Cum arata tabla de sah?

Day 874, 02:08 • Published in Romania China • by mihail.cazacu

eRepublik se joacă pe hartă. Harta e împărţită in provincii, dintre care unele au resurse, altele nu. Harta este tabla de şah a jocului nostru.

Regiunile cu resurse sunt importante pentru ca generează bani în două moduri: prin impozitele pe salarii şi prin tipărirea de monedă.

Impozitele pe salarii pot fi fentate în teorie (muncitorul primeşte salariul minim iar restul se completează prin donaţii din partea patronului). În practică numai o parte din patroni încearcă metoda asta, pentru ca donaţiile se fac manual dacă nu au scripturi. Cum scripturile sunt cel mai scurt drum spre bannhamer, cine e în stare să facă scripturi greu de detectat nu se încurcă oricum cu angajaţi reali. Clonele sunt mult mai profitabile.

De departe, cea mai importanta sursă de profit e tipărirea de monedă. Exportarea resurselor pe alte pieţe înseamnă încasarea de monedă străină. Moneda străină trebuie convertită înapoi în monedă naţională, pentru a plăti salariile (fie date direct, fie sub formă de donaţii). Tipărirea unei unităţi de monedă costă statul 0.005 gold. Asta înseamnă că la un curs de 1 RON = 0.022 gold statul face un profit de 0.017 gold la fiecare RON tipărit. Adică 340%. Ungurii au cursul de 1 HUF = 0.026 gold aşa că lor le iese un profit de 420%.

Observatie: Cursul nu poate fi mentinut artificial sus prin scamatorii pe Monetary Market. Daca nu sunt razboaie directe in care omul sa-si toace salariul pe arme, cei mai multi arunca RON sau HUF sau ce-or avea pe piata, ca sa cumpere gold si sa se dea o tura cu Lana. La fel ca in viata reala, cursul trebuie acoperit cu ceva activitate economica.

Aşadar la prima vedere, o regiune high cu o materie importantă şi rară, cum sunt fierul, lemnul sau diamantele înseamnă că ţării respective i-a pus Dumnezeu mâna în cap. La a doua privire observăm însă un aspect interesant: dacă Romania importă fier, guvernul încasează 3% taxă de import. După care exportatorul de fier trebuie să schimbe RON în gold, moment în care statul român face un profit de 340%. Fierul se foloseşte la făcut arme, iar armele sunt putătoare de TVA (1😵. Aşa că Statul mai încasează de pe urma fierului importat şi TVA şi impozit pe salariile din firmele de armament (19😵.

Aşadar, dacă ne uităm cu atenţie la întreg circuitul, cheia unei economii puternice e o populaţie mare. Populaţia mare înseamnă consum mare de produse finite, unde Statul încasează TVA şi impozit pe salariile celor care le fabrică. Dar consumul de produse finite presupune şi consum de resurse. Pe care dacă nu le avem, le luăm din import. Adică Statul primeşte în plus taxe de import şi un megaprofit de 340% atunci când exportatorul îşi converteşte RON în gold.

Morala poveştii e că deşi e bine să avem resurse cum ar fi fierul, lemnul sau diamantele la noi în ţară, lipsa lor e compensată de o populaţie mare şi un consum mare. Pentru populaţie mare trebuie baby-boom. Pentru consum mare trebuie războaie directe permanente. Combinaţia ideală ar fi deci un război direct cu inamici pe care îi „iubim” atât de mult încât să avem baby-boom după baby-boom. Dacă prin războiul ăla permanent mai luăm şi regiuni cu resurse de la un inamic „drag” nouă, câştigul este dublu.

Istoriceşte avem doi „prieteni” tradiţionali: Ungaria şi Rusia. Or fi Serbia şi Marea Neagră singurii prieteni, dar când vine vorba de duşmani, nu-s prea mulţi candidaţi la baby-boom.

