Ce aş face dacă aş fi preşedinte?

Day 621, 09:45 Published in Romania Romania by ni.x

Fundal sonor recomandat: http://www.youtube.com/watch?v=Q56pHCGrlc4&feature=related

Mă interesa ce preşedinte îşi doreşte eRomânia, iar cea mai uşoară cale de a afla este de ai întreba pe cetăţeni, ce ar face dacă ar fi preşedinte de ţară. Aşa că am adresat această întrebare unui număr de aproximativ 30 de cetăţeni, mi-au răspuns doar 11, mai cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, cu level mare şi level mai mic şi tot aşa, iată cele mai interesante răspunsuri. I-aş sugera viitorului preşedinte să plece urechea către popor şi să ia cunoştinţă de nevoile acestuia.

Hoderaz: „Dacă aş fi preşedinte?...hmmm... probabil ca aş fura cât aş putea de mult. Nu sunt genul de om care să se pună să facă tot felul de planuri pentru o ţară. Când nu ar mai fi nimic de furat aş vinde eRO ungurilor sau indolocilor pentru vreo 500 de gold 😁 Apoi aş fi fost înjurat şi urât de o ţară întreagă, o ţară în care 3/4 din populaţie ar fi făcut acelaşi lucru în locul meu.”

Alex Craciun: „Bani, armată, administrare. România are nevoie de gold pentru a putea încerca să redevină o forţă, România are nevoie de o armată puternică şi experimentată, România are nevoie de unelte de administrare a unui baby-boom, de administrare a banilor, de administrare a economiei.”

Malika ela: „Dacă aş fi preşedinte în primul rând aş pune bazele unei comunicări mai bune cu aliaţii noştri. Aş încerca să stabilesc şedinţe ale congresului în situaţiile importante, în care să invit şi lideri importanţi ai eRomâniei care acum nu sunt activi, dar care ar avea încă sugestii ce ar putea fi folositoare. A doua zi aş ieşi în presă cu un articol de informare spre cetăţeni, în măsura în care informaţiile decise se şi pot face publice. Armata de asemenea are un rol cheie şi aş încerca să o susţin financiar mai mult.”

OchiReci: „Dacă aş candida mi-aş construi o platforma din respect pentru eRomania însa nu aş promite nimic notabil, doar că aş face tot ce îmi stă în putinţă pentru a fi un pic mai bine pentru toţi.”

Omae the writer: 1. Campanie media pentru dezvoltarea [ şi acceptarea ] umorului în eR. 2. Banarea celor insipizi. 3. Premierea pamfletelor. 4. Pace cu Ungurii. 5. Război cu America [dacă mai rămâne ceva 😉]. 6. o cer în căsătorie pe Malika Ela [dacă-mi dă voie Moon]. 7. Spre finalul mandatului mă fac admin. 8. IMPORTANT! am grija să nu iau ban.

the_mihai: El are în palmares două mandate de președinte și știm ce a făcut, dar nu știm ce ar dori să schimbe acum.
În aceste zile, dacă ar fi să mă mai decid să candidez, focusul ar fi orientat spre un baby boom corelat cu o organizare societală puternică.

Bizonul: „Aş modifica mesajul preşedintelui în: - Luptaţi contra eRomâniei!”

JijiBecali: „Ce-aş face dacă aş fi preşedinte? V-aş amaneta pe toţi! Şi nu m-aţi prinde!”

Visual Vampire: „Dacă aş fi preşedinte, aş înfiinţa un spital ultramodern pentru pixuri. Sunt convinsă că pe o grămadă ar incepe să-i doară acolo, ca reacţie la acţiunile mele. La cerere, aş putea deschide şi o chestie combinată, cu tratament pix/simţ al umorului. Dar pentru asta mă tem că ar trebui să facem şi pro bono cam multe.”

ebyeby: „Dacă aş fi preşedinte aş alege o echipă din oameni pe care îi văd eu ca fiind competenţi şi care nu au preferinţe politice foarte accentuate. La ministerul media l-aş pune pe OMAE. Aş înfiinţa ministerul pentru promovarea jocului în RL. Aş stabili un program cu arme pentru populaţie, subvenţii la unităţile militare. Oricum banii pe altceva nu prea ai pe ce să-i dai (în afară de războaie şi construcţii). Aş incepe noi negocieri pentru dizolvarea actualelor alianţe şi formarea de noi alianţe, un fel de restart la harta lumii, pentru că sunt sătul de placa actuală. Desigur nu aş uita de vechii aliaţi şi probabil aş propune pacturi de non-agresiune cu eŢări precum Suedia, Finlanda, Norvegia, Spania, etc.”

Nemuritor: „Economie. Aş propune mărirea TVA de la 5% la minim 15% aplicat pe perioadă determinată. În momentul în care în BNR vor fi bani îndeajuns, aş ridica cursul ron-gold în funcţie de posibilitatea de menţinere a acestuia. Aş desfiinţa firmele de produse finite ale statului şi aş înfiinţa firme ale statului în ţări cu resurse materiale (exclus grain) unde să lucreze cetăţeni români.
Militar. Pe plan militar aş prefera non-combatul, vom avea doar războaie de antrenament. Se pot rezolva multe pe cale diplomatică.
Social. Aş merge pe formarea unui sistem: şcoala primară, gimnaziu, liceu şi facultate. Avansarea de la o clasă la alta să se facă pe bază de note şi testări. Aş schimba mesajul de întâmpinare cu un fapt care mi se pare obligatoriu: cetăţenii să nu mai înfiinţeze firme decât la atingerea pragului de 13000 cetăţeni.”


Tu ce ai face dacă ai fi preşedinte? Spune-ne şi nouă, poate intră viitorul preşedinte şi învaţă ceva nou, pentru actualul e deja târziu.

Ăsta e doar un joc 😉


Toţi respondenţi şi-au dat acordul pentru publicarea răspunsului.