Unirea Principatelor Române - Evenimente anterioare

Day 3,352, 03:35 Published in Republic of Moldova Republic of Moldova by Bodi111

Cu toti stim ca Unirea Principatelor Române s-a infaptuit prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Dar cati stiu de evenimentele ce au facut posibila aceasta unire.

In 1842 a existat un proiect de unificare al măsurilor și greutăților in cele doua principate.
In septembrie 1845, a fost oficiată Cununia domnitorului Gheorghe Bibescu, domn în Țara Românească, la Focșani, la Biserica Sfântul Ioan, lângă borna de hotar, naș de cununie fiind domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza.
La 1 ianuarie 1848 a intrat în vigoare o convenție moldo-munteană prin care a fost desființată vama dintre cele două țări, excepție făcând sarea.

Activitatea intreprinsa de studentii din strainatate din ambele principate si de cei care au emigrat, in special in Paris, activitate care a cunoscut diverse forme: apeluri catre opinia publica europeana; afirmarea programului politic in publicatii ca Romania viitoare (1850, Paris), Junimea romana (1851), Republica romana (Paris, 1851, Bruxelles, 1853); afilierea la "Comitetul Central Democratic European", cu sediul la Londra, care urmarea declansarea unei noi revolutii europene; memorii catre Napoleon al III-lea, imparatul Frantei si catre Palmerston, premierul britanic; constituirea la Paris a unui Comitet cu deviza "Dreptate! Fraternitate! Unitate!"; sprijinul unor personalitati marcante (Paul Bataillard, Edgar Quinet, Hippolyte Desprez). Această propagandă unionistă a necesitat mari sume de bani pentru cointeresarea materială a unor personalități franceze, iar I.C. Brătianu s-a remarcat prin vânzarea moșiei soției sale pentru a asigura aceste fonduri. Cine ar mai face asta in timpurile noastre?

In tara, actiunile unioniste s-au desfasurat in noul context determinat de prevederile Conventiei de la Balta Liman, afirmandu-se modalitati variate: constituirea Comitetelor Unirii la Iasi si la Bucuresti (1856); editarea unor organe de presa ca Romania Literara, Steaua Dunarii (Iasi), Romanul (Bucuresti); venirea in patrie a unor revolutionari pasoptisti (indeosebi in Moldova, ca urmare a regimului liberal-moderat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica).

Dejucarea falsificarii listelor electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc in Moldova: În mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondența secretă purtată de soțul ei, Nicolae Vogoride - locțiitorului domnesc al Moldovei, cu rudele din Constantinopol. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc. Cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromițătoare au fost publicate în ziarul unionist "L'Etoile d'Orient", ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând la scurt timp și în Moldova.

Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, și prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.
În 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile prin care se cerea:
- Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulații încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634;
- Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;
- Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene și ai cărui moștenitori să fie crescuți în religia țării;
- Neutralitatea pământului Principatelor;
- Puterea legiuitoare încredințată Adunării Obștești, în care să fie reprezentate toate interesele nației.
Toate acestea sub garanția colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.

Întrunite în capitala Franței pentru a lua în discuție cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai - 7/19 august 185😎, puterile europene au adoptat Convenția de la Paris:
- Principatele își păstrau autonomia sub suzeranitatea Porții și sub protecția celor șapte puteri;
- Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare având instituții proprii;
- Se înființau instituții comune precum Comisia Centrală de la Focșani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justiție și Casație, armata;
- Se prevedeau principii de organizare și modernizare a viitorului stat (separația puterilor în stat, desființarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fața legii, drepturi politice pentru creștini, libertatea individuală);
- Dreptul de vot ramânea cenzitar.
După încheierea Convenției de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constituții a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni.

În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore Sturza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza, și agent al Rusiei. Acesta, susținut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Șmul Rabinovici și agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus. Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor. După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire). La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili). Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza. Gruparea lor, susținută de mercenarii polonezi ai lui Wierzbicki, care plănuia să acționeze doar pentru a liniști eventualele proteste împotriva alegerii lui Sturza și apoi pentru a forța alegerea sa în Țara Românească, s-a văzut obligată să treacă la ofensivă. S-a pus premiu pentru uciderea liderilor unioniști Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu și Manolache Epureanu (pe al căror sprijin Sturza conta, dar care au votat pentru Cuza) și a domnitorului Cuza. Complotul a fost însă dejucat după ce a fost deconspirat de Alecu von Onciul și Iacob Antosz, iar ancheta a dovedit ulterior implicarea Rusiei.

Întrucât în textul Convenției nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate, liderii unioniști au decis ca alesul Moldovei să fie desemnat și în Țara Românească. Acolo însă, Cuza era susținut doar de liberali, în timp ce conservatorii dețineau 46 din cele 72 mandate. În această situație, liberalii radicali au inițiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitație în rândul populației Capitalei și al țăranilor din împrejurimi. O mulțime de peste 30 000 oameni s-a aflat în preajma Adunării. Unul dintre tribuni, I.G. Valentineanu, nota că poporul era gata „să năvălească în Cameră și să o silească a proclama ales pe alesul Moldovei".

Într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru I. Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Astfel s-a făcut primul pas către definitivarea Unirii Principatelor Române. Țările au intrat de atunci într-o uniune personală. Conceptul era cunoscut la acea vreme, dar nu însemna nimic în ce privește o unire politică.

Lupte politice, influenta straina si coruptie exista si atunci. Si totusi ei au reusit.