Ambient on/off
Join eRepublik

[andyr] Sfarsit de mandat (2)

103 Day 836, 01:52 Romania
Salut tuturor,

Pentru a doua oara, a venit momentul incheierii mandatului la presedintia Romaniei.

Recunosc ca acest mandat a fost mai "tacut" si mai linistit decat precedentul. In conditiile date, nici nu avea cum sa fie altfel.

La inceputul mandatului am setat un scop principal, si acela a fost acumularea. V-am 'avertizat' de la inceput ca va fi o luna linistita, fara razboaie directe, in care ne vom axa pe sedimentare, TWuri si pregatirea pentru V2, lucruri care s-au intamplat. Financiar, Romania a acumulat maxim din ceea ce putea fi acumulat fara o regiune iron high, cheltuielile (cu armata, cu alte proiecte) au fost reduse, si putem spune ca in acest moment avem o oarecare siguranta financiara dupa ce razboaiele cu Bulgaria si aliatii, respectiv Turcia, ne adusesera intr-o situatie financiara mai putin placuta.

Stiu ca au existat in cateva zile probleme cu TWurile, dar au fost lucruri care nu au depins neaparat de noi - v-am explicat, tot la inceputul mandatului, care sunt posibilitatile de TW ale Romaniei si cum pot fi puse in practica.

Pot sublinia 2 lucruri importante din ultimul mandat, doua lucruri pe care mi-am dorit sa le rezolv : reforma institutiilor militare si pozitia Romaniei in EDEN. S-a scris suficient de mult despre amandoua la timpul respectiv, si nu o sa reiau importanta ambelor puncte. Sper doar ca viitorul presedinte, oricare ar fi el, sa continue pe aceeasi linie in relatiile cu EDEN (sau mai exact, sa nu revenim la situatia din trecut), si pe aceeasi linie in relatiile cu armata.

In paralel si in legatura cu lucrurile de mai sus, au mai avut loc si unele lucruri secundare in background (programe/tutoriale pentru incepatori, GN, modificari de curs concomitent cu emiterea de moneda, implicarea Congresului in CSAT, imbunatatirea relatiilor 1 vs. 1 cu statele EDEN si initierea unor contacte directe cu state membre non-EDEN, etc).

Referitor la economie, situatia o puteti vedea pe plan international - nu exista razboaie, stocurile cresc in fiecare zi, salariile scad, economia mondiala este in acelasi regres ca si economia Romaniei. Nimeni nu isi asuma riscuri, nimeni nu incepe campanii costisitoare, nimeni nu face investitii majore in afaceri care se pot dovedi inutile in cateva saptamani. Nu exista 'solutii-minune' care sa ne scoata din 'criza', chiar si pentru ca e o criza care depaseste puterea interventionista a statului si tine mai mult de mecanica jocului si de parghiile accesibile fiecarei guvernari.

Departe de a fi un mandat stralucit, a fost un mandat necesar, pentru ca Romania nu poate avea razboi direct si continuu. Pana la atacarea Bulgariei am avut o perioada de acalmie de aproximativ 5 luni fara razboi direct - exista o posibilitate ca aceasta perioada sa fie redusa in acest moment, dar in mod sigur ea nu poate fi de o luna. Oricine va fi presedinte maine, nu va fi capabil sa faca minuni, si aici apreciez tonul moderat al ambilor candidati care au ramas cu picioarele pe pamant si nu s-au apucat sa promita razboaie de cucerire si victorii imediate.

