Craciunul ar trebui sa fie in fiecare zi

Day 2,594, 05:02 • Published in Republic of Moldova Turkey • by Zmeoaica

Cu o mica intarziere vreau si eu sa fiu alaturi de voi, dragii mei, aici pe eRepublik in aceasta sarbatoare aCraciunului. Initial am vrut sa scriu cateva ganduri pentru "Concursul de Craciun" dar acum ca stau cu laptopul pe brate nu stiu ce voi scrie. Laptopul meu atat de enervant pentru ca ma forteaza sa citesc si sa recitesc tot ce scriu de trei patru ori pentru ca tasta space functioneaza doar cand vrea ea si cuvintele au tendinta de a se uni fara voia mea.

Pe 23 decembrie a fost ultima zi a targului de Craciun la Sala Dalles iar eu impreuna cu prietenul meu am hotarat sa ne folosim de acest prilej pentru a ne cumpara unul altuia cadourile acestui an. Amanasem atat de mult acest moment incat aveam impresia ca va lipsi de sub brad acel ceva unic si mai mult simbolic ce incercam in fiecare an sa ni-l daruim.

La ora sase si cateva minute afara era deja noapte si singura lumina era cea a vitrinelor sau a ornamentelor de pe stalpi. Paseam amandoi destul de repede incercand sa ajungem cat mai degraba la Targ inainte de a se inchide. Nu ar fi fost prima oara cand planurile noastre ar fi fost date peste cap de mult prea multele amanari de care ne faceam amandoi vinovati.

Am trecut in viteza pe langa silueta ascunsa undeva in umbra zidurilor. Era o doamna ce tinea in brate un copil. Avea capul plecat fiind rusinata parca de cartonul ce-l tinea stramb ridicat la nivelul pieptului. "Va rugam sa ne ajutati! Ne lipsesc 80 de lei la chirie." Cuvintele erau scrise parca in graba si abia se observau pe cartonul inchis la culoare.

Am mai facut cativa metri buni pana cand mintea mea a reusit sa inteleaga ceea ce vazuse in cateva fractiuni de secunda. Langa mine prietenul meu se oprise si el. Zambea stiind de ce ma oprisem. Nu era insa zambetul lui frumos ci un zambet ce oglindea parca starea mea de ingrijorare. Am bagat mana in poseta si am scos din portofel bancnota ce o rezervasem pentru cadoul lui. Cand am ridicat ochii el avea deja in palma o alta bancnota - o scosese din buzunar inaintea mea. M-a privit fix si mi-a spus "Da." Stiam ce vroia sa spuna, nu aveam nevoie de mai multe cuvinte.

Am luat cele doua bancnote si am pasit incet in spate. In jurul meu Universul parca mergea pe repede inainte, ca intr-un film iar eu inaintam mult prea incet catre silueta doamnei. Cand am ajuns in dreptul ei i-am intins banii si am incercat sa-i atrag atentia cumva. Tinea in continuare capul plecat si nu ma observase... tot asa cum zeci de oameni treceau in sus si in jos fara sa o observe pe ea. "Pentru copil." a sunat vocea mea de parca ar fi vorbit altcineva prin mine. Niciodata nu am stiut ce sa spun in asemenea momente.

A ridicat privirea catre mine. Nu stiu daca m-a privit o fractiune de secunda sau mult-mult mai mult. A luat banii si la un moment dat a inteles ca sunt doua bancnote de 50 de ron. I-a strans in pumn cu putere si m-a privit din nou. A fost prima oarain viata mea cand am fost privita in acel fel. Nu pot sa descriu nici sentimentul de atunci si nici cel de acum, sentiment ce ma incearca acum cand imi amintesc de acele momente. Nu stiu daca a vrut sa-mi spuna ceva. N-a reusit. As fi vrut sa-i spun eu multe. Sa-i spun ca totul va fi bine. Sa-i spun ca trebuie sa nu se opreasca. Sa-i spun sa spere. Sa-i spun... I-am spus insa doar "Craciun fericit!" si trupul mi s-a intors in mod automat si a luat-o parca la fuga, fugea inainte sa vada cineva lacrimile ce stateau sa-mi ude obrajii.

Cand am ajuns langa prietenul meu m-a privit. Simteam ca vrea sa ma intrebe cum a fost. N-a facut-o. M-a luat de mana, m-a strans tare si am pasit incet spre intrarea de la Targ. Nu mai aveam bani de cadouri dar simteam parca nevoia sa ma pierd printre zeci de oameni carora nu le pasa, sa reintru in viteza Universului, sa uit privirea ei. Ne-am invartit fara rost pe la primele doua trei magazine apoi prietenul meu s-a dus la standul "Bucuria" si a cumparat o punga de bomboane. "Avea un copil" mi-a spus. "Hai sa-i daruim asta". L-am imbratisat strans. Am iesit amandoi repede din vanzoleala targului si am coborat spre statia de metrou. Nu cred ca am intarziat mai mult de 5-6 minute insa ea nu mai era acolo.

Acum bomboanele stau sub brad. Nu avem alte cadouri dar parca suntem la fel de fericiti ca in alti ani. Noi avem un brad. Avem globuri rosii. Si globuri aurii. Si un mos craciun. Si un ingeras. Si cateva zeci de beculete mici ce clipocesc fara intrerupere. Si ne avem unul pe celalalt. Si stim ca avem de mii de ori mai mult decat au altii.

Craciunul ar trebui sa fie in fiecare zi.
In fiecare zi ar trebui sa ne aducem aminte ca suntem oameni si traim printre oameni.
In fiecare zi ar trebui sa ne aducem aminte ca sunt si oameni mai putini norocosi sau fericiti.
In fiecare zi ar trebui sa gasim motive pentru a spera ca lucrurile vor fi mai bune maine.
In fiecare zi ar trebui sa daruim ceva
In fiecare zi ar trebui sa ne comportam de parca ar fi sarbatoare.

Si chiar daca Craciunul aproape a trecut eu va doresc din inima mea tot ce e mai bun. Azi. Si maine. Si intotdeauna. Sa transformati fiecare clipa in ceva unic pentru ca de voi / noi depinde asta.

Ana