_2_ Copilul din mine

Day 2,532, 09:32 Published in Republic of Moldova Romania by sokm

****Articol inscris in concurs***

Copilul din mine...
e cel ce primăvara
cuprinde în ochii lui
explozia de flori
şi culegând o floare
aromele îi soarbe.


Copilul din mine...
la primul strop de ploaie
cât e vara de mare
aleargă nebuneşte
în picioarele goale
prin ploaie şi nămoale
şi-n valurile mării
ar sta o zi întreagă.


Copilul din mine...
e cel ce-n zi ploioasă
de primăvară-toamnă
zâmbeşte când pe cer
din norii grei şi deşi
soarele îi zâmbeşte.


Copilul din mine...
tropăie bucuros
când primii fulgi de nea
dansează majestuos
El tropăie, dansează,
aleargă face tumbe
strigând cât îl ţin plămânii:
Uraa, a început să ningă!!!


Copilul din mine...
nu are limite,
nu-i pasă de nimic,
se bucură de toate
la fel cum faci şi tu
sau poate ai uitat !?




MB