Cat despre mine, dupa cum probabil ati observat (sic!), nu am mai candidat pentru un nou mandat, intentie pe care mi-am anuntat-o de pe data de 6 a lunii precedente. Trei luni de implicare la nivel maxim sunt arhi-suficiente pentru oricine, si dupa saptamani in care am petrecut pana la 14 ore zilnic pe eRepublik, a venit momentul sa iau o pauza. Am neglijat in ultimul timp aspecte atat din viata personala, cat si din viata profesionala (ma refer la viata "reala", normal), asa ca implicarea mea in joc va scadea in urmatorul timp, motiv pentru care am refuzat si voi refuza orice functie publica pentru urmatoarele (minim) 2 luni; implicarea mea se va limita la The Group (o alta componenta pe care am neglijat-o) si la transformarea TG, datorita oamenilor si structurii existente, intr-una din principalele unitati militare in V2. Totodata, vor reveni - in masura timpului disponibil - articolele de analiza economica si militara din trecut, de data aceasta referitoare la V2 si la posibilitatile de a obtine un avantaj economic/stragic in noul context.

Va multumesc tuturor pentru mesajele trimise (fie ele de incurajare si de sustinere sau cu referire la contacte sexuale neplacute), si ne mai auzim in articole, comentarii, pe #thegroup sau la o bere la viitoarele intalniri eRepublik.

Signing out,

andyr.

 
Report comments
 
Ciprian97
23
Ciprian97 Day 836, 01:54

In sfarsit ai plecat!! LA revedere PL!
Votati Alex Craciun! Bun venit eUGD+eLAM+TMP+PFeR!

 
Zoli
45
Zoli Day 836, 01:54

Felicitari Andyr!

 
Andre.Andre
43
Andre.Andre Day 836, 01:55

La inceputul mandatului am setat un scop principal, si acela a fost acumularea..... cred ca mai bine spus era CAMUFLAREA )...

 
VAdrian
26
VAdrian Day 836, 01:55

Bravo!

 
dannysc
38
dannysc Day 836, 01:55

ar fi necesar sa stim si noi cati bani mai avem in BNR

 
andyr
25
andyr Day 836, 01:57

@dannysc, nu, n-ar fi necesar.

 
armanu
33
armanu Day 836, 01:57

Dar un raport al BNR nu dati si voi?

VREM SA STIM CE BANI AU FOST IN VISTERIE, CATI S-AU CHELTUIT SI PE CE S-AU CHELTUIT. CHIAR NU E IN STARE NICI UNUL SA PREZINTE UN ASTFEL DE RAPORT?

Sau va este frica?

 
googoodoll
48
googoodoll Day 836, 01:58

rautati gratuite !
felicitari andyr si succes !

 
dannysc
38
dannysc Day 836, 02:00

pai daca nu ne ataca nimeni sa vedem si noi ce s-a strans; nu face sens sa tot ne ascundem ca si asa nu ne ataca nimeni

 
Griss0m
38
Griss0m Day 836, 02:00

Felicitari Andyr, te asteptam sa revii in functii de conducere in eRomania!

 
Dragos Nistor
23
Dragos Nistor Day 836, 02:01

drum bun

 
Ion Vlahu
40
Ion Vlahu Day 836, 02:01

Succes pe viitor in noile proiecte!

 
dOKTORU
24
dOKTORU Day 836, 02:02

multumim!

 
Libra Ticu
24
Libra Ticu Day 836, 02:02

eUGD+eLAM+TMP+PFeR Mai rasfirati baieti...mai rasfirati !!! Bate la ochi !

 
Cipiotul
44
Cipiotul Day 836, 02:05

Felicitari andyr, VOTATI BOGDAN_L!

 
cismi
29
cismi Day 836, 02:06

Felicitari Andyr

 
dr_k
36
dr_k Day 836, 02:10

Respectele mele!

 
alfascorpio
31
alfascorpio Day 836, 02:20

felicitari pentru cele 3 luni de munca!
nu conteaza cat gold exista in vistieria romaniei, doar sa fie suficient.

 
Galaxia Pegas
Or
Galaxia Pegas Day 836, 02:21

o intrebare.. unde sunt Tw promise cu moldova?...aaa.. am uitat campanie electorala...

