Join the new world

Dacă medităm asupra celei de-a doua variante, că viața ar fi apărut ca rezultat al unei combinări "fericite" a elementelor ce compun Universul, din start se naște o întrebare. Dacă s-a putut aici, de ce nu s-ar putea și în alt colț al universului? Într-o carte celebra Erich von Daniken cita niște calcule din care ar fi trebuit să rezulte cât e de probabilă existența altei civilizații în univers. Bazându-se (pentru estimare) doar pe puterea telescoapelor din deceniul 60, rezultau cam 100.000 de planete pe care ar fi putut exista civilizații superioare celei pământene. Alt calcul care lua în considerare doar galaxia noastră - Calea Lactee - ducea la un rezultat de 18.000 de planete locuite. Halucinant, nu? E foarte posibil să nu fim așa de importanți cum ne credem și să fim doar o oarecare civilizație din imensul Univers. Egoul nostru nu poate accepta așa ceva. Cercetătorii ăștia sunt niște ageamii, mai mereu greșesc. Și asta e adevărat. Istoria progresului științei a consemnat foarte multe teorii greșite. Totuși e evident că nimic nu ne îndreptățește să credem că suntem singuri în acest infinit univers. Poate doar dacă suntem adepții celeilalte variante, care e clară în a explica cum am fost creați și în ce scop. Apelăm la știință pentru a face locuințe, mașini, medicamente, telefoane , calculatoare, becuri, dar atunci când e vorba de căutarea adevărului, ne îndoim de capacitatea oamenilor de știință de a ne lumina. Am observat că și oamenii profund religioși se folosesc de cuceririle științei, dar îi respinge (științei) în totalitate dreptul de a-și da cu părerea la temele majore ale apariției vieții în Univers. Știința în definitiv reprezintă acumularea experienței speciei noastre de la primele semne de inteligență și până în prezent. A nega dreptul științei de a-și spune punctul de vedere, înseamnă a ne îndoi de propria noastră inteligență.