Câteva lămuriri

Day 4,577, 01:51 Published in Romania Romania by The Oldtimer

.

În urma campaniei denumită "No soup for you!" prin care mi-am propus să nu mai permit unui anumit jucător să ia medalii de BH cu damage de 100M,am primit și câteva mesaje. În general ignor mesajele în care mi se spune ce și cum, dar aici a fost vorba de câteva persoane(puține, ce-i drept) cu care am interactionat în trecut și de a căror părere țin cont.

În primul rând aș vrea să lămuresc câteva lucruri pe care eu le credeam clare dar se pare că nu sunt:

1. Nu eu am început disputa asta. Eu doar am făcut un articol în care am sesizat că un om căruia la un moment dat i-am făcut un bine, mi-a întors serviciul furându-mi un BH. Nu am mințit, am adus chiar și dovezi în sprijinul celor afirmate. Nu e prima dată când mi se întâmplă dar, în general, oamenii au reacții pozitive când le spui despre ce este vorba. Am suficiente exemple aici, nu lungesc discuția.

2. Reacția respectivului a fost un articol la mișto(șters ulterior) în care afirma că dormea. Nu o să încerc să combat ceea ce a spus(deși este evident că e o gogomănie). În general, pe oamenii de genul ăsta îi sancționez tot printr-o ironie. Asta e, lucrăm cu materialul clientului.

3. Așa a apărut pamfletul. Nu a fost doar despre el, am avut mai multe lucruri în vedere, comentarii, opinii, puse într-o altă notă pentru a fi amuzante. Și judecând după numărul de voturi, chiar a prins(ca o paranteză aici, reacția lui fr3edom face cât toate voturile). Dar da, am sancționat și atitudinea lui și un comentariu să zicem mai puțin inspirat despre epice. Ei, aici lucrurile s-au schimbat, omul a luat-o personal și a început să îmi fure medalii.

4. Având în vedere diferența de damage/hit, multe lucruri nu erau de făcut dar întotdeauna există soluții. Nu mi-am propus să-i fur medaliile(doar pe prima dar aia a fost așa, din orgoliu) ci doar să-l ironizez. După cum ați observat chiar dădeam shout-uri că am dat sau urmează să dau peste el. Faptul că i-am luat și 3 medalii e chiar irelevant. Probabil a avut treabă.

5. Mi s-a spus că am exagerat cu limbajul. Da, nu a fost tocmai cel mai plăcut de aceea vreau să le cer scuze celor care s-au simțit deranjați de limbajul folosit de mine. Lui nu îi cer scuze pentru că, în opinia mea, el a greșit mai mult față de mine.

6. Mi s-a spus că am umplut presa cu articole nelăsând loc celor interesante. Da, e un punct de vedere valid, îmi cer scuze și pentru asta. Din păcate totul s-a suprapus peste concursul organizat de Brain și nu am avut intenția de a-l perturba.

Ca o concluzie, mi-am propus ca, cel puțin eu, să închei disputa și articolele de shaming. Consider că am demonstrat ce am avut de demonstrat. Nici măcar nu mă interesează dacă el va continua să îmi ia medaliile. Dacă vrea îl și anunț unde dau.

E doar un joc, încercați să mai și zâmbiți!

.