 
DDanica 2
39
DDanica 2 Day 836, 02:23

Felicitari andyr!
Si Zoli ar vrea sa stie cati bani avem in visterie, dar n-a intrebat direct, se pare ca are niste oameni bine plasati printre romani care ii fac jocurile ) De fiecare data .
@Armanu, tu sigur esti de partea asta a baricadei? Ca te-am vazut de mai multe ori facand fix ceea ce ar fi vrut Zoli sa faci...
Pt ceilalti: un bilant ar putea fi publicat cam cu o intarziere de 2-3 luni probabil...

 
Shadowman Fza
36
Shadowman Fza Day 836, 02:24

gg andyr, happy free time!

 
Laurchim
24
Laurchim Day 836, 02:25

Andyr, intr-adevar cand spui ca scopul principal a fost acumularea, dar si ca nu e cazul sa "divulgi" prostimii care este rezultatul, este putin cam ... suspect. Deci intelege-i si pe dannysc si armanu.
Stiu, argumentul tau e ca acestea sunt secrete de stat, care ar putea folosi ... cui? eHungary, Phoenix? Ca sa ce? Sa ne atace? Sa fim seriosi. In plus, hai sa-ti amintesc o tehnica folosita in razboiul psihologic (cartile lui Corutz, bate-le vina!): cea mai mare minciuna este adevarul.

Deci chiar daca ai zice tu ca ai reusit sa strangi 10000 de gold pt proiectul de atacare a Bulgariei, (iar asta ar fi adevarul gol-golut) nu te-ar crede Kopanel si Zoli nici in ruptul capului

 
hoderaz
37
hoderaz Day 836, 02:25

a fost o placere sa colaborez cu tine

 
Fedor DSD
52
Fedor DSD Day 836, 02:25

Pai daca nu se pot vedea rezultatele mandatului, pentru ce il felicitati atata?
Eu iti zic bafta pe mai departe

 
Dragos Moldoveanu
17
Dragos Moldoveanu Day 836, 02:28

BYE

 
acdcristi
39
acdcristi Day 836, 02:28

Felicitari andyr!

 
Shadow_Man83
43
Shadow_Man83 Day 836, 02:33

bre sa ne mai auzim la o bere si un poker si fara regrete!

 
adileu
39
adileu Day 836, 02:49

Felicitari pentru mandatele de presedinte si de Mod si nu in ultimul rand felicitari pentrul modul echidistant cu care ai tratat unitatile militare, fie ele parte a SMR ului sau din afara lui.
Eu sper sa revi cat mai repede in prim-plan, desigur, daca viata personala iti va permite.
Multa bafta in continuare.

 
IBPIMB
17
IBPIMB Day 836, 02:57

felicitari andyr.... mi-a placut mandatu tau...

 
5thReich
37
5thReich Day 836, 02:59

Felicitari pt ce ai facut (deci nu pt toata activitatea) si succes in continuare.

Iar pt membri eUGD+eLAM+TMP+PFeR care tot ataca astazi, astept sa vad cat de vehementi veti fi cand candidatul vostru comun isi va trage casca galbena pe ochi si va dormi pe intreaga durata a mandatului

 
Valentin Sandulescu
40
Valentin Sandulescu Day 836, 03:05

Felicitari! Ne vedem pe #thegroup.

 
DrBong
23
DrBong Day 836, 03:21

Felicitari andyr pentru 2 mandate reusite.

Bafta canditatiilor de luna asta o sa aibe o munca grea.

Sa ne auzim cel putin invingatori )

 
rodika1975
24
rodika1975 Day 836, 03:23

felicitari , Andyr .

 
Septimiu Sarateanu
23
Septimiu Sarateanu Day 836, 03:23

Sa le fie rusine celor care arunca cu noroi!

 
daxta
22
daxta Day 836, 03:23

Respect Andyr! Nu votez mandatul asta, nu din "dragoste" pentru actualul presedinte, ci pentru ca actualii candidati nu fac decat sa viseze la o noua medalie. Scrieti si voi articole mai destepte!

