Copile

Day 2,121, 07:12 Published in Romania Romania by sokm

Copile,

Copile tu când te-ai născut,
nimic în viaţă n-am avut.
Eram doar eu în asta lume
şi mama ta era cu mine.
N-aveam averi, n-aveam nici bani,
n-aveam nici casă, nici maşină
Eram doar noi şi ne iubeam
însă acum te avem pe tine.

Din clipa în care te-ai născut,
mă simt cel mai bogat din lume.
În braţe când te ţin s-adormi
şi lacrimile ţi le şterg
un sens tu vieţi mele dai,
noi orizonturi îmi doresc.
De-acum şi eu şi mama ta,
trăim prin tine, pentru tine,
de lacrimi dure viaţa aduce,
vom plânge, zâmbind pentru tine.

Frântură din inima noastră,
când tu vei râde... ce răsplată!
Iar când ne vei striga prin casă
azi mami, cu mânuţe întinse
şi mâine tati, alergând
vom şti că suntem împliniţi.
Avem un scop în asta lume,
să te purtăm copile drag,
să te învăţăm să mergi spre mâine
şi viitorul să-ţi deschidem,
luptând de-acum să-ţi fie bine.

La fel şi pentru noi odată
părinţii noştri au luptat.
Ne-au dat tot ce au avut mai bun,
de-au suferit uitări au dat
căci alinarea lor am fost,
trăind prin noi, atunci, acum...şi mâine.