Mîndru lotru! (pentru o zi)

Day 1,267, 12:30 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Alcide
...


"Cucu! cucu! odiriii-di, odirididina, odirididina-u-ha!"

Pfff, orologiu' cîntă deşteptarea. Deja! Încerc să-l ignor întorcîndu-mă pe partea ailaltă da' cu grijă mare, să nu cad din pat, chestie practic imposibilă, avînd în vedere că am adormit direct pe pămînt; în juru' meu se-nvîrt haotic imagini cu copaci seculari sădiţi cel mai probabil de Glad sau Menumorut, stoluri amestecate de grauri şi pescăruşi m-atacă violent cu triluri zgomotoase şi găinaţ. Mde, ăsta-i riscu' traiului în natură.

Mă ridic în capu' oaselor şi-o iau cătinel către izvorul limpede de la marginea luminişului-dormitor; îmi oglindesc frumosu-mi chip în apa de cleştar...tiii, da' frumos mai sînt, musai să-mi iau un ilic roşu pe mine, să nu mă deoache careva! Dau să mă spăl, da' ce sens are, şi-aşa o să plouă astăzi! Aşa că trec direct la micul dejun, care, spre disperarea bucătarilor, este mare, uriaş; cam cît ego-ul meu haiducesc.

Imediat după ultima bucătură dau semnalu' de adunare printr-un rîgîit suav rupt ,parcă, din coloana sonoră a Apocalipsei! Graurii şi pescăruşii se-mprăştie care-ncotro, vădit speriaţi de răgetul produs, da' extrem de bucuroşi c-au scăpat de măcelu' pantagruelic!

Apare primul haiduc cu ochii strălucind de mîndrie; se proţăpeşte-n faţa mea cu braţele întinse lateral şi fîlfîind din ele ca să arate mărimea peştelui prins de el şi chiar prospeţimea lui. Tre' să recunoaşteţi că numa' unui haiduc adevărat îi poate reuşi mimarea prospeţimii! Oricum, nu mă impresionează cine ştie ce, eu am trecut de mult pe stridii!

Soarele se ridicase deja de două suliţi pe cer cînd văd pe dealul din vecinătate un mesaj scris cu cai şi călăreţi: "VENIM IMEDIAT! PUNEN-E VINUL L-A RECE!". Ptiu, iar o făcut-o! O voce-ndurerată se-aude-n spatele meu:" mutaţi, măi, caii ăia de la cratime!"; mă-ntorc şi zic din vîrful buzelor:" Nu te mai strofoca Anapoda, Ioane, că tot degeaba".

Apare toată trupa bucuroasă nevoie mare că reuşiseră, în timp ce se zbenguiau fără griji în perimetrul împădurit al ţării, să incendieze nişte gospodării, să-şi încarce sarsanalele cu varză, viezure şi mînz, plus un bonus special de violuri extatice de la care se procopsiseră cu o samă de păduchi laţi!

"Bine, bre, da' proprietarii n-au ripostat?!", întreb uimit de atîtea fapte de vitejie. "Păi, chiţăiau ceva ce suna a îndurare -îmi zice ăl mai vajnic dintre viteji- da' n-am prea înţeles ni'ca; vorbeau într-o limbă ciudată ce ne făcea să ciulim urechile cu emoţie, ba chiar să lăcrimăm niţel! Da' cel mai mult ne făcea să mai mergem o dată peste ei!".

E clar, musai să dăm ceva pomană-şpagă localnicilor, că altfel ăştia ne dau pe mîna poterei. Da-i bine, uite-aşa intrăm şi în cărţile de istorie ca nişte voinici ce ajutăm oamenii sărmani!

Tot depănînd poveşti şi deşertînd cîteva burdufuri de fetească neagră (pentru prevenirea arterosclerozei), au ajuns să se contreze că, vezi Doamne, unu-i mai bengos, altu' are rezerve mai mari de suliţe q5, ăl'lalt are trofee mai multe... deh, ca la noi, unde-i prilej de veselie, musai să căutam şi pricină de ceartă! Le spun că-n alte părţi ale lumii, dacă te lauzi prea tare cu trofee dobîndite pe căi necurate, ăia îţi taie scăfîrlia şi-o plimbă prin sat să gonească "spiritele" rele...'geaba, sfada continuă!
Am încercat să-i liniştesc. Greşeala mea! M-am ales cu una bucată peste bot de mi-am pierdut toţi dinţii; ca tacîmul să fie complet, am recepţionat şi-un topor în ţeastă, chestie care mi-a dat prilejul să mă-ntind alene pe pămînt. Întunericul începea să-şi facă simţită prezenţa (cel puţin eu nu mai vedeam nimic), noroc cu un haiduc cu rădăcini japoneze că poartă tot timpul în coburii de alarmă cel puţin o lumînare, pe care, binevoitor, o aprinde. Ca să mi-o pună la căpătîi!

Asta o fo' prima şi ultima zi cînd m-am haiducit şi eu! N-o fo' rău; n-o fo' nici bine!

Da', stînd aşa, întins pe spate, cu ochii-mi vultureşti privind fix şi încruntati la toporul înfipt între sprîncene, o dilemă ce mă chinuia încă de dimineaţă îşi făcea loc cu coatele pe ceea ce mai rămăsese din creieraşu' meu, şi tare-aş fi vrut să-i aflu rezolvarea: cum dracu' ajuns-au pescăRUŞII în codrul meu?!!


'Ai să v-auziţi ocoşi haiduci!