Join the new world

Undeva în Bontida, intr-o seara rece de vara....[...] Aceiasi noi, ca de obicei, dam tarcoalele de seara, dinainte de culcare. Pe o terasă deschisă valorificăm în lichide câştigul de pe urma muncii din ziua resspectivă. O doză de cola şi două halbe de bere rece sună bine. Între timp, lângă noi, cei trecuţi prin vârstă îşi pun la încercare intelectele.  Primesc vestea de la cel cu care petrecusem, în mare, ziua: “Avem o treabă de făcut, după ce terminăm aici.”. Obişniut de diversele activităţi de seară, întotdeauna diferite şi captivante, îmi păstrez atenţia asupra feţei zâmbitoare desenate pe condensul de pe halbă.La spargerea grupului, cuvântul cheie a fost “discreţia”, încercându-se din răsputeri eliminarea oricăror altor martori, complici, sau surse de posibil compromise asupra ceea ce urma. După ce rămânem doar doi, în faţa domiciliului victimei mi se spune: “În seara asta ucidem xx xxxxx”. Puţin confuz, ascult planul care părea aproape o sinucidere din partea victimei. Toate detaliile erau perfect aranjate încât să permit reuşita în cel mai discret şi professional mod posibil.Începem… prin gaura din poartă îşi introduce el mâna, răsuceşte o cheie şi trage un zăvor… fără nici un sunet. Împinge poarta lăsându-mi nota: ”Lasă poarta deschisă.” Înaintăm prin curte fără nici cel mai mic motiv de îngrijorare. Televizoare pornite, oameni dormind, se vor minţi singuri în legătură cu eventualele zgomote auzite. Din ultima clădire  mi se lasă odin express ă intru în posesia mai multor (4 mai exact) sfori. Sforile erau utilizate pentru compactarea baloţilor de paie, cândva, în prezent aşteptând agăţate într-un cui, alte utilizări. Erau toate încă legate la capete, permiţând formarea unui smâc din mai puţin de trei mişcări. Materialul era nylon, extreme de uşor, dar permitiv de rezistent la greutăţi mari din cauza multiplelor straturi, şi în acelaşi timp, letală, din cauza rănilor ce le poate provoca la frecarea acestora cu pieliea… chinuitoare ca o lamă neascuţită… poate crea răni cu o tăiere a pielii, întârziată de  o strangulare a venelor de sub piele.Cu mobilul din dotare, luminăm calea spre victim şi o surprindem în linişte. Latura ciudată a crimei a fost colaborarea victimei, încă de la prima zărire a noastră. Tăcută, ne priveşte ca pe nişte cunoscuţi şi tace fie din cauza entuziasmului, fie de spaimă. Din două sfori se confecţionează instant o priză asupra victimei, în zona gâtului, în principal pentru a împiedica eventualele zgomote care ar fi putut să le producă.  Un câine latră în apropiere, din când în când, fără nici un rost, cu un timbru inofensiv de jos.  Cu două sfori rămase şi o victim de-a dreptul colaboratoare, ne îndreptăm spre ieşirea din incintă. Tragem poarta lăsată deschisă şi plecăm spre locul crimei.Victima dă primele semen de îngrijorare, dar orice rezistenţă sau tentativă de împotrivire e inutilă. Smâcul îşi dovedeşte eficienţa, forţând victim să ne urmeze. O luăm spre capătul satului şi apoi ieşim din orice rază de lumină şi activitate a localităţii. Sumbra tăcere era apăsătoare asupra conştiinţei mele… azi aveam să mai încalc o poruncă: “Să nu ucizi.”Cer detalii şi aflu că victima va fi spânzurată într-un canal rămas fără capac, din afara localităţii. Aceasta rămâne tăcută fie din cauză că nu a înţeles ce am vorbit, fie din cauza şocului.  Cert e faptul că ne urma puţin mai împrăştiată ca la început. Privirea îi era aceeaşi sub lumina noastră: doi ochi mari de făptură nevinovată ce ne priveau alternativ şi confuzi, umezi şi reci. Găsim prin vegetaţia abundentă gura canalului. Era pe o movilă de pământ şi avea cel puţin doi metri adâncime, adăpostind pe fund, o conductă generoasă de apă  şi nişte robineţi imenşi. Aflu în scurt timp la ce sunt utilizate celelalte două sfori: imobilizarea organelor bucale în cel mai brutal mod posibil. Victima încearcă acum să scape, dar fără nici un folos. Crima s-a petrecut mai liniştită decât mă aşteptam: victima, legată de gât cu cea de-a patra sfoară, este introdusă forţat pe gura canalului. A fost ultimul act de împotrivire depus de victimă... prea târziu însă... era în gaură cu ochii privind împrejur după orice s-ar putea agăţa. Instinctul de supravieţuire provoacă cinci minute de zgâlţâială inutilă. Capătul de sus al sforii e ţinut direct de camaradul meu, victima balansându-se încet în aer. Doi ochi rugători priveau în sus, reci, sticloşi. Se aud horcăieli tot mai rare; victima pierde controlul asupra propriului corp... devenit cadavru. Zece, poate două zeci, poate trei zeci de minute de chin şi victima nu mai dă nici un semn de viaţă. Facem o verificare ridicând cadavrul la suprafaţă. Se mai aude o singură horcăială, probabil postmortem.  Verificăm şi respiraţia, pulsul inimii, dar dar acestea nu mai mişcă. Aveam acum de-a face cu un cadavru. În cel mai sadic mod posibil, criminalul scoate frânghia din jurul gâtului, pentru a o înapoia. Din balans aruncă leşul într-un colţ al gropii.Arunc o ultimă privire în “cripta” şi părăsim locaţia. Revenim în localitate liniştiţi, păşind relaxaţi pe drumul pustiu. Ajuns acasă, văd ochii reci şi sticloşi ai câinelui meu... îmi amintesc perfect de cei ai victimei ...