Join the new world

Mergea cu pasi obositi si zapada inghetata ii scartaia sub bocanci.
Abia isi mai simtea picioarele .. mainile ... tot corpul. Capul ii vajaia de zgomotele luptei naprasnice care tocmai se incheiase.

Se intorceau in tabara. Langa el, cu pasi la fel de sovaitori mergea un pusti din Eden. Pe fata lui se vedea oboseala. Il placea, mai ales ca ii aducea aminte de baiatul lui. Ii placea pofta lui de viata, ardoarea cu care ducea fiecare lupta, de parca pentru el totul era doar o joaca, chiar daca uneori impetuozitatea cu care se avanta in lupta il punea deseori in situatii imposibile, in care viata ii atarna de subtirimea unui simplu fir de par.
Si atunci trebuia sa aiba grija de el. Ii era mila sa-si sfarseasca destinul atat de tanar. Desi trebuia sa ai 18 ani sa te inrolezi in armata, stia ca baiatul inca nu-i implinise.

Isi intinse picioarele linga focul de tabara si lasa caldura placuta sa-i cuprinda incetul cu incetul trupul amortit. Cu maini tremurinde scoase o tigara si culegand un vreasc incins o aprinse de la flacara vesela.
Trase cu nesat fumul inecacois lasand gandul sa-i alerge liber.

Era Ajunul Craciunului! Prins in valtoarea evenimentelor din ultimele zile nici nu apucase sa se gandeasca la asta. Scoase din veston, din buzunarul de la piept, scrisoarea primita de la ai sai si citi randurile mazgalite de fiul sau pe ultimile randuri.

"Tati, se aude ca in curand se termina razboiul. Ziarele de acasa scriu ca acum ca mai avem de eliberat doar Bucovina si Crisana. Bulgarii o sa ne dea inapoi si Maramuresul si gata, poti sa te intorci acasa. Te astept sa vii, tata. Te iubesc! Craciun Fericit!"

Da, mai aveau putin. Atat de putin!

"Craciun Fericit si voua , dragii mei!