SÂMBĂTĂ AVEM DERBY EUROPEAN LA HANDBAL ÎN POLIVALENTĂ

Day 4,811, 20:33 Published in Romania Romania by bogadriana

SÂMBĂTĂ AVEM DERBY EUROPEAN LA HANDBAL ÎN POLIVALENTĂ
22 IAN, 2021Costel FILIP
* de la ora 15.00, se “duelează” primele două clasate din grupa D a EHF European League, HC Dunărea și Siofok KC



Au mai rămas puține ore până la cel mai important meci internațional pe care HC Dunărea îl are de disputat în faza grupelor, în EHF European League.

Sâmbătă, începând cu ora 15.00, în direct la DigiSport 2, formația brăileană pregătită de Neven Hrupec, o va întâlni în Sala Polivalentă pe principala contracandidată la primul loc în grupa D, Siofok KC din Ungaria. Sunt singurele formații neînvinse din această grupă, astfel că se anunță un derby european în Polivalentă.

În această săptămână, handbalistele de la HC Dunărea s-au antrenat începând de miercuri, la ora de disputare al meciului oficial din etapa a treia a EHF European League, au vizionat mai multe partide disputate de adversarele lor din Ungaria și sunt pregătite să evolueze la un nivel înalt pentru a bifa un nou rezultat pozitiv.

Partida HC Dunărea - Siofok KC va fi arbitrată de Ivanovic și Vujisic din Muntenegru, iar observator va fi Horațiu Belu.

“Ne așteaptă o partidă importantă cu o pretendentă de valoare la calificarea în faza următoare a competiției europene. În timpul scurt pe care staff-ul tehnic l-a avut la dispoziție s-au făcut eforturi pentru ca handbalistele să fie la un potențial maxim la ora jocului. De asemenea președintele clubului, George Caranica, și staff-ul organizatoric au pus la punct toate aspectele legate de organizarea acestui meci la nivel european. Sperăm să oferim spectatorilor brăileni, și nu numai, un joc reușit și să mai adăugăm puncte prețioase în clasamentul grupei D”, ne-a declarat profesorul Marian Neta, vicepreședintele clubului HC Dunărea Brăila.

Clasamentul înaintea etapei a 3-a: 1 HC Dunărea Brăila 3 puncte, golaveraj 54-52, 2 Siofok KC 3 puncte (63-52), Kuban Krasnodar 2 puncte, 4 Fleury Loiret 0 puncte.