 
Dominion Group Ltd
Or
Dominion Group Ltd Day 836, 03:31

Ce s-a acumulat?

 
Defender Of Faith Reloaded
35
Defender Of Faith Reloaded Day 836, 03:32

Andyr, un prim mandat reusit si interesant, un al doilea mai mult decat dezastruos. Lipsa de comunicare cu populatia prin articole in al doilea mandat a fost o intarire a lipsei de comunicare pe plan mondial(eden) dar si in conflictul cu unitatile militare.

Am cerut de atatea ori si eu si altii o publicare a ceea ce s-a acumulat in aceasta perioada pe plan financiar insa acest lucru nu se va intampla din partea lui andyr( cum a mai precizat el acum ceva timp...din motive de securitate nationala). Insa nu a avut nici o problema cu securitatea nationala cand a publicat exact cat cheltuie statul cu Unitatile Militare si cu programele adiacente atunci cand acest lucru a fost in favoarea lui(obtinerea simpatiei populatiei). Cred ca aceste detalii ar fi fost mult mai importante de ascuns decat cantitatea de gold pe care o avem la momentul acesta.

Asa cum nici un presedinte nu va ataca direct nimic nici in mandatul urmator, Bogdan cred ca o sa fie o solutie mai buna decat unul care facea propaganda ca facem Craciunul la Budapesta dupa care s-a dat bolnav si n-a mai realizat nimic( P. S. Daca mai vad vreun comentariu din partea aliantei cu Alex Craciun Presedinte o sa-l raportez cu multa placere ca spam).

P.P.S. Mi-e dor de Andrew McWilliams care dadea raportul la final de mandat cu ce s-a realizat pe plan economic.Si uite ca nu ne-au atacat atunci cand au vazut cati bani aveam, ne-au atacat cand au vazut ca nu mai comunicam cu EDEN(sic!).

 
AdrianHashu
24
AdrianHashu Day 836, 03:32

Andyr, daca iau cele trei luni, cu realizari si greseli, iesi pe plus. Felicitari. Sper sa reintri in normal rapid. Stiu si eu cum e cand te prinde o lume virtuala si trebuie sa te readaptezi la RL

@Zoli Buey, ti-am laudat ultimul articol si nu zici si tu ceva frumos:P Sa-ti fie rusine. Bine ca dai bani la toti maimutoii sa spioneze pentru tine si nu vii cu o propunere. Poate vreau si eu un ban cinstit si sunt mult mai capabil sa pun intrebari destepte si sa obtin raspunsuri decat tantalaii pe care ii folosesti. Deci, marca banu' si vorbim:D

@adoratorii lui Craciun Oare sunteti toti proaspat inscrisi si nu ati prins ultimul mandat al idolului vostru, sau ati cazut de curand in cap (la nastere, de exemplu) si v-a lovit o amnezie subita si instantanee?
O fi avand omul niste merite, incontestabile, pentru ce a facut in tracutul indepartat, dar nu credeti ca exagerati cu pupatul in partea bombata a sudului personalitatii sale? Sau va imaginati ca, lipindu-va pe langa un om care pare important, deveniti mai interesanti? Hmmm, deocamdata pareti doar niste marete personulitati (si nu, nu este scris gresit)

 
Prottank
44
Prottank Day 836, 03:34

Felicitari pt. munca depusa. Nu stiu sincer ce se putea face in plus luna trecuta, si nici ce se va putea face in perioada pana la implementarea V2. Acalmia si plictiseala sunt la ordinea zilei, dar vina nu este a presedintilor.

Neplacuta treaba cu lipsa TW (scurta, totusi, deci nesemnificativa). Pentru jucatorii activi care nu vor sa incetineasca nici o clipa drumul spre FM, sa stiti ca unitatile militare ofera bilete in astfel de situatii.

 
Seful Banilor
22
Seful Banilor Day 836, 03:36

Felicitari andyr!