Chestia e că Rusia e la mare distanţă în spatele Ungariei. Singurul lor „merit” din punctul de vedere discutat mai sus e că au resurse care ne-ar interesa. Un război cu Rusia n-ar provoca un mare baby-boom la noi. Aşa cum n-a provocat nici la ei ocupaţia românească. Ei au avut baby-boom când s-au încăierat cu americanii şi cam asta a fost tot. La ruşi mesajele gen „să scăpam Maica Rusia de sub ocupaţia românească” sună precum „să eliberăm Transilvania de sub turci!” Iar dacă vrem să facem bani cu resursele ruşilor, avem nevoie doar de o alianţă cu ei, ca să putem deschide firme acolo şi să trimitem marfa în ţară, la fel cum se întâmplă acum cu Ucraina. Exporturile „ruseşti” către România vor fi interceptate de Statul român odată la taxa de import, altă dată la convertirea RON în gold. O intelegere cu rusii e mult mai fezabila si mai usor de digerat.

Aşadar singura sursă realistă de baby-boom, adică de putere economică şi militară, rămâne Ungaria.

Nu ştiu ce s-a discutat la Budapesta între buru şi Charlie50, preşedintele Ungariei. Dar ştiu să citesc o hartă. Şi o să o citim împreună, prin prisma celor spuse mai sus despre puterea economică şi militară, care au nevoie de un baby-boom mai mult decât orice altceva.

Paranteză: dacă-l urmăriţi pe Charlie50 prin presă şi prin comentarii, veţi constata că e un naţionalist de tipul acela drag nouă, bun de pus alături de Yusol, Skinny sau Căpitanul Cacamaca. La prima vedere o alianţă cu România ar trebui să-i fie dragă precum sarea în ochi. De aici şi consternarea ungurilor când au auzit că „extrema-dreaptă se gândeşte la o alianţă cu Romania”. Dar dacă înţelegem cum funcţionează creierii celor care-şi scuipă plămânii zbierând „Vesszen Trianon!” comportamentul nu mai e aşa paradoxal. Alegătorii lui plâng şi după Voivodina, dar trebuie să înghită pastila amară pentru că au nevoie de Serbia. Aşa ca se mai excită din când în când anexând Burgenland de la Austria şi una-două provincii de la cealaltă Mare Putere vecină, Slovacia. Şi la o adică îşi vor călca pe inimă vânzând şi Rusia, doar ca să-şi păstreze Heilongjiang. Şi eventual să facă rost şi de diamante-titanium cu aceeaşi ocazie, pentru că Eastern Siberia şi Far East Rusia sunt exact lângă Heilongjiang. Nu le-au vândut ungurii ruşilor înapoi Urals (high iron) şi Northern Caucasus (high oil)? După o asemenea serie de tranzacţii reuşite e normal să urmeze „închirierea” diamantelor ruseşti. Şi pentru asta merită să urli „Nem! Nem! Soha!” în timp ce baţi palma cu românii.

Închidem paranteza şi revenim la hartă. Am spus că habar n-am ce au discutat buru şi ungurii. Eu sper să nu fi discutat decât dacă româncele sunt mai frumoase decât unguroaicele (sunt, se vede din poze) şi dacă berea noastră e mai bună ca a lor (asta rămâne de verificat). Dar dacă au discutat despre vreo alianţă, aşa cum se laudă ungurii prin presă şi cum a încercat Adiemus să ne pregătească, atunci harta ne permite să ghicim cine pe cine urmează să vândă şi pentru ce răsplată. Harta ne spune ce-şi-cum.

Fier se găseşte în Podolia (Ucraina), Central Greece (Grecia), Asturias (Spania), Rusia (Urals, WSR), Peru (Great Andes), Brazilia (North of Brazil, Northeast of Brazil), Karnataka (momentan colonie americană), Liaoning (momentan colonie sârbească) şi Heilongjiang (momentan colonie ungurească).

Diamante (adică titanium pentru tancuri şi elicoptere în V2) se găsesc în Canada (Northwest Territories şi Nunavut), Africa de Sud (Northern Cape), Gauteng (provincie sud-africană momentan colonie braziliană dar, vorba lui clawy „teritoriu care e de drept al brazilienilor” – probabil aşa cum e şi Transivania de drept a lor, dar din păcate, regiune originală românească), Limpopo (altă provincie originală sud-africană, deocamdată ocupată de Argentina), Australia (Northern Teritory), Western-Australia (sub ocupaţie indoneziană dar prevăd că nu vor face muţi purici pe acolo) şi Rusia (Eastern Siberia şi Far East Russia).

