Niciodata sa nu spui "niciodata".

Day 1,801, 00:07 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Back2black

Astazi stateam si ma intrebam daca exista si-n eRepublik conceputul de criza varstei a doua. Daca exista, eu sigur am fost afectata.

De cand ma stiu am fost un player patriot. Nu m-a interesat faptul ca am pierdut bonusurile, ca am pierdut tara, nu mi-a trecut niciodata prin cap sa ma mut din eRomania. Am considerat - prosteste, poate -, ca voi fi alaturi de tara mea si la bine si la greu. In 4 ani si jumatate de cand joc, n-am avut niciodata o alta cetatenie decat cea romana.

Acum doua zile am invatat pe propria-mi piele ca nu e bine sa declari ca nu vei face un anumit lucru niciodata. Iata-ma, moldoveanca.

In primul rand, vreau sa-mi cer scuze colegilor din Partidul Roz. Cum nu am experienta schimbarii cetateniilor, fiind prea entuziasmata sa caut butonul de "change citizenship" (am dat cateva clickuri pana sa ma prind ce trebuie sa fac, recunosc 🙂 ), mi-a scapat aspectul ca nu voi mai vedea feedul partidului si am iesit fara sa dau vreo explicatie. Va spun aici ca sunt alaturi de voi sufleteste si va voi sustine, chiar daca mi s-au schimbat accentele.

Stiu ca multi ati fost surprinsi de decizia mea brusca de a parasi eRomania si de a alege eMoldova. Am simtit nevoia de o schimbare (o fi de la criza de care spuneam de la inceput, nu stiu). Cu toate acestea, nu ma pot departa prea mult de limba mea si de oamenii dragi.

Am ales eMoldova fiindca aici stiu ca ma voi simti ca acasa. Dintotdeauna am urmarit din umbra presa din eMoldova, am fost la curent cu miscarile din tara. Si, de ce sa nu recunosc, am prieteni aici. Unii chiar foarte dragi.

Ii multumesc mult lui Mikael Kanto pentru primirea frumoasa pe care mi-a facut-o. A fost o surpriza foarte frumoasa, tinand cont ca prima noastra ciocnire in joc n-a fost una chiar placuta. Tin minte si acum, era in ianuarie 2011, eu eram MoFA in eRomania. Dupa un schimb de replici destul de dur, am reusit sa ajungem la aceeasi concluzie si sa gasim un tel comun. De atunci, am ramas prieteni.

Constat ca multi din garda veche inca mai sunt activi. Ma bucur sa vad ca inca sunteti pe baricade 🙂. Multi sunteti in partide rivale. Acum mi se intareste convingerea ca nu conteaza din ce grup faceti parte, ci oamenii care alegeti sa fiti. La fel ca si in eRomania, n-am tinut si nu voi tine niciodata cont de partidul sau unitatea militara din care face parte un anumit jucator, atata timp cat mie-mi place de el ca si om.

Sunt la munca si ma tot intrerupe lumea din scris. Mi-am pierdut ideile de multe ori dar cred ca am surprins esenta: Bine te-am gasit, eMoldova! De abia astept sa simt pulsul acestei tari, ca o adevarata moldoveanca. Pana acum am fost alaturi de voi, acum sunt una dintre voi.

Cu drag,

peach