Articol participant la [CONCURS] - De ce nu suntem mandri ca suntem...

Day 1,780, 13:03 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Mentalist de Bucovina

Articol participant la [CONCURS]

Păi, domnii şi domniţele mele, asta e foarte simplu, în concepţia mea: mi-e mie cumplit de ruşine de clasa noastră politică! Pe principiul „peştele de la cap se-mpute”, mai marii noştri care conduc destinele ţării, indiferent de apartenenţă politică, fură ca-n codru. Aproape toţi care ajung acolo sus, conectaţi la uriaşa conductă a bugetului naţional, se convertesc în duşmanii poporului.
Mi-e scârbă şi m-am resemnat în privinţa „viitorului luminos” care ne aşteaptă, şi am decis să iau viaţa aşa cum e ea. Orice strigăt de revoltă este înnăbuşit în faşă, orice spirit adevărat este încolţit până se lasă păgubaş.
Unde sunt politicienii noştri interbelici, când România era grânarul Europei şi eram cinstiţi şi apreciaţi, sau cei antebelici care au reuşit împotriva oricăror interese regionale să unească cele trei ţări române.
Am avut domnitori care au ţinut piept nu numai pe câmpurile de luptă hoardelor ce pofteau la trupul ţării noastre, ci şi prin diplomaţie şi mişcări politice de mari strategi.
Acum au vândut sau au sabotat tot ce era de valoare în ţară, şi au trecut la pasul următor: să ne vândă şi pământul de sub picioare (au început cu resursele naturale).
Pe de altă parte singura soluţie pe care mintea mea o percepe în viitor, este ca într-adevăr să fim conduşi de străini, şi aici mă gândesc la cât de bine a fost în România sub dinastia germană de Hohenzollern.
Acum, de obicei mă enervez când aduc vorba de poilitică, aşa că voi încheia aici articolul pentru concurs şi am să revin la scriiturile mele obişnuite.

Spor maxim tuturor!

Mentalist de Bucovina
Brumărel, MMXII