Ceea ce ne diferentiaza
•
by Cristinutaa
Uneori vrei sa scrii si nu stii ce sa scrii. Uneori in acel moment scrii cuvintele mai frumos decat daca ai cunoaste.
Vrem sa stim cat mai multe, vrem sa fim cat mai buni, dar viata e un labirint in care nu le poti avea pe toate. Si nu ma refer la chestii materiale, astea-s fleacuri ... ma refer la personalitate.
Exista 2 persoane: unul care se tine strans de o idee si nu-i mai pasa de ce-i zic ceilalti si altul care se tot opreste sa vada daca nu exista in ce spun cei din jur o bucata de adevar(in incercarea de a ajunge la adevarul suprem).
Si surpriza(?!)... nu exista un adevar suprem la care poti ajunge. Ti-e blocat drumul spre el. Este o cantitate unica din ambele tipuri de persoane care trebuie sa se imbine pentru ca omul sa treaca de blocaj, iar omul nu va ajunge niciodata la acesta cantitate... e prea stricta si nici nu este cunoscuta.
Era odata ca niciodata, intr-o imparatie indepartata, un tanar print. Si... asa cum se intampla in multe povesti, acesta a aflat de o zeita a frumusetii, o printesa a palatului curcubeului (pentru ca-mi place mie curcubeul) si o mare amatoare de ceai si de matematica(asa... sa simt povestea mai aproape de mine 😃
😃
nu fac nici o aluzie la mine, doar ca... asa mi-a venit).
Dar nu pentru aceste calitati s-a pornit printul spre ea.
Se spunea ca aceasta detinea cheia spre toata istoria lumii, iar familia regala din care facea parte printul era atacata de un influent nobil, acesta afirmand ca daca urmarim arborele genealogic, imparatia nu le apartine.
Dornic de a demonstra contrariul, printul se indreapta spre IMPARATIA CURCUBEULUI.
Urca el pe cal si porneste la drum.
Acum exista doua variante ale povestii:
1) Printul refuza ajutorul tuturor pe care-i intalneste in drum si ajunge sa cada in una dintre capcanele intinse de-a lungul drumului spre imparatie.
2) Printul i-asculta pe toti, dar printre acei toti sigur se afla cineva rau care-i face felul.
Dar in povesti niciodata nu e asa. Printul stie mereu pe cine sa asculte si de cine sa se fereasca si gaseste mereu putere sa se ridice atunci cand cade.
De aceea viata noastra nu e o poveste. Noi nu stim de cine sa ne ferim si de cine nu, nici nu prea gasim putere sa ne ridicam dupa orice fel de lovitura...
Uneori am impresia ca unicul lucru care ne face sa fim total diferiti este simtul cantitatii.
Oscilam intra totul si nimic. Si nimeni niciodata nu atinge nici totul, nici nimicul.
Limitele noastre difera, iar asta ne face diferiti.
Facebook
Twitter
Discord
Comments
Why not just google it? Internet is to be trusted.
v
o7
http://www.youtube.com/watch?v=NTZ1znQAO8o
cind mergeti in imparatia data, stimabili printi, cereti ajutorul de la cei pe care-i intilniti sa nu nimeriti in astfel de capcane : )
well, daca tot jonglam cu metafore
sa zic despre : )
imi place, lasi finalul deschis larg oportunitatilor
daca mai pilesti oleaca aroma aia de pesimism se vor gasi paralei care sa te combata
asa ca lasa'l sa ajunga unde si-o dorit : )
da' sa zic drept? prefer printu' tau original
fata de unul plagiat cu tupeu : P
by the way: ,,curcubeul incepe unde se termina'' - stiai?
am citat-o pe nepoata'mea : )
Si totusi mai este ceva ce ne diferentiaza.
Intr-adevar, nu exista doar alb si negru. Unii spun ca ar exista doar o nuanta de gri. Cica... sa impace si capra si varza. Dar eu nu sunt de acord nici cu varianta asta. Culoarea gri exprima tot un fel de negru deschis sau alb murdar.
Prefer insa cele sapte culori aflate intre alb si negru. (Vorba ta) Numai ca, oprindu-ma la o anumita culoare nu ma face mai intelept si nici nu imi da dreptul la aedvarul absolut.
De aceea... merg pe ceea ce simt. Pentru ca ceea ce simt nu este niciodata gresit. Nu are cum. Ceea ce simtim este o rezulrtanta a experientelor trecute, a reactiilor la situatii similare din trecut, a educatiei si a constiintei ajunse la un anumit grad de maturitate.
Ceea ce simtim nu trebuie sa aiba o logica dar este real si palpabil. Conditia este sa fim cinstiti cu noi insine si sa actionam ca atare. Chiar daca doare. Atata tot.
