Lipsă de interes pentru poziția de Președinte?

Day 3,850, 09:23 Published in Romania Romania by N I G H T W O L F.



Salutare dragi români,

Astazi votăm noul președinte care ne va conduce în următoarea lună și aș vrea să fac câteva observații legate de acest lucru.

După cum bine știm, luna trecută, Președintele Naufragiatu a câștigat detașat alegerile devenind astfel pentru prima oară Președintele României. După alegerile trecute am stat puțin de vorbă cu el rezultând un articol-interviu pe care îl puteți vedea aici.

Astăzi votăm din nou și din ultimele știri vedem că la ora actuală, același Președinte se apropie cu pași repezi de al doilea mandat consecutiv la conducerea României.



De ce îi este așa de ușor lui Naufragiatu să își asigure o majoritate a voturilor de peste 50%? Să nu uitam că el nu este singurul candidat, în lupta pentru președinție aflându-se și Stelistu96, Tudor Jianu, Anduin.Lothar și Liberalulgeorge.



Haideți să urmărim puțin șirul de articole oficiale începând din ziua 3818 când Președintele Naufragiatu, a postat în presă articolul de candidatură la președinție.

După postarea acestui articol, Naufragiatu a câștigat alegerile din luna Mai.

Câștigarea președinției a fost cununată cu un articol în Monitorul Oficial în ziua 3821.

Președintele a continuat să informeze cetățenii României cu ultimele mișcări de trupe naționale cât și internaționale printr-un alt articol în Monitorul Oficial publicat în ziua 3828.

Sfârșitul seriei de articole publicate a venit în ziua 3849 când în Monitorul Oficial a apărut un articol de sfârșit de mandat. Tot în aceeași zi Naufragiatu și-a anunțat din nou candidatura la președinție printr-un nou articol.



În tot acest timp, în presă nu a aparut nici un articol de la ceilalți candidați la președinție ceea ce ne arată că actualul Președinte este singurul care își dorește și este interesat de această poziție.

Cheia succesului la alegeri este în continuare activitatea publică iar dacă doriți ca pe viitor să vă înscrieți în cursa pentru președinție trebuie să aveți activitate publică, să vă faceți reclamă, dar și să mențineți oamenii informați.



Vă mulțumesc pentru interes iar dacă acest articol a fost pe placul vostru, vă rog să nu uitați să apăsați butonul de abonare, să votați articolul și să îl comentați. Aștept părerile voastre pe acest subiect.