Join the new world

Poveste.
Un om şi un câine mergeau pe un drum.
Omul se bucura de frumuseţea zilei, când, deodată, işi dădu seama că, de fapt, murise.
Îşi aducea acum clar aminte că murise, iar câinele, care mergea lânga el, murise chiar
cu mai mulţi ani în urmă... Se intreba: "Oare unde duce drumul acesta?"...
După o vreme, ajunseră amândoi în dreptul unui gard înalt de piatră.
Privindu-l mai îndeaproape, văzu că era făcut dintr-o marmură foarte fină.
Mai sus, pe colină, gardul era întrerupt de o arcadă care strălucea în soare.
Ajunseră acolo şi văzu că era încrustată cu perle, iar aleea care ducea spre ea părea pavată cu aur. El şi câinele său se apropiară de poartă şi atunci observă, într-o parte, un om şezând la un birou .
Îl intrebă:
- Scuzaţi-mă, unde ne aflăm ?
- Aici e raiul - răspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot să vă rog să ne daţi puţină apă ?
- Bine-nţeles, intraţi înăuntru. Am să trimit imediat vorbă să vi se aducă niste apă cu gheaţă. Făcu un gest şi poarta începu să se deschidă.
- Prietenul meu poate intra şi el ? - întrebă călatorul arătând înspre câine.
- Îmi pare rău, dar noi nu acceptăm animale.
Omul se gândi o clipă, apoi se întoarse şi îşi continuă calea pe care pornise, împreună cu câinele său.
După încă o lungă plimbare, pe vârful unei alte coline, pe un drum prăpădit de ţară, dădură de o fermă, a cărei poartă părea că nu avusese zăvor niciodată. De gard, nici nu mai era vorba.
Se apropie şi văzu un bărbat şezând rezemat de un copac şi citind o carte.
- Scuzaţi-mă - i se adresă el. Aveţi cumva puţină apă?
- Da, desigur... e o cişmea ceva mai încolo.
- Şi pentru prietenul meu ? - zise, arătând către câine.
- Trebuie să fie şi o strachină, chiar lângă cişmea.
Trecură de poartă şi ajunseră la o cişmea veche, cu pompă.
Omul şi câinele băură pe săturate.
După ce terminară, se înapoiară la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? - întrebă călătorul.
- Acesta este raiul.
- Sunt total încurcat. Un cetăţean, ceva mai jos, pe drumul ăsta, mi-a zis că raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur şi zid de marmură ?.. Acela e iadul.
- Şi nu vă deranjează că ei folosesc acelaşi nume ca şi dumneavoastră ?!...
- Din contra, suntem fericiţi că ei îi triază mai întâi pe cei care sunt gata să-şi lase în urmă prietenii cei mai buni.

Deeeci... uneori ne mirăm de ce prietenii continuă să ne retransmită glume, fără a ne scrie un singur cuvânt. Poate asta ar fi o explicaţie:
Când eşti ocupat, dar vrei totuşi să menţii contactul cu prietenii,ce faci ?
Retransmiţi unele dintre mesajele si glumele primite care le-ar putea aduce un zâmbet !
Nu că nu aş avea ce face, dar mă gândesc şi la alţii de câte ori văd ceva frumos sau interesant.
De asemenea, ca să ştii că nu eşti uitat, că ţi se mai acordă încă importanţă, că eşti iubit, de ce crezi că ai nevoie? Un mesaj, sau o glumă, din partea prietenilor tăi...

Aşa că, data viitoare, când vei primi un mesaj sau o glumă, nu te gândi la ea doar ca la "încă o glumă retransmisă", ci la faptul că cineva s-a gândit la tine astăzi şi că prietenul tău, de la celalalt capăt al reţelei, a vrut să-ţi trimită un zâmbet !



P.S. Textul nu-mi aparţine şi nici nu ştiu al cui este, dar este ceea ce simt si eu, si totodata un minunat îndemn la ... prietenie.