Copacul

Day 2,130, 23:32 • Published in Romania Romania • by sokm

Acest articol participa la concurs

Copacul

La margine de lume,
uitat chiar şi de soartă,
stingher crescu un plop
ce frunzele îşi înaltă
spre cerul ce albastru,
privea spre a lui soartă.

Semeţ cu frunza în vânt,
stingher şi zăpăcit,
copacul solitar
doar frunză-şi asculta.
Dar iacă toamna încet,
s-a năpustit spre el
şi l-a învăluit.
Suflarea rece a nopţi,
frunza i-a îngălbenit.
Şi încet, încet privea
cum toamna ca o hoaţă
îi fură frunza sa.

Azi a picat o frunză,
căzută-i la pământ,
zdrobită de povara
ce toamna azi i-a dat.
Privi la ea copacul
şi trist şi dezgolit,
privi cum toamna iară
îi mai fura o frunză.

Şi iar îi pică o frunză,
dar vântul jucăuş
o fură iute, iute
copacul să nu vadă,
că frunza-i o frântură
din seva lui pierduse.
Şi-o duse în depărtare,
să-şi cânte doina lui
din frunza plopului.

Şi zi de zi vedea
cum pică frunză sa,
cum fiecare frunză
îi dezgoleşte trupul.
Se simte stingher
în colţul lui de lume.
Frunză după frunză,
plutind în depărtare
o pătură se aşterne
foşnind-o încet doar vântu'.

Dar sunt şi frunze care
nu cad şi nici nu plecă,
nu-s duse nici de vânt
ci-s furate de soartă.
Sunt frunze ce se duc
spre cer şi nu se întorc.
Copacul ştie asta
căci e tributul lui
ca frunzele cei cad
să aibe drumul lor.
El speră că la anu'
când frunza va încolţi
să poate iar purta în crengile semeţe
din nou aceleaşi frunze
ce astăzi le-a pierdut
picate sau furate
sau sper cer ridicate.