Era o istorioara SF, se spune ca undeva in nu stiu ce galaxie indepartata exista o creatura care are raspunsul la orice intrebare. Niste exploratori au ajuns cu mari peripetii pana acolo, toti erau entuziasmati, exploratorii ca o sa afle raspunsurile la intrebarile care ii rodeau si creatura, ca in sfarsit va fi utila cuiva si va putea impartasi din vastele ei cunostinte.
Pana la urma exploratorii n-au reusit sa formuleze corect intrebarile...
Nu stiu ce legatura are comentariul meu cu textul, dar mi-a sarit in minte episodul asta dupa ce ti-am citit artul
Briga, multumesc.
Nu stiu de ce, dar iti ascult sfatul si fac ceea ce simt.
Iar ceea ce simt e ca vreau sa-ti spun un multumesc.
N-ai pentru ce, Cristina🙂
Stiu ca ti-am mai dat sfatul asta si inainte si nu sunt vorbe goale.
Ecuatia este foarte simpla: spune ceea ce crezi ca e adevarat deoarece ti se pare logic in acel moment si risti sa gresesti iar ceilalti sa rada de tine.
Spune ceea ce simti, cinstit si pe fata si chiar daca nu are o logica imediata vei impune respect si te vei simti, in final implinita chiar daca te va durea "adevarul"... pe moment.
Nu logica si presupusul adevar ne fac ceea ce suntem! Ceea ce simtim ne da idemntitatea si "semnatura"!
basar - daca prin absurd ar exista un adevar absolut acesta ar pleca exact de la ceea ce ai spus tu😁
Pentru ca viata sa ne dea raspunsurile adevarate trebuie mai intai sa stim ce intrebari sa punem.
Briga, vrei sa recunosc ceva?
Ma tem sa gresesc. E cea mai mare frica si problema a mea.
Ti-am spus ca esti obsedata de perfectiune....lafel ca taicatu.
si apropo MATURIZEAZA-TEEEEEEE !!!!!!! Ai 16 ani si tot la zane si printzi ai ramas....
Iti dau in sfat 🙂) mergi pe centura ca te pricepi
Nu... nu vreau sa recunosti nimic... daca nu simti.
De ce crezi ca te-am criticat si laudat in acelasi timp pana acum?
Stiam ca iti este frica sa nu gresesti si actionai ca atare. Prudenta asta exagerata, insa, te obliga sa nu spui exact ceea ce simti cu adevarat. Intr-adevar exista unii care profita in momentul in care gresesti si recunosti. Sunt niste nimicuri care vor folosi intotdeauna acest exemplu de greseala in argumente viitoare incercand sa spuna: daca ai gresit atunci gresesti si acum.
In schimb, in fata majoritatii oamenilor vei aparea ca un om puternic si asemanator lor deoarece sa gresesti e omeneste dar sa nu recunosti cand simti asta te arunca in tabara celor insignifianti.
Niciodata nu vei reusi sa-i multumesti pe toti dar, incercand sa faci acest lucru vei demonstra ca esti un om slab si majoritatea te va taxa pentru asta.
Stiu... este mai usor sa inspiri mila decat sa impui respect dar, pe termen lung, daca vrei sa reusesti mila si dispretul celorlalti te va mentine la un nivel mic si asta va durea mai tare ca orice critica.
Pot fi de acord cu faptul ca poate fi alba sau neagra, dar sunt si de acord cu nuantele de gri. Personalitatea ta nu o decide o extrema, ci intotdeauna avem din ambele, combinat pentru a fi noi insine. unici.
Sunt de acord ca prezentand o "prostie" vei fi criticat pentru ea, dar tu vei fi multumit ca este una a ta pe care o simti, dar sa nu uitam de impuls, uneori ne impinge sa facem prostii din anumite motive sau influentati de anumiti factori. Asta nu inseamna ca trebuie sa fim mandrii de prostie pentru ca e a noastra, ci pur si simplu sa o adaptam in asa fel incat sa fim multumiti de ceea ce facem si totodata sa tinem cont si de lumea in care traim.
Suntem egoisti daca vom crede ca detinem sau cunoastem adevarul absolut. Se spune ca traiesti alaturi de o femeie si la batranete tot nu o cunosti in totalitate. E clar ca nu putem avea dreptate pin tot ceea ce facem/spunem, dar macar adaptam pe parcurs si nu tinem una si buna din mandria ca s-ar putea sa fim "taxati" pentru asta sau pentru ca nu am mai da dovada ca suntem oameni "puternici"
"mergi pe centura ca te pricepi"
HAHAHA
daium