Concurs Românesc
Mentalist de Bucovina
Deşi toată lumea se bate, eu m-am gândit „să mă pieptăn” şi să fac un concurs literar
🙂
Ca să n-o lungim mult (că poporu’ are treabă), pun la bătaie o grămăjoară de bănuţi în scopul de a mă simţi iar bine că sunt român*. Zilnic mă lovesc de motive pentru care să mă simt exact contrar, aşa că vreau să ne readucem aminte cum e şi de ce suntem români, şi ne place asta.
Concursul se adresează oricărui persoane care înţelege româneşte, indiferent unde ar fi, in eRep sau RL.
Se acceptă orice formă literară, de la poezie la fantasy, de la nuvelă la satiră, etcaetera.
Voi elimina din concurs articolele pe care le voi considera nelalocul lor, neserioase, injurioase. Clasamentul îl voi face în funcţie de cât de tare mă vor „atinge” la inimă creaţiile dumneavoastră, cât de bucuros voi fi că pot să le citesc şi să fiu mândru că exist pe aceste plaiuri binecuvântate.
Şi să nu uit, premiile: se vor acorda simplu. Ultimul loc ia una mie paralei, penultimul două mii, şi aşa mai departe până la primul loc. Dispun de fonduri (aproape) nelimitate!
"Întrecerea" va ţine o vreme, cam şapte zile, decizia la sfârşitul săptămânii viitoare...
Sponsor unic: adrian11 (maaare boier)
🙂
Articolele trebuie să facă referire la acest concurs şi să conţină link-ul către el.
Să dăm cep la butoaie, să-nceapă danţu’!
N.A. *prin român înţeleg oricine se află între graniţele istorice ale României, măcar sufleteşte
Mentalist de Bucovina
Răpciune MMXIII
Comments
Deci nu este vreo tema impusa? Ok, oricum ma bag. Bafta la toti.
Nu este o tema data, dar la urma dupa ce voi citi trebuie sa-mi creasca inima-n piept ca sunt roman!
07
Spor si bafta!
Salve Mentalist!
Sunt și eu în pană de bani maxim 🙂 așa că particip cu ultimul articol ...
http://www.erepublik.com/en/article/o-poz-din-vacan-c-acirc-teva-concluzii-13-sept-2013--2317978/1/20
Pentru concurs
http://www.erepublik.com/en/article/ironcity--2318521/1/20
http://www.erepublik.com/en/article/p-m-acirc-ntul-acela-hellip--2318671/1/20
🙂
o7
vin si eu
Daca nu e cu suparare... http://www.erepublik.com/ro/article/draga-mentalist-de-bucovina--2319575/1/20
🙂
Sunt onorat să am articol cu dedicaţie :}
Hai ca am reusit si eu ceva, dupa 6 ore de luptat cu modulul media
http://www.erepublik.com/en/article/-concurs-romanesc-trist-dar-plin-de-sperante-2319748/1/20
Mă "speriasem": în prima parte credeam că vrei să-mi faci în ciudă prezentându-mi România minunat-amară 🙂
Dar finalul merită "toţi banii" 🙂
nu stiu sa scriu "digerabil" imi lipseste talentul cu desavarsire😉
o7
ma inscriu si eu daca ma incadrez
http://www.erepublik.com/en/article/povestea-unui-cop-cel-2320980/1/20
o7
sper sa ma incadrez in timp si cu urcatul fotografiilor sunt probleme cu serverul
http://www.erepublik.com/en/article/muntii-nostri-mult-gold-poarta--2321159/1/20