 
RMS4FuN
28
RMS4FuN Day 836, 03:42

Andyr ai fost cel mai capabil si calculat presedinte care l-am vazut pana acum.
Felicitarile mele sincere. Sa ne auzim invingatori.

 
Rafy Angelo
41
Rafy Angelo Day 836, 03:48

Bafta in continuare!

 
mariusgavrila
24
mariusgavrila Day 836, 03:51

felicitari pentru mandate si sa revii cat mai curand in activitate

 
Bogdan_L
48
Bogdan_L Day 836, 04:14

Felicitari Andyr!

 
razeshu
30
razeshu Day 836, 04:14

daca a comentat DDanica 2 , eu nu zic nimica.

 
Bogdan Adamutz
59
Bogdan Adamutz Day 836, 04:15

a, tu ai fost presedinte?:PP nici nu mi-am dat seama )

 
alexsmarts
24
alexsmarts Day 836, 04:17

cine ii pasa de tine sau de articolele tale andyr

 
boxa28
21
boxa28 Day 836, 04:22

Felicitaril mele!

 
sadaTEAM
37
sadaTEAM Day 836, 04:26

andyr pe cine votezi?

 
DacianI
39
DacianI Day 836, 04:29

Unul din cele mai slabe mandate.
Si nu neaparat pt ca nu au fost razboaie directe.
Numai ambitii si orgolii...

Bine ca s-a terminat.

 
Kiri II
24
Kiri II Day 836, 04:39

Andyr a fost cel mai praf presedinte

 
andyr
25
andyr Day 836, 04:48

@Defender Of Faith Reloaded, tu poti sa ceri in continuare. Daca viitorul presedinte va dori sa publice situatia BNR, la inceput si la sfarsit de mandat, va avea libertatea sa o faca.

Cat se cheltuieste cu armata nu e o informatie confidentiala atat timp cat nu se dau detalii despre firmele in care intra acei bani, numarul de oameni sau damageul potential. Desi toate astea pot fi estimate suficient de usor si fara a spune eu cati bani merg pe armata. A spune ce fonduri ai in fiecare moment e o slabiciune inutila. Iti foloseste tie la ceva sa stii ca acum exista 500 gold, 3000 gold sau 15000 de gold ? Atat timp cat ai investit un presedinte cu incredere, inseamna ca ai si increderea ca e suficient de corect incat sa nu faca smecherii. Iar daca vrea sa faca smecherii, iti spun eu ca se pot face indiferent de bilanturile publicate.

@all others, multumesc pentru felicitari.

P.S. The Group recruteaza .

 
Vlad Sabau
37
Vlad Sabau Day 836, 04:50

Felicitari Andyr pentru primul mandat!
Dupa cum eistoria ne-a aratat nici un presedinte nu poate avea doua mandate bune succesiv.

Bafta in RL ! Sper sa revii cu forte proaspete in viitor.

 
vladb
40
vladb Day 836, 05:01

Cred ca fiecare ePresedinte merita felicitarile noastre numai din prisma faptului ca se inhama la un asemenea efort ..fara a mai trece in revista si realizari .

 
humulus
32
humulus Day 836, 05:13

bafta andyr:)

 
belzebut cel crunt
36
belzebut cel crunt Day 836, 05:37

bv, , succesin RL, si cel mai important odihna placuta

 
stefan farcas
24
stefan farcas Day 836, 06:11

Felicitari Andyr!

 
maeuschen
23
maeuschen Day 836, 06:26

felicitari andyr!
@alexsmarts nu ar fi mai bine sa iti pese tie de gramatica limbii romane?

 
Losnad
46
Losnad Day 836, 06:30

Pentru mandatul asta nu te pot felicita. Pentru ce ai facut inainte, un DA hotarat.

 
me_killah
24
me_killah Day 836, 06:42

felicitari andyr!
TG te asteapta cu drag

 
M Sorin
46
M Sorin Day 836, 06:48

apreciez in mod deosebit activitatea ta in cele 2 mandate de presedinte plus cel anterior de mod
sper sa revii la un anumit moment dat

 
kardasian
22
kardasian Day 836, 06:49

Felicitari!