Indiferent de ce ni s-ar oferi nouă de către unguri, mai există cineva care trebuie să fie făcut părtaş la împărţeală: polonezii. Preşedintele polonez de luna trecută, acela care ne-a făcut hoţi, a publicat o hartă în care a arătat cum vede el situaţia.



În planurile lui România e pe nicăieri (între altele ăla e articolul în care chipurile îşi cere scuze pentru că ne-a făcut hoţi). Aşa că dacă ar fi să primim ceva, aia ar fi la mama dracului, undeva prin Brazilia sau Africa de Sud, pentru că mai aproape de casă ne-am împiedica de interesele polonezilor. Polonezii nu pot să-şi facă jocurile de pe harta aia fără să-i lase ungurii şi sârbii din mână pe ruşi, aşa că în orice combinaţie două lucruri sunt obligatorii:

1. Ungurii să bată palma şi cu polonezii;

2. Ruşii să ia câte un cuţit în spate şi de la unguri (nu s-ar mira nimeni) şi de la sârbi. Nu ştiu de ce, dar parcă nu-i văd pe sârbi făcând o asemenea mârlănie cu inima uşoară. Nici pe noi, cu care sunt oficial în război şi care am torpilat orice invazie a lor în Croaţia nu ne-au atacat cot-la-cot cu ungurii în regiunile originale, de Anul Nou. În asemenea context să-i vândă pe ruşi ar fi o ticăloşie peste standardul stabilit de Marea Britanie.

Dacă ruşii nu sunt lăsaţi din braţe pentru că sârbii se comportă onorabil iar ungurii nu mai au încotro, atunci polonezii au doar Podolia la îndemână iar nouă cârdăşia cu Ungaria ne permite doar să-i jefuim pe greci de fier. Sună bine, nu? Singurii care au încercat să ne ajute în ofensiva din Balcani atacând Turcia şi activând o tona de MPP-uri contra lor vor primi de la noi ce merită. Un pumnal bine răsucit, exact între omoplaţi.

Sigur, harta ne mai oferă o posibilitate să trădăm onorabil: Karnataka. Pakistanul va repeta „podul de flori”. Costul lui ar fi cam 3500 de gold (costă atât construirea lui din Maharashtra până la Ruse cât şi parcurgerea lui de către noi) plus spitalul Q5 pe care trebuie să-l plătim turcilor în Marmara, plus 840 gold atacul asupra Karnataka. Deşi podul e lung, cu puţină nebăgare de seamă din partea americanilor s-ar putea face. Apoi le vom da o lecţie, să se înveţe minte. De ce s-au amestecat să atace Heilongjiang când erau ungurii călare pe noi de Anul Nou? I-au făcut pe unguri să se retragă din Transilvania şi ne-au stricat baby-boom-ul! Cand e vorba de justificat o porcarie, totul e să avem imaginaţie. Dacă ne merge mintea, scuze găsim uşor.

Să continuăm exerciţiul de mârşăvie: acum avem Karnataka. Turcii, de mulţumire că ne-au lăsat să ajungem acolo, vor cere fierul din Central Greece. De ce să nu li-l dăm, doar grecii sunt aliaţi cu porcii aia nerecunoscători, îmbuibaţi cu hamburgeri, nu? Aşa că şi-au făcut-o cu mâna lor. Sârbii nu-i vor lăsa pe ruşi din mână, caz în care noi nu putem lua decât Karnataka. Dar pentru Karnataka, ce nu fac sârbii o să facem noi. Pentru că hei, acesta e doar un joc şi în plus ne mai şi dezmorţim!

