Join the new world

Soarele doar ce a apus şi liniştea serii nu întârzie, mă cuprinde, îmi amplifică fiecare gând... şi mai tare, mai puternic , cu ecoul zilelor din urmă în care tot nu te văd, mă asemui pentru o clipă cu toţi maidanezii din cartier care urlă la lună. La fel şi mie îmi vine să urlu, of…

Şi cum ei se uită la luna aproape plină, aşa mă uit şi eu la poza de pe telefon cu noi doi, îmbrăţişaţi şi zâmbind, de acum două luni de când te-am petrecut la aeroport. Mi-ai spus atunci că distanţa doar va amplifica iubirea dintre noi, ca o ecuaţie inversă unde dorul şi distanţa cu cât sunt mai mari, cu atât sentimentele noastre vor creşte mai mult. Atunci, uitându-mă în ochii tăi căprui cu o sclipire ce numai la ai tăi am văzut-o, nu te-am crezut pe deplin, dar Doamne câtă dreptate aveai!



Ceasul arată ora unsprezece şi deşi ştiu că mâine dimineaţă trebuie să conduc atâtea sute de kilometrii spre aeroport, nu pot adormi. E în mine o emoţie ce îmi tremură fiecare suflare şi parcă nu îmi găsesc locul în patul nostru. De fapt, nu te găsesc pe tine şi pe orice parte m-aş întoarce, mâinile îmi sunt zadarnice căci nu pot să te îmbrăţişeze de noapte bună.



Dar decât să adorm şi să mă trezesc căutându-te în zadar, vin să te aştept în acelaşi loc de unde ne-am luat rămas bun. Mai bine aşa. Dar, ce ciudat… ce mi te-a purtat departe de lângă mine, acum, în siguranţă mi te poartă printre îngeri şi stele înapoi.



Particip la concursul "ce ne uneşte şi ce ne desparte"

Yobibyte,




Motto: “Toate la timpul lor!”
Despre Romania, numai de bine.