Vom examina succint felul în care România alege să schimbe astăzi discursul politic pentru a legitima intern decizia de a se realinia pe scena internaţională şi, eventual, care sunt repercusiunile pe termen lung ale acestei decizii.

Interesele primează, dar cine le defineşte?
A nu se înţelege că resping aprioric decizia politică de a schimba sistemul de alianţe dar, având în vedere faptul că asta presupune o îndepărtare radicală de realităţile ultimilor patru ani, consider imperativă o judecată riguroasă a faptelor şi a tradiţiei, o proiecţie a obiectivelor viitoare ale României pe termen scurt, mediu şi lung.
Lordul Palmerston spunea în secolul 19 că doar interesele Imperiului Britanic sunt permanente, nu prietenii sau alianţele. Sunt de acord deci că politica externă nu trebuie să aibă vaci sacre, contează în schimb felul în care le sacrifici când este cazul. România a promovat în ultimii patru ani un anumit tip de discurs cu privire la aliaţi. Rând pe rând, preşedinţii ţării au vorbit despre onoare, prietenie şi datorie ca valori supreme ale politicii externe româneşti. În această logică s-a păstrat în urmă cu trei ani relaţia cu SUA, deşi populaţia era ostilă americanilor pentru lipsa de ajutor din Sofia şi Marmara. Tot la fel s-a argumentat diabolizarea Marii Britanii, când a întors, în urmă cu aproape patru ani, armele. Aceeaşi atitudine a avut România când Spania şi Polonia au părăsit EDEN-ul. Strategii politici români au decis să adopte higher ground-ul moral. Politica externă a României a avut ca valoare pivotală în susţinerea alianţelor sale morala, nu interesul. Dacă astăzi schimbăm placa, nu ne îndepărtăm doar de o alianţă ci şi de la un set de valori morale care ne-au definit poziţia în ultimii patru ani.
Şi aici ajungem la reputaţie. În relaţiile cu alte state, reputaţia este un activ esenţial. Reputaţia îţi defineşte credibilitatea şi te ajută să-ţi avansezi celelalte interese, tactice sau strategice. Reputaţia se defineşte prin felul în care ce spui este conform sau nu cu ce faci. Cu cât sunt mai multe diferenţe între cele două, reputaţia şi credibilitatea ta suferă. De aceea este nevoie de multă înţelepciune şi atenţie când iei o decizie care ţi-ar putea leza reputaţia. Şi da, reputaţia pozitivă este un interes naţional.
Alte interese naţionale sunt stabilite de establishmentul politic şi de valorile pe care el le susţine (vedem că pentru prima dată în ultimii patru ani valorile dominante sunt contestate).

Ce facem cu legitimitatea?
Valorile despre care vorbeam pot fi schimbate. Dar cum poţi implementa un set de politici noi fără a produce mai mult prejudicii decât câştiguri? Şi aici apare legitimitatea. Le poţi schimba dacă o faci legitim, iar legitim le schimbi dacă beneficiezi de o susţinere politică majoritară din partea comunităţii. Doar membrii comunităţii româneşti au dreptul de a decide în final direcţia în care o va lua ţara lor. Şi când e vorba de decizii atât de complexe şi cu atâtea implicaţii în viitor, ideal este ca majoritatea să fie una confortabilă.
Citeam dimineaţă un articol al preşedintelui autointitulat jucător, care susţinea că decizia este legitimă pentru că se sprijină pe dorinţa majorităţii. Eu nu ştiu nimic despre o dezbatere publică sau un sondaj care să clarifice susţinerea populară pentru această decizie. Singurul input pe care-l am pe această temă este sondajul realizat în mandatul lui Valahian pare-mi-se, care s-a încheiat cu un rezultat la limită pro EDEN. De aceea, îi solicit public domnului preşedinte să-şi susţină afirmaţiile cu dovezi solide, credibile.
Cer, de asemenea, coaliţiei de la putere, să indice articolele publicate în care se prezintă conceptul strategic viitor al României (obiectivele strategice pe termen scurt, mediu şi lung) şi simulările asupra implicaţiilor generate de deciziile curente. Doar aşa publicul poate decide informat care este cea mai bună soluţie pentru viitorul său.
În concluzie, observăm că România este pe cale să ia o decizie istorică pentru ea, o decizie aflată în disonanţă cu tradiţia şi valorile sale politice. Observăm că, pentru moment, nu există – sau cel puţin eu nu sunt conştient de existenţa lui – un concept strategic şi nici o dezbatere publică serioasă pe această temă.
Vom vedea apoi cum stă treaba cu majorităţile, legitimitatea şi înţelepciunea deciziilor curente.

PS: Nu am timp să corectez articolul, în cazul în care s-su strecurat greşeli, le voi corecta diseară. Mulţumesc pentru răbdare.