Ce face Croaţia în timpul acesta? Sigur că se descurcă cum poate. Daca noi am fost în stare să lingem unde am scuipat şi să ne aliem cu Ungaria, ei de ce nu sunt în stare să facă acelaşi lucru cu Serbia? Ba mai mult, în inconştienţa lor, vor să atace şi Ungaria, şi Serbia, să moară cu ăia de gât şi să-şi provoace un baby-boom. Dă-i încolo de descreieraţi, că ne sunt ca o ghiulea legată de picior! Unde s-a dus Grecia, se poate duce şi Croaţia. Ba, de fapt, dacă-i abandonam le facem un bine, că vor avea probleme mai mult timp, deci şi un baby-boom cu durată mai lungă. Cum spuneam, imaginaţia e singura limită în găsirea justificărilor.

Noi vom avea un imperiu cu 10000 de jucători din care vreo 3-4000 activi, călare pe Karnataka pe care o vom putea apăra doar cu ajutorul aliaţilor. Care aliaţi? Aia care au baby-boom-uri pe teme de Trianon şi ăia care ne consideră hoţi şi fac hărţi în care Romania stă cuminte în regiunile originale. Care altii? Pe greci i-am vândut turcilor, croaţii ne încurcau cu încăpăţânarea lor, americanii sunt nişte cretini obezi. Suedezii, finlandezii şi norvegienii? Sunt prea mititei, n-avem ce face cu ei. Au ruşii în schimb un vraf de poliţe de plătit şi le trebuie ceva Training Wars până invadează America.

De ce cred totuşi că scenariul apocaliptic de mai sus nu o să se întâmple:
1. Orice hărţi ar desena un preşedinte al Poloniei şi orice obiective gen invadarea SUA ar pune cel care urmează după el, majoritatea polonezilor cred în conceptul desuet de onoare. Chiar dacă e vorba doar de un joc. Când au avut baby-boom-ul colosal şi s-au trezit cu 30000 de „nevinovaţi”, ungurii au încercat să-i zăpăcească cu discursuri despre frăţia polono-maghiară. Care, pentru cine nu ştie, e ca aia dintre noi şi sârbi, în viaţa reală. Răspunsul polonezilor a fost tranşant: EI NU TRĂDEAZĂ. Deşi e posibil ca între timp coloniile din Franţa şi Germania să le fi luat minţile unora pe la vârf (cum se pare că lipsa lor a luat minţile celor al căror purtător de cuvânt s-a făcut Adiemus), există impeachment şi acolo. Şi spre deosebire de noi, la ei, impeachmentul e aproape un sport tradiţional. Nu eşti congressman adevărat dacă nu ai propus aşa ceva măcar o dată. Chiar dacă acesta e un joc, e un joc jucat de oameni. De oameni crescuţi cu ideea că dacă Franţa a capitulat după ce Germania a ocupat jumătate din ea, în schimb ţara lor nu a făcut-o nici după ce au fost şterşi de pe harta reală. Aia care e singura care contează de fapt. Aia pe care noi avem Transilvania, spre disperarea lui Zoli, clawy, Zusol, Skinny, a întregii Legiuni Secuieşti şi a lui Charlie50.

2. Oricât i-ar înjura unii de la noi pe aia care au hamburger în loc de creier, parcă nu ar înjunghia Croaţia, Grecia, Suedia şi Finlanda cu aceeaşi uşurinţă.

3. Dacă avem baby-boom nu mai avem nevoie să ne vindem sufletul pentru o provincie sau alta. Ne luăm singuri ce vrem, ca polonezii.

4. Daca e adevarat ca se discuta o alianta care lasa Rusia pe afara, rusii n-or sa fie deloc amuzati. Si daca se supara, Heilongjiang e la o zvarlitura de bat de ei. Incaiera-i drace, ca si mie imi place!

Asadar ne plictisim? Vrem fier sau titaniu? Le găsim la Budapesta!

P.S. Tradarea, daca se face, trebuie facuta pe intuneric, cu fereala. Nu urlata de Adiemus prin presa, sa aiba timp sa afle si aliatii actuali.

Deocamdata se pare ca s-au sesizat croatii. Dar ma astept sa urmeze si altii.