Join the new world

Atunci când capeți conștiința sinelui, și îți dai seama că reprezinți o entitate ale cărui simțuri încep să pompeze milioane de senzații în creierul avid de informații, pentru a le stoca și a le folosi pe parcursul vieții, apare și sentimentul că TU și nimeni altcineva ești "CENTRUL UNIVERSULUI".
Acesta este momentul de maximă fericire a unui om, o senzație pe care nu o va mai întâlni niciodată pe parcursul existenței sale. O să întrebați de ce se întâmplă acest lucru. E simplu: pentru că începi să înțelegi cine ești și ce reprezinți de fapt, și urmează translația dureroasă și dezamăgitoare a punctului virtual din centru la o periferie întunecată și nesemnificativă a universului.
Viața este de fapt un tobogan pe care te trezești în vârf și cu exuberanța specifică copilăriei te arunci fiind sigur că o să fie minunată călătoria. Dar, vai, ce dezamăgire!!!
Dar, să revenim la momentul când îți afli eul și descoperi lumea din jur. Apar părinții, care pentru tine sunt doi zei perfecți, care stăpânesc o minunată artă, un fel de alchimie dătătoare de viață. Și cine poate crea viață? Numai zeii. Iar zeii nu pot fi decât perfecți, nu-i așa?
Urmează explorarea împrejurimilor. Ai apărut în "casă". Nu uitați că avem în față, perspectiva unui copil și puterea lui de înțelegere, care crește odată cu el. Deci ai apărut în "casă", nu într-o casă, pentru că nu știi că mai există miliarde de case. Te gândești că ești o entitate extraordinară, din moment ce locuiești în "casă" cu zeii făuritori de viață. Existența curge fără probleme, necesitățile îți sunt satisfăcute de cei doi zei la cel mai mic scâncet pe care îl emiți. Viața nu poate fi decât frumoasă.