Join the new world

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, gandindu-ma la neamul romanesc raman perplex vazand pana unde ne duce veselia de zi cu zi.

In vremurile de demult, dacii plangeau la nasterea cuiva si se bucurau cand unul dintre ei pleca la Zamolxe. Strabon constata acest comportament si il intelege, Herodot la fel... culmea, moartea insemna bucurie iar nasterea insemna inceputul necazurilor...

Legendele spun ca Lisimah, incercand sa intinda influenta macedoneana la nord de Dunare devine prizonierul regelui get Dromihete, care isi aseaza distinsul prizoniei la o masa de aur, cu vase si pocale de aur in timp ce gazdele stau la o masa saracacioasa de lemn, cu vase de lut atragandu-i atentia macedoneanului ca, masa acestuia fiind mai bogata, ar trebui sa se multumeasca cu aceea, si sa nu mai atenteze la masa lui saraca. Apoi au petrecut!

Dupa secole, Vlad Tepes manca la umbra padurii de tepuse in care se “lafaiau” diversi dusmani.
Stefan cel Mare, dupa batalii sangeroase, mai mult sau mai putin victorioase, dupa ce isi facea de cap cu cate o “Monica” moldava, ridica o manastire si ordona mare praznic intru cinstirea lui Dumnezeu, milostivul.

Romania moderna, cu opinca din varful Parlamentului maghiar, cu aducerea diastiei germane in locul uneia neaose, sucitul si rasucitul armelor pe timp de razboi, bucuria de a fi membru al partidului unic, fericirea de a gasi Fratii Petreus in loc de produse decente, Revolutia, revolta, miscarea sociala (sau cine stie cum o sa-i spunem peste 50 de ani), miracolul Revelionului cu bucuria ca am mai trait un an, Anul Nou, cu tot ceea ce inseamna imbuibarea ca s cum ne-am pregati de sfarsitul lumii, avand bineinteles masa plina si facand pe urma cura cu Colebil, momentul cand, la 12 noaptea avem rugaciuni gen: “Doamne iti multumesc ca, atunci cand am trecut sina ferata si erau barierele puse, trenul nu m-a lovit decat usor in aripa stanga spate, si am scapat” sau “ Mare noroc am avut cand, dupa ce am facut tuica, mi-am dat seama ca sprijinisem serpentina cu un obuz neexplodat” sau “Multumesc doamne ca mi-ai dat tarie sa rezist inzapezit doua zile in masina. Nu as fi putut lasa masina inzapezita in mijlocul campului, pentru ca mi-o furau altii” sau “Doamne, de maine devin un om mai bun”, fac deliciul unei vieti tumultoase.
Evident ca romanul e parolist. A doua zi, dupa Revelion, se duce la prima biserica, se impinge cu toate babele, imbranceste trei mosi, mozoleste plin de evlavie moastele sfinte, isi face douazeci de cruci, da de pomana eternilor cersetori din fata biserici si, smerit, cu un zambet angelic pe fata, merge vesel acasa sa continue chiolhanul!

Unde-i legatura cu inceputul articolului?
Pfoai..e simplu.
Romanul s-a nascut invatat. El stie ca nu poate trai doua vieti dar, facand 123353456434626 cruci..s-a scos. Locul in Rai e al lui, nimeni nu i-l poate lua. Martiriul lui, crucea ce si-o duce zilnic consta in suferinta de zi cu zi. Suferinta, mahmureala, durerile de burta si altele asemenea sunt un fel de “drum al crucii” pe care el se vede nevoit sa-l faca. E calea spre eliberare.

Avand siguranta vietii de dincolo, romanul isi mai face o cruce, si apoi, dand paharul peste cap sopteste incet:

“DOAMNE FERESTE DE MAI RAU!” sau “LASA MA, CA MERGE SI ASA!”