Join the new world

Salutare tuturor şi plecăciuni celor care m-au votat, a doua oară!
Revin cu un concurs în care vom schimba regulile premierii. Prin urmare, va fi un singur câştigător, premiul fiind de 10 tancuri. Acesta se va alege dintre participanţi pe baza votului comun. Adică, fiecare participant după ce-şi va expune scrierea (am uitat să vă spun – e concurs de scrieri, orice formă, fond, bla, bla, bla, ..., limba română – ştiţi voi, BUN-SIMŢ – nu accept bălăcării), trebuie să acorde note celorlalţi anteparticipanţi, ca la şcoală, de la 1 la 10. Cel care va cumula cele mai multe puncte, va lua „coroniţa”. Primul participant aşteaptă pe următorii, şi apoi comentează când vrea el cu notele, până la expirarea termenului. La fel, ceilalţi pot reveni de câte ori trebuie să acorde note postînscrişilor lor.
Acum, tuturor le va plăcea la culme să dea note celorlaţi. Pe de altă parte, multora le va fi frică să scrie să nu primească note mici. Din soluţionarea acestei dileme îmi voi „culege” eu concurenţii.
Termen: până la sfârşitul săptămânii viitoare.
Juriu: Voi.
Peniţe uşoare!

P.S. Concursul se adresează românilor şi cunoscătorilor limbii române. Aşadar, poftiţi de vă bucuraţi!


Bucovinean Serios
Ministrul Tineretului
Cuptor 28, MMXI



Şi pentru că vreau să trăiesc fiecare clipă fără frică, vă prezint, în afara concursului, o mică poveste de-a mea:

Indicativ viitor

-„Poftim 100 de lei !”.
Andrei întinse mâna – gest reflex – şi îngână de-abia auzit un „mulţumesc”. Nu mai avusese niciodată atâţia bani numai ai lui şi, deşi muncise cu râvnă şi sudoare pentru a arăta că nu-i un chiulău din ăla şi ştia că va primi bani, nu se gândise la o sumă atât de mare.
Merse o bucată ca un somnambul, apoi se opri în faţa unei vitrine cu prăjituri. Era acolo prăjitura lui favorită, „Dalia”.
Intră repede în cofetărie. Mâncă 3 porţii şi fugi, uitând să şi bea vreun suc-ceva; mai apoi, se distră la maşinuţele electrice (era venit bâlciul în oraş), mâncă gogoşi şi bău „lămâiţa” până se sătură. După-amiază merse la film, la cinema-ul din cartier. Rula filmul văzut de toate fetele din jurul blocului, dar nu-i plăcu în mod deosebit: erau prea smiorcăiţi actorii, cântau şi dansau prea mult (deşi melodii plăcute, iar actriţele negricioase, de cacao, aveau mişcări fascinante, şerpuitoare, şi benghi în frunte). Lui îi plăceau mai mult filmele văzute la televizor, cu haiduci, sau, în special, cele cu războaie de demult, cu romani făloşi şi daci viteji, cu nume sonorizante...
La ieşire, se repezi la chioşcul cu îngheţată din staţia de autobuz, optă pentru una cu lapte şi se gândi că n-ar fi stricat încă o „Dalia”...
.........................................................................................................................................................................................
...brusc, se trezi în faţa vitrinei cu prăjituri. Cineva trecuse pe lângă el şi-l înghiontise. Nu-l băgă în seamă, dar privirea îi fu atrasă, în stânga, de un om de o sărăcie lucie, slab numai piele şi os, ars de soare şi bătut de praf, cu haine nereînnoite de zeci de ani, colbăite şi rupte, cu o pălărie în faţa lui şi o icoană veche alături. Se ruga cu mâna întinsă. Aproape involuntar, neconştientizând mila supremă ce-i cuprinsese sufletul, se îndreptă spre bătrân şi-i întinse toţi banii care-i primise.
-„100 de lei să-i dai lu’ mă-ta, când o fi schizofrenică şi la menopauză, ţămbălăule ! Bă, talibanule, ’urolacule...”.
Fugi cuprins de spaimă, injuriile obscene şi împestriţate pierzându-se în urmă. Deşi nu le înţelegea, ştia că-s vorbe de ocară după tonul apostrofător, cuvintele scuipate din gură, stâlcite şi urâte. Se izbi de oameni, vru să traverseze, dar o maşină interminabilă, argintie şi cu geamuri fumurii, îi tăie calea cu scrâşnet de frâne. Privi consternat, insensibil la mitocăniile şoferului, cum imensa maşină, nemaivăzută, demară de lângă el.
Se întoarse şi ochii îi clipiră sub efectul unor lumini puternice, multicolore, aprinse de peste tot, din geamurile magazinelor, de pe stâlpi, de pe case. Orbit şi înnebunit de agitaţia înconjurătoare, plecă repede pe drumul ce i se păru cel mai sigur: pe trotuar. Oameni ciudaţi se intersectau cu el din toate direcţiile sau îl depăşeau, cu părul în neorânduială, cu haine bizare, unii vorbind singuri cu mâna la urechea opusă, alţii trecând muţi, cu privirea pierdută, ignoraţi şi ignorând pe toată lumea.
Se opri la o tonetă cu mirosuri îmbietoare.
-„Vă rog un..., o ...”
-„Imediat”, şi fata înaltă, cu şorţ alb şi o tichie fistichie pe cap, începu să pregătească cu gesturi fâşneţe: tăie o bulcă în două, puse câteva bucăţele de carne prăjită, o felie de roşie, cartofi prăjiţi, muştar, piper, sare, bulion, toate din sticluţe, bidonaşe şi farfurii diferite. Înveli cu un şerveţel toată „minunea”, şi i-o întinse:
-„7.500 de lei”.
O lacrimă îi apăru în colţul ochiului, şi alergă umilit, sub ochii dispreţuitori ai fetei, lăsând ca mărgăritarul de pe obraz să i se prelingă uşor pe faţă.
La colţul străzii, câteva fete cu bucăţi de haine colorate strident pe ele, cu ochii vineţii, gene alungite şi îmbujorate cu un roşu fals, îl prinseră între ele:
-„Ce-i, drăgălaşule, te-ai pierdut de mama !?!”
-„Hai la mămuţa să-ţi dea ţâţă !”
Hohotele groteşti îl fugăriră, speriat şi pierdut în neputinţa de a înţelege.
Ajunse, târziu, la malul apei. În oglinda întunecată, susurândă, sclipeau laolaltă cu stelele şi luminile oraşului vrăjmaş, de o răceală şi brutalitate necunoscute lui.
Banii îi ardeau în palmă. Încet, fără să se uite la ei, ridică mâna şi-i aruncă în apă. Se întoarse şi porni hotărât spre oraş. Ajunse la colţul străzii, se duse direct la cea care-i vorbise ultima:
-„Bună seara. Mă numesc Gerula şi vreau să mă angajez la dumneavoastră.” Şi, sub privirile şocate ale femeiei, continuă. „Fac orice, pentru un salariu motivant”.
.............................................................................................................(Brumărel ‘XCVIII)