 
Radu Pangaiu
52
Radu Pangaiu Day 836, 06:56

Ce placere sa ai un asemenea presedinte pentru 2 luni. Iti multumesc Andyr pentru implicarea si expertiza puse in slujba Romaniei in ultimele 3 mandate.

Am fost unul dintre cei care la inceput nu te-au placut, pe vremea cand erai MoD, pentru ca se vedea cum dai din coate sa te bagi in fata, te pregateai de alegeri, iti faceai sau consolidai un nume si o imagine. Intre timp mi-am dat seama ca toate au un scop, foarte rar imi schimb prima parere despre oameni si s-a intamplat in cazul tau, esti acolo sus alaturi de cei mari, nu vreau sa le dau numele, dar se stiu ei.

Vacanta placuta si sa revii in forta.

 
Ionutzeu
25
Ionutzeu Day 836, 07:03

de unde sti ca se pot face smecherii (adica furt din taxele colectate) chiar si cu publicarea bilanturilor? sper ca nu ai facut asa ceva! si daca stii cine a facut asta si cum, ar trebui sa ne spui in caz ca apare printr-o functie de conducere sa stim si noi sa l dam ma repede jos pana nu ne fura de tot. spun asta ca au fost cazuri multiple de jafuri in toate domeniile de la guvern pana la u.m. si firme in asociatie.

 
brouvi
40
brouvi Day 836, 07:45

felicitari andyr , multumim pentru implicarea pe care sunt sigur ca ai avut-o in joc speram sa continui mai departe cu articolele tale
Succes !

 
y_max99_y
36
y_max99_y Day 836, 08:05

Felicitari!

 
Zarvy
40
Zarvy Day 836, 08:21

Un mandat intr-adevar mai "tacut". Pentru ca ai tacut destul de mult. Ti-am scris mesaje private legate de activitatea CONGRESULUI, nu te-ai obosit sa imi raspunzi. Deh, Congressmanii din opozitie nu conteaza.

 
Mynsc
24
Mynsc Day 836, 08:24

Felicitari!

 
C.Maria
22
C.Maria Day 836, 09:25

Felicitari Andyr!

 
lucay
32
lucay Day 836, 09:35

o7
Unit Romeo reporting for duty!

 
ARISTOCRATII
Or
ARISTOCRATII Day 836, 09:46

@DDanica 2,nu este prima oara cand te trezesti vorbind,mi se pare normal ca macar aici sa fie o mai mare transparentza in ceea ce priveste banul public.Sa li se taie capul celor care intreaba ce s-a intamplat cu banul public si celor care nu se ploconesc in fatza lui Andyr!

 
pimibaghera
27
pimibaghera Day 836, 10:05

mie mi-ai placut, bafta si ne mai vedem:P

 
socrate2000
23
socrate2000 Day 836, 10:33

felicitari andyr

 
GabrielP
27
GabrielP Day 836, 10:36

Sfarsit de mandat !

URA ! URA ! URA !

URA ! URA ! URA ! URA ! URA !

URA ! URA ! URA ! URA !

URA ! URA ! URA !

URA ! URA !

URA !

... si un praz verde!

 
M1a5
28
M1a5 Day 836, 10:36

Hmmm, daca asigurai in fiecare zi cate o lupta era ok...despre restul lucrurilor pe care le-ai facut in cele 2 mandate nu comentez, pt. ca nu ma pricep.

 
carpediem4life
43
carpediem4life Day 836, 10:47

felicitari Andyr...dupa mine (de cand joc) pana acuma tu ai fost cel mai competent presedinte al eRomaniei

grate

 
Infatulus
37
Infatulus Day 836, 11:01

Felicitari Andyr!

