Join the new world

Vă salut prieteni.

Ieri, aflîndu-mă în Chişinău, neavînd ce face deoarece eram nevoit să aştept un timp oarecare unele rezultate, m-am gîndit, deoarece i-am promis prietenei cu cîteva zile în urmă, să plec la gara feroviară, să procur 2 bilete interurbane, pînă la cea mai apropiată zonă turistică din ţară, m-am urcat în trolebuz să ajung la gara CFM.

Aflîndu-mă în trolebuz (nr. 22), aşteptam cu nerăbdare ultima staţie, acolo se află Gara Feroviară din Chişinău, ajunşi liniştiţi la staţie, cobor în grabă, trec traseul şi cobor pe o alee spre uşa centrală a garei.

Pe lateral erau scaune, oamenii se odhineau chiar dacă timpul anunţa o ploaie cît mai curînd, în cale văd o piatră ridicată precum un monument, ajung în faţa ei şi citesc următoarele: ,,Aici va fi ridicat monumentul în memoria victimelor represaliilor staliniste'', n-o să mă credeţi, am simţit o fericire enormă în suflet dar în acelaşi timp, imediat, m-au cuprins sentimente de ură şi tristeţe.



Mi-am amintit imediat de povestirile mamei mele, care în 1949 a fost deportată.
Mi-am amintit de locul acela de care mi-a povestit ea: ,, ...în faţa Gării Feroviare, stăteu mulţi oameni, foarte mulţi, aşteptau rîndul să se urce în vagoanele pline cu noroi, vaci, porci etc, pline cu lume care plîgea şi suspina. Mamele strigua, familii despărţite, soldaţii NKVD-lui păzeau cu armele pe fiecare...''

Îndată am început să îmi imaginez involuntar scena, mă întrebam mereu, ce simţeau oamenii asupriţi, în ce mai credeau, ce speranţe mai aveau în acele clipe mai apoi, mi-am amintit cum îmi povestea despre cum soldaţii sovietici au venit în casă şi i-au luat: ,,...era ziua de 6 iulie, ziua mea de naştere, la orele 4:30-5, diz de dimineaţă, se auzeau strigăte în întreg satul Drăsliceni (lîngă Măgdăceşti), a venit cîteva rude şi au reuşit să ne ia 2 copii prin ferestruica de la casă, să îi ascundă în pădurea satului, să nu-i prindă sovieticii. Apoi, au bătut la uşă, nişte soldaţi au aclamat ceva în rusă după care mama a deschis-o, aceştia, erau cu armele în mînă, i-au pus pistolul la tîmplă lui tăicămeu şi au ordonat la toţi să iasă în ogradă.

Unul dintre soldaţi era cu un cap de cîine în mînă, era capul cîinelui nostru, plin de sînge, nici acum nu-i pot uita privirea, printrre ruşi era unul dintre mahalagii noştri, un beţiv, un trîntor.

Soldaţii şi acesta se rîdeau de noi, ne arătau cu degetul, au început să mînjească pereţii casei cu acel cap de cîine, au murdărit totul cu sîngele său.

Pe noi ne-au urcat înt-o căruţă şi împreună cu altele am plecat spre oraş, toate femeile satului plîngeau, bărbaţii le alinau cum puteau, soldaţii căutau peste tot oamenii gospodari, nu s-au agăţat de beţivi ci de cei mai gospodari şi de intelectuali.

Pe acel beţiv l-au numit mai tîrziu într-o funcţie responsabilă, da el, omul care mai ieri venea la noi să cerşească puţin vinişor, casa noastră a fost pe un timp instituţie administrativă locală, pînă în 1956, cînd ne-am întors din Siberia şi ne-au restituit casa.''



Nu vă mai povestesc mai mult, nu vă mai descriu cum deplingeua buneii mei pe români şi perioada pe cînd Basarabia era în componenţa României, ce-i drept, i-au şi criticat pe aceştia pentru că de multe ori se considerau mai superiori decît populaţia locală însă, mereu au spus-o ,,cu românii era mult mai bine'' şi ,,să nu uitaţi că sunteţi români!''.

Aşa am crescut, aşa am învăţat, acesta este adevărul, vorbim una şi aceeaşi limbă, suntem unul şi acelaşi popor dar care avem una şi aceeaşi rană - Basarabia.

Nu trebuie să uităm că Basarabia a fost smulsă din componenţa ţării mamă, din componenţa României, în 1940, pe data de 28 iunie, în urma pactului Molotov-Ribentrop

Astăzi, lecturam un articol, în care sunt descrise oarecum urmările acelui rapt dar şi a întregii uzurpări ţariste şi apoi sovietice din 1812 pînă în prezent chiar.

Mă adresez tuturor basarabenilor, să nu uitaţi că suntem români, cei care mai au dubii sau ţin cu desăvîrşire şi tărie că suntem moldoveni vă îndemn să recitiţi istoria, nu este necesar anume cea a românilor, oricare carte de istorie universală, sigur, numai să nu fie scrisă cu tente ideologice şi vă ve-ţi convinge că suntem cu toţii români şi vorbim limba română.

Ruşilor, n-am decît un mesaj, voi a-ţi asuprit 14 ţări de pe lîngă voi şi încă zeci de popoare, voi aţi contaminat şi continuaţi să cotaminaţi minţile şi idealurile popoarelor din jurul vostru, inclusiv pe-al nostru, n-aveţi nici-un drept să veniţi aici, chiar şi în jocul acesta, să strigaţi în gura mare că ţineţi cu noi şi să ne indicaţi cine suntem.
Vă doresc un lucru, un bilet pentru voi în siberia, să trăiţi acolo unde a trăit mama şi buneii mei şi tot în aceleaşi condiţii, să vă văd ce ve-ţi spune voi de voi înşivă.

Mîndru că sunt român!, cetăţean al Republicii Moldova, cu cetăţenie română, mă consider, la fel precum şi întreaga mea familie, român şi suntem mîndri de asta, de faptul că ştim cine suntem.

Nu ne minţi-ţi!, nu ne manipula-ţi!, am o patrie, ea se numeşte România Mare!

P.S.: este un articol în memoria basarabenilor ce au suferit de pe urma represaliilor comunismului-stalinist şi nu numai. Sunt fericit că în sfîrşit, în republica Moldova, avem o guvernare şi un preşedinte ce cinstesc basarabenii ce au avut de suferit atunci şi condamnă comunismul şi urmările sale