Ce-ar fi fost dacă...

Day 1,000, 18:12 • Published in Romania Romania • by Bogdan Armand Sibrand
Warning: Regula (ne)scrisa a Ghilotinei ramane valabila si pentru acest articol : nu incerca sa intelegi ce vrea autorul sa zica. Sunt sanse infime sa descifrezi adevaratul sens al cuvintelor.
Pour les connaiseurs...

Articol de candidatura (?)

Undeva intr-un univers paralel, un popa si un soldat strabateau drumul ce duce catre Cetatea Legiunii.
- He he, Tibi draga, de cate ori n-am batut eu drumul asta. Demult l-am invatat pe de rost.
- O fi cum spui tu, parinte, dar si eu il cunosc destul de bine, la fel de bine ca prima zi cand intram pe portile cetatii.
- Dar si cetatea, ce mandra mai era in tineretele mele...
si parintele incerca o introspectie a vremurilor cand era conducator al orasului.

Era parintele Chiriac. Se retrasese din viata laica, dupa indelungi lupte avute cu cursele demonului galben, iar acum locuia in chilia sa de la marginea satului, caindu-se de pacatele trecutului.

- Nu mai mandra decat este astazi, parinte. Vino dar, sa vezi inca o data locurile peste care patronai candva. Maine mergem iar la razboi impotriva altor comitate din regat si ne-ar prinde bine o blagoslovenie.
- Vin camarade, chiar daca pentru ultima data. As vrea sa ma despart de tot de cele lumesti, viata monahala isi cere drepturile, dar inainte de asta vreau sa vad ce s-a schimbat, ce a ramas la fel si cum iti patronezi supusii, capitane.
Si cei doi isi continuara drumul catre cetate.

Intrarea in castel era strajuita de doua statui, fosti comandanti de oaste. In dreapta strajuia statuia unui tiran, peste care tocmai salasluise un corb, iar in stanga era statuia Contesei, cu silueta ei de ...ceara.
Steaguri de un verde necrotic impodobeau decorul.

Sala tronului era pazita de soldati si soldarite legionare, amintind de fostele trupe romane. Comandantul lor purta o uniforma neagra si era asezat laolalta cu ceilalti dregatori, care constituiau sfatul domnesc.

Capitanul era un om tanar. Cel mai tanar dintre toti comandantii cetatii de pana atunci. Desi era originar din inima Ardealului, avea nume de sas. Pana si infatisarea trada trasaturile rasei ariene.
Ii puse la dispozitie parintelui un loc in dreapta sa si apoi incepu sa se adreseze supusilor sai:

- Salutare camarazi!
- Traiasca Legiunea si Capitanul! raspund toti.
- Unde mi-e vicele?
- Ultima data l-am vazut jucandu-se cu biciul matale, capitane, raspunse Vornicel, banul Craiovei. Probabil e incarcat cu treburile la minister.

Capitanul chema apoi langa el pe unul din comandantii garzii.
- Camarade Felix, maine voi pleca si eu la razboi cu ceilalti. Vreau ca tu sa ai grija de casa Legiunii pana ma intorc.
- Vorba ta e lege pentru mine, capitane. Cu tine pana la moarte!

Un dregator din cei batrani se apropie si graieste pe un ton raspicat:
- Noi, razesii Moldovei, am luptat mereu alaturi de legiune si o vom face in continuare.
Ne incredem in tine, ca de-aia ne esti sef. Sa iei deciziile cele mai bune si noi nu vom trada.
- Iti multumesc pentru suport, ii raspunse capitanul.

Deodata, usile se deshid larg, facand trecere unui sol ce aducea mesajul sau:
- Aduc solie din partea cavalerului Ordinului de Rochefort, calaret al yakului, marele maestru Zen!
La auzul numelui infam, parintele Chiriac se repede din impuls asupra solului, sa-l afuriseasca.
- Nu parinte, stai intai. Eu am trimis vorba.
Spune-ne si noua, solule, care este raspunsul maestrului la propunerea noastra de a-l invita in sfatul nostru domnesc, ca presedinte de onoare?
- Raspunsul maestrului este scurt: "Hai sictir".
- Hmm...In cazul asta il voi ruga pe calau sa-ti faca un tur de vizita al castelului. Veti incepe cu ghilotina.
- Ce zici, capitane? Ce pedeapsa i s-ar cuveni maestrului cand il vom captura? parintele de colo.
Eu cred ca tot ar fi buna o exorcizare.
- Eu l-as incaleca pe 4 cai deodata, fiecare sa porneasca in directii diferite, veni raspunsul capitanului, care se adresa apoi tuturor celor prezenti:

- Camarazi, dupa cum stiti, maine, la rasaritul zorilor, vom inclesta din nou armele pe campul de lupta. Noi vom lovi primii, ca apoi fortele aliate sa invaluie flancurile.
Trupele celor doua clanuri vecine ni se vor alatura, sansa e de partea noastra.
- Capitane, trebuie sa fim prudenti. Armatele dusmane sunt conduse de generalul Adiemus si sunt bine organizate. cuvanta un soldat mai batran, ascutindu-si briceagul.
- Fii fara grija. Am fost instiintat de spionii mei ca in tabara dusmana inca e degringolada. Tot ce ne trebuie este doar un strateg pe masura sa ne conduca in batalie.
- Tu esti cel mai potrivit sa ne conduci, capitane. Altul mai bun ca tine nu stim, se aud mai multe voci.
- Nu, ostenii mei. Nu sunt eu. Cel care ne va conduce in lupta de maine va fi Arman'.
- Traiasca musiu l'Arman! grai domnita de pe divan.
- Traiasca Arman intru multi ani! strigau toti rasunator,

La sunetul trambitelor, Arman, printul Legiunii, intra triumfal in sala tronului, cu tot alaiul sau, garda personala formata din soldati ai diviziei unde era comandant. Venise dupa un drum lung, din provincia unde era Guvernator pana in cetatea de scaun a Legiunii.
- Principe Arman, e timpul sa iti tii cuvantarea in fata norodului. Sa afle si ei ca indiferent de rezultatul bataliei de maine, tu esti deja castigator.


Capitanul se indrepta apoi catre iesire, unde avea sa intampine o alta solie, de data aceasta aducatoare de vesti mult mai importante. Erau trei calareti. Toti erau razboinici vechi, ce inca ardeau in focurile luptelor. Doi dintre ei (cel putin ultimul), aveau o figura de talhar.
Primii doi tineau trena celuilalt. Unul calare pe un cal alb, celalalt pe un cal roib.
Al treilea avea mantie rosie, era calare pe un cal negru, si tinea in mana o cumpana.

Si-am incalecat pe-o sea si povestea va urma...

Cine sunt eu in toata povestea asta?
Cronicarul. Cel care scrie si asista la toate.
Ghilotina
Maxima Zilei: "Lumea-ntreaga e o scena si toti oamenii-s actori" W. Shakespeare

Sferic Media Group
Orion Point