Ambient on/off
Join eRepublik

Dă-te bă, că cade!

20 Day 652, 12:54 Romania
Mai țineți minte WSR? Mai țineți minte Karnataka? Orice român care juca eR în acea perioadă sunt convins că își amintește aceste momente.
Înfrângerile de atunci, urmate de demotivarea multor cetățeni (damn, I hate this word!) au dus la prăbușirea Imperiului și la Dispersie. A continuat destrămarea Atlantis, trădarea Uk și toate celelalte pe care le știți.
Lupta din Asturias (să nu mai aud că a fost epică, că ajung la balamuc) i-a făcut pe francezi să se ia de păr și, după bunul obicei latin, aliații sunt mai vinovați decît proprii conducători care au stat cu mâna-n sân și nu s-au pregătit cu nimic pentru lupta ce se anunța.
Francezii îi acuză pe ceilalți din PEACE că au stat și s-au uitat ca mâța la polizor, ba mai rău, au dat aiurea prin alte părți în loc să lupte pentru gloria celei de a VI-a Republici.
Pe de altă parte, aliații din PEACE au replicat că aveau destule pe cap și că francezii nu au decât să-și învețe gașca de babies să țină lopățica în mână și numai dacă nu se descurcă așa, să strige după părinți.

Ideea e că ceea ce părea o alianță de monolit începe să pârâie pe ici, pe colo, prin părțile esențiale, iar noi am putea da o mână de ajutor. Eventual, pe ăia mai nemulțumiți i-am putea atrage înspre noi.
Oricum, avertismentul din titlu, rămâne valabil.
Aveți grijă să nu stați pe lângă PEACE când o fi să cadă.
Nu de alta, dar am informații că Zoli e gras și nu aș vrea să fiu eu ăla care să-l prindă în brațe

NewCX7

 
Report comments
 
Maniu
30
Maniu Day 652, 13:03

 
Marius Prepelix
34
Marius Prepelix Day 652, 13:06

)

 
vaesir
31
vaesir Day 652, 13:06

votat..

 
belzebut cel crunt
36
belzebut cel crunt Day 652, 13:06

)

 
simon santo
27
simon santo Day 652, 13:06

tare!..Votat!

 
Ceausescu007
25
Ceausescu007 Day 652, 13:08

bun articolul si as fi dat votat + subscribe dar poza de la avatarul ziarului mi se pare stident de jignitoare... asa ca am dat doar vote..

 
FaneSpoitoru
24
FaneSpoitoru Day 652, 13:08

)

 
Pristanda
24
Pristanda Day 652, 13:09

Ai permisiunea sa publici imaginea din articol? Sau iti iei 3 FP ca Kovacskoko?
))))

 
Kristache
31
Kristache Day 652, 13:13

New... Sa ne traiesti

 
HaiSictirLaCeausescu
Or
HaiSictirLaCeausescu Day 652, 13:13

da unde naiba le-a gasit... daca cautai special si nu cre ca nimereai asa balene... probabil asa arata imperiile unflate cu gold...

 
flik
41
flik Day 652, 13:17

pff. o sa am cosmaruri la noapte

 
Deadly engineering
20
Deadly engineering Day 652, 13:32

grrrr... votat

 
Crazy Man
44
Crazy Man Day 652, 14:15

Ungaria - Indonezia - Turcia - Uk

Votat ))

 
Ra_tm
20
Ra_tm Day 652, 14:54

# It's definitely Hear No Evil!
# <a href="http://www.erepublik.com/en/article/it-s-definitely-hear-no-evil--922166/1/20" target="_blank">http://www.erepublik.com/en/article/it-s[..]/1/20</a>

 
TheDarkPoet
24
TheDarkPoet Day 652, 15:41

Grea "matematica" cu conjugarea "propriilor". Adevărul e ca "bagă în ceaţă" si academicieni cu vechime, dar-mi'te pe alţii.

propriul meu...
propriile mele...
propriii mei, noÅŸtri, voÅŸtri, lor...
sau proprii-i mei... (o fi de bine... o fi de rău...!)

Oricum, "avertismentul din titlu", rămâne valabil.
- 150% de acord, în neaoşa limbă în care scriem, citim şi, unii, mai şi gândim. - zic io!

ps: aia din dreapta parcă mai mere.

 
SIR MAK
27
SIR MAK Day 652, 16:02

eee... aia din dreapta. Doreleee !!! Ia stanga total !
@ Ceau... : jignitoare !?! Terminati-va cu prostiile astea, bai nene... Jignitoare, auzi ! Arde-l ! Arde-l pe rug !
"Like a fucking monkey" ... tare expresia asta . E dintr-un film... nu mai stiu care.

 
AdrianHashu
24
AdrianHashu Day 652, 19:33

Tovarashu' poetul intunecat sau whatever, las-o, bre, jos, ca macane. Dai lectii de gramatice, semantica sau nu mai stiu eu ce (am doar 4 clase), dar nu te-am vazut comentand la scrierile copiilor aberanti care baga texte grele in limbaj de messenger, de nici mama lu' google translate nu le descifreaza. La furat, frate, ca s-a deschis sezonul.
Tovarashe autor al articolului, in spirit de comunist iti spun ca ceea ce ai facut nu e corect. Am inteles si subscriu ca numitul zoli e dusman de clasa, dar sa publici poze cu mama si surorile lui in ziarul tau, tovarashe, nu cadreaza cu principiile socialiste! Fa-ti autocritica. Inteleg ca ai vrut sa exemplifici lacomia unui anume neam, ingrasat cu carne pusa la putrezit sub seaua calului (vedem si noi culoarea costumului celei ce pare mama tribului dolofan, e verde), dar nu te lega, totusi, de familia omului ... ooops... am gresit ... a lui zoli. Sau nu e familia lui?

 
aniujual
35
aniujual Day 653, 01:21

@AdrianHashu : Ma bucur sa te vad din nou activ

Cat despre cele 4 doamne de mai sus, vreau numarul lor de telefon, mi-am pus in gand sa-mi fac harem si vreau sa incep cu ele, m-au cucerit iremediabil :X

 
jemail
26
jemail Day 653, 02:10

aniujual:ai turbat frate?
te stiam om serios ...alea este nerentabile bre !
consuma mult ...
iti trebuiesc minim 2 mashini ca sa le scoti la ...suc

Autor: Voted+Subscribe

 
Black federation
Or
Black federation Day 655, 05:15

0 \
--| |
0 /