 
Devocika
22
Devocika Day 836, 11:10

Have a great real life! And have a fun eRepublik life ahead!

 
DjVidov
25
DjVidov Day 836, 11:12

Se putea si mai bine [in al doilea mandat] ... dar m-ai fi primit votul daca ai fi candidat. acum n-ai cu cine vota ...

 
Dafimoto
46
Dafimoto Day 836, 11:49

felicitari sincere, maestre !

 
catajme
39
catajme Day 836, 12:00

multumim pt tot ce ai facut

 
Iuliusv
30
Iuliusv Day 836, 12:32

Felicitari pt cele doua mandate, in special pt campania bulgara.

 
RiSkAtE the Great
22
RiSkAtE the Great Day 836, 12:50

Bravo Andyr

 
StaticTM
36
StaticTM Day 836, 12:56

Iti multumesc pt efortul pe care l-ai depus! Odihna placuta si succes in continuare...

 
xanthia22
44
xanthia22 Day 836, 13:18

felicitari andyr

 
Heatseeker22
24
Heatseeker22 Day 836, 14:51

TWs? pfff... Gold in trezorerie? pfff... Mie nu imi place linistea. Cui ii place?

 
MARKUSS HYDEN
19
MARKUSS HYDEN Day 836, 19:46

Sa speram ca nu va mai iesi scriitorul de compuneri.
Altceva nu a stiut sa faca.

Presedintele PRBJ...

Presedintele de Ras si Bataie de Joc.

Out!

 
Nilbog
33
Nilbog Day 837, 00:41

Felicitari Andyr.Te astepta la un nou mandat cat de repede.Spor in continuare in noile proiecte.

 
decebal1000
36
decebal1000 Day 837, 00:54

oricum nu mai iesea andyr presedinte , prea multa plictiseala pe timpul mandatelor lui.

 
DDL1972
32
DDL1972 Day 837, 01:20

Felicitari

 
Zeusrvn
32
Zeusrvn Day 837, 04:47

respect! mult succes in continuare in viata reala si deasemenea in cea virtuala ! Ai fost un prese3dinte demn!

 
mistosi
28
mistosi Day 837, 05:08

a fost o luna PREA linistita! Nu ai ajutat romanii cu nimic. Daca nu luptam, nici nu cresem.

 
3XORG
Or
3XORG Day 837, 05:55

Un mandat bun si acesta, pacat ca nu exista acea continuitate de care se vorbea cu ceva timp in urma in anumite ziare. Felicitari pt munca depusa pe partea de administratie dar si pentru repozitionarea romaniei in eden de la inceputul mandatatului trebuiau sa isi dea seama ca nu suntem chiar oricine.
Felicitari si multa bafta in tot ceea ce iti propui.

 
RoSnaKe
41
RoSnaKe Day 837, 06:43

buna treaba andyr.

 
nicholas fire
23
nicholas fire Day 837, 07:30

ai plecat fara sa spui cine a beneficiat de vestitul RUP ...

 
Red Pitbull
32
Red Pitbull Day 837, 09:40

Frumos discurs, felicitari!

 
dantp
23
dantp Day 837, 13:10

Cine arunca cu pietre sa se gandeasca de 2 ori inainte. Cati dintre jucatori ar fi dispusi sa-si neglijeze obligatiile din RL si sa piarda chiar si 14 ore pe zi pentru joc?
Va spun eu, foarte putini. Si numai pentru acest aspect si andyr merita felicitari.
Deci: Felicitari Andyr!

 
kojakk1984
27
kojakk1984 Day 837, 13:41

AAAAAAAAAALELUIAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!

 
Morphine
46
Morphine Day 837, 15:38

cam tarziu(ca m-am lasat de citit presa)... dar, felicitari andyr.

 
dragoslucky
30
dragoslucky Day 837, 15:56

andyr, drum bun si cale batuta.

Succes Alex Craciun !