[898] O zi bună tuturor!

Day 898, 10:12 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Lady Indra

În primul rând doresc să vî mulțumesc tuturor celor care ați participat la vot, indiferent de candidatul preferat! Orice participare reprezintă o creștere a spiritului civic al nostru, al tutror!

Pentru mine, voturile „pentru” reprezintă o obligație morală față de cei care mi le-au acordat, iar cele „contra” reprezintă un impuls de a le demonstra că s-au înșelat.

Acum, în ceea ce privește activitatea viitoare, așa cum am anunțat deja, îmi doresc ca echipa guvernamentală actuală, să continue activitatea în număr cât mai mare. Deja am primit semnale pozitive de la 3 ministere.

Îi rog pe membrii cabinetului, să-mi transmită printr-un mesaj în următoarele 24 de ore acordul lor cu privire la continuitate sau, parolele Ministerelor în cazul în care nu doresc să mai continue! De asemenea, cei din urmă, dacă au deja „ucenici” pregătiți, să-mi aducă la cunoștință numele acestora.
Această acțiune va face trecerea spre un nou cabinet mai ușoară și va asigura continuitatea actului guvernării.

În ceea ce privește Congresul, rog PE TOȚI MEMBRI care mai viețuiesc, să facă un efort să ne întâlnim pe canalul #MdCON mâine seară (7 mai 2010) după ora 20.00 pentru o primă discuție. Voi publica mâine o listă a celor ce nu doresc să participe la astfel de întâniri de lucru, listă ce poate fi utilă la viitoarele alegeri pentru Congres. Evident pot apărea și probleme în RL, dar un PM poate rezolva orice „absență” motivată... 🙂

Mai doresc să vă mai informez că DEJA astă seară vom avea o primă întâlnire cu nouă conducere a eRomâniei, pentru a stabili liniile directoare ale viitoarei colaborări dintre tările noastre. Aș dori să am alături reprezentanți ai Oastei și pe cineva de la Economie!



Toate cele bune!
Lady Indra


P.S. Anunț oficial că ignor și voi ignora orice declarație sau luare de poziție (mai mult sau mai puțin închipuită) care mi se va părea lipsită de civilitate și voi alege pe cele la care să răspund... 😃
http://somokon.com/erep/hitcounter.png">