La trântă cu Han Solo. Partea VII.
sf petru III
La ce îl ajută pe Han Solo damage-ul (Print screenuri de prin day 4200, +/-):
La ce nu îl ajută pe Han Solo damage-ul - eRomania, ziua 4264:
Las la opinia cititorilor să decidă cât ar fi contat pe câmpul de luptă damage-ul dat de mine în "episoadele" anterioare, având în vedere că eram la D3. Dar al meu împreună cu cel al lui Han Solo ? dar al nostru împreună cu cei care au renunțat la joc din cauza acestui tip de comportament ?
Așa zisul "număr 1" preferă să dea peste jucători mai slab dezvoltați militar sub pretextul mult difuzat prin presă al apartenenței la "elita militară". Adică cum ar veni, noi ăștialalți jucam degeaba și nu prea contăm. Ei bine, situația de azi e rezultatul acestei născociri.
Acum eu sunt la D4, deci clar nu mai contez nici atât pe câmpul de luptă. Mulți renunță la joc iar de jucători noi nu se pune problema, tot din motivul Han Solo. Situația militară a eRomâniei se îndreaptă doar înspre mai rău. Dacă "elita militară" invocata de Han Solo nu va binevoi să bage cardul ca să elibereze core-ul de greci, acesta ar putea fi finalul jocului pentru mulți dintre noi, și implicit al eRomâniei. Asta am ajuns.
Felicitări Han Solo ! ție și "elitei militare" !
Te salută ăștia care "joacă degeaba".
... va urma ...
_________________________________________________________________
Ești la început și ai nelămuriri:
Biblia - colecție personală de învățături
Erepublik Official Wiki - se dau premii în gold pentru realizare/editare/completare articole
Reguli Erepublik - cele trei porunci
Reguli Interpretabile - crezul
eRepTools = colecție de instrumente utile
Nu uitați să dați subscribe la:
Ministerul Apărării - Ordinele oficiale de luptă zilnice
Ministerul Educației - Predici periodice și pomeni
Ministerul Educației din Moldova - ca să vezi, e în română și nu în moldovenească.
Linkuri spre comunitate:
ClopoTV - Program: L-V între 21-00 în măsura posibilităților (de obicei de 3-4 ori pe săptămână), S-D la ocazii speciale
ClopoCrew pe Discord - server discord pentru eRepublik și nu numai
eRepublik România și Internațional pe Discord
Comments
Eroul luptiei zocialiste etapa pe Erepubik...
Sarna !
Dupe minie popotopul din Elepubik comenteste... Poftiti de luatz lumina...
vita, te-ai batut cu scriptul lui Han Solo. Si vad ca ai luat si bataie de la script. Tare cretin trebuie sa fii ca sa reusesti asa. Ia 5 lei endorse si o flegma sa ai ce manca. 😁
Jeez am trait sa o vad si pe asta
Traiesti Sulo?
scriptul tău e cel care contribuie la harta eRo de azi. Nu că ți-ar păsa. Sau că mi-ar păsa. Si nu că mi-ar păsa că a fost scriptul sau copita ta, dar nu asta era relevant, în caz că îți dai filme, cu damage-ul irosit. Cu scriptul tău ucizi jocul în care unii au investit 5-10 ani de freeplay.
Să înțeleg că în materie de limbaj așa te-ai învățat să vorbești de la cine te-a născut ? din regretul că te-a făcut, presupun. Și-ar fi dorit să înghită ...
asa vorbesc eu cu leprele care injura in pm ca pierd medalii. Le vorbesc pe limba lor ca sa intretin dialogul. Basca Pluto zice ca e ok ca da bine la content.
Foloseste acest limbaj din cauza frustrarilor.... Sa fii "mare" si degeaba... Nici macar o minciuna sa nu-ti reuseasca.... Nasol.
Uite vezi, alt psiholog de tastatura. E plin jocul de ei mai ceva ca fe clone proaste. Cum sa nu stai un erep cand orice test de laba trista se crede tatal lui Freud cel putin. Dorele, eu zic sa scrii un articol pe tema ca e pacat sa ne privezi de asa placere. Dar sa fii dramatic.
Cum ai vrea să-ți vorbească unu peste care dai de BH ? sau unu pe care îl privezi de primul SH ever?
Normal că-ți umplu frigiderul, că-ți dai și ultimul leu la Pluto, dispe 😛
Bravo.... asta e scuza ta. 😁 Tu chiar esti cretin
Suleo...Ia d-acilea o "placuta suedeza" daca tot da bine la content!!!
In multe companii exista ceea ce a fost denumit 'Angajat Toxic": un angajat competent, mult deasupra mediei, dar care creaza un mediu toxic in jur si reduce productivitatea/moralul echipei, astfel incat nu se merita sa-l tii prin preajma.
Uite aici un articol pe aceasta tema (sunt multe daca ai rabdare sa cauti pe google)
https://www.inc.com/fiona-macaulay/toxic-employee-company-culture.html
Din pacate asa e si Han Solo: Jucator Toxic. Toata competenta pe care o arata in batalii e nesemnificativa comparativ cu cat pierde eRomania din cauza lui.
Dar solutia pentru eliminarea lui din joc e la admini. El nici macar nu e constient de efectul nociv pe care il are.
Eu nu mai incerc sa iau medalii dupa ce de-al de Han Solo au transformat orice incercare de-a mea intr-o cauza pierduta. Orice implicare am avut in joc, s-a evaporat de mult datorita toxicitatii de care dau dovada "elitele".
Toate mesajele lui Solo arata sentimentul lui de superioritate si incapacitatea lui de a intelege de ce ceilalti nu il aduleaza pe masura exceptionalismului sau.
aaa.. uite mai ca avem aici o corporatista care in loc aa gandeasca 5vsecunde, debiteazavcitatr, articole debpebfb ( la conferinte nu o trimite nimeni ca ar fi risipa de resurse)
Well, draga corporatista in primul rand aa faci otice ccomparatie intre rl si jocbe o idiotenie. in al doilea rand , elitele aici iti permit tie sa joci. Fara elite jocul asta nu exista asa ca cea care ar fi eliminata prima ai fi tu.
In al treilea rand, sa scrii ca aa fi incapabil de a intelege se ce nu sunt adulat denota ca esti una din corpotatistele carr la o sedinta de canzari se trezeste sa vorbeasca despre teoria X si Y ( e chiarbo teorie asta, nu doar pe post de exemple) si in plus ca nu asculti despre ce se vorbeste. Eu repet peste tot de ani de zile ca ma mictionez (adica ma pis ca sa intelegi si tu despre ce e vorba) pe comunitatea RO si tu vii sa spui de adulatie. Ca sa fac si eu pe psihologul de tastatura si sa vb de oameni pe care nu ii cunosc, uite iti spun ca senzatia pe care mi-ai lasat-o e ca esti o tarancuta proasta, cu o tenta de frumusete dar pentru ca nu stii sa te machiezi si nici sa porti hainele cu eleganta, considerata a fi urata, genul de pitzi care pe la sedinte se da la toti in mod vulgar, poate poate vreun sefulet i-o va trage si astfel pentru 3 secunde traieste si ea cu impresia ca e apreciata. Jocul tau e la del ca si viata ta si asta din cauza ta. Asta e diferenta dintre noi. Eu imi fac jocul cum doresc asa cum imi dac si viata. Tu... joci si aici ai mai alea rl dupa cum iti canta oricine. Patetic!
Scuzati eventuale typo dar sunt pe telefon in drum spre barca.
Trebuia sa iei pack si sa ramai la d3, pacat.
dai si mie comixare un papac de ala? nuie pacat sa le tii doar pentru mata?
la mine place la D3 .. da numa vara...
Să îl iau cu ce și pentru ce? ca jucător free și lăsat fără medalii de Han Solo.
Din punctul meu de vedere, ca sa avem divizii puternice trebuia sa se ingrijeasca statul si sa suporte parte din costurile packurilor pentru unii jucatori de viitor. Statul trebuia sa aiba grija de viitorul tarii, nu Han.
Lipsa programