[ROM] Numarul 22 (Constantin Prezan) - Ziua 687 a lumii noi
•
by Stephan Condurachis
O noua poezie primita de la Constantin Prezan
Inchisoare
Afară ninge ploaie de argint,
Afară nu mai este nici un soare,
Năluci apar şi-apoi dispar fugind,
Iar închisoarea tot pe noi ne doare.
Nu mai e grâu pe holdele mănoase
L-au luat pe tot cei ce ne-njuguiesc,
Şi ape fără peşte zac sticloase,
Golite tot de-acei ce ne strivesc.
Nu mai sunt fii să-şi poată vadă mame,
Nici mame s-aibă sprijin la ani grei.
Dreptatea ta de-o ceri, primeşti sudalme
Şi oameni mor pentru-ale lor idei.
În aste crunte temniţe e rece
Dar n-am simţi nici frigul, de n-ar fi
Atâtea suferinţe, menite să ne sece
Şi ultima speranţă de-a muri.
Gândim absenţi la depărtări albastre
La foc şi hore, mame, taţi, surori,
Dar cât de plin e largul cer de astre
Noi ne trezim mereu în închisori.
Uitaţi de lume, noi ne ducem crucea,
N-am vrut mai mult decât să-i fie bine
Acestei ţări şi patriei noastre, dulcea
Şi ziua izbăvirii nu mai vine.
Ne este aspră nevoinţa asta,
Dar de-om putea, om duce-o la sfârşit
Şi-n pragul casei părinteşti, nevasta
Degeab-aşteaptă soţul mult iubit.
Se lasă noaptea peste viaţa noastră
Aici ne-a fost dat nouă să murim
Şi-aceasta este moştenirea voastră :
Nu ne uitaţi, căci prin voi mai trăim!
Facebook
Twitter
Discord
Comments
Costica asta e din Siberia? Ca tot ninge la el in poezii....
Tare poezia." N-am vrut mai mult decât să-i fie bine
Acestei ţări şi patriei noastre, dulcea "
Afară ninge ploaie de arginti,
Afară nu mai este nici un craciun
Năluci apar şi-apoi ne sparg la dinti,
A fugit din Romania tot ce e mai bun.
Nu mai e grâu Q1 pe holdele mănoase
L-au luat pe tot cei ce ne-njuguiesc,
Şi ape fără peşte zac sticloase,
Golite tot de-acei ce ne ciordesc
Nu mai sunt orbi să-şi poată vadă scula
Si nici pomeni sa aibă sprijin la ani grei.
De vrei sa iti faci firma-ti furi caciula
Şi oameni nu mai mor pentru-ale lor idei.
În asta crunta lume virtuala-i rece
Dar n-am simţi nici frigul, de n-ar fi
Atâtea partidute, menite să ne sece
Şi ultima speranţă, de-a muri.
Gândim absenţi la depărtări albastre
La foc şi hore, mame, taţi, surori,
Dar cât de plin e largul cer de astre
Noi ne trezim in virtuale închisori.
Uitaţi de lume, noi ne ducem crucea,
OchiReci ne fericeste pe-nserat
uitat de toti, bizonul Mucea
Asteapta ziua izbăvirii din rahat.
Ne este aspră nevoinţa asta,
Dar de-om putea, om duce-o la sfârşit
Şi-n pragul casei părinteşti, Q2nevasta
Degeab-aşteaptă soţul cherchelit.
Se lasă noaptea peste viaţa noastră
Aici ne-a fost dat nouă să murim
In asta lume virtuala, aspra :
Nu ne uitaţi, prin avatare mai trăim!
Altu inzapezit.......... nene troiene nu gluma...
Omae, nu-i frumos😛
PS: Nici o legatura cu eRepublik. Scuzati dublul post.
@mumushummus: de fapt e vorba de cei din temnitele comuniste
@OMAE este el mi-e imi plac comentariile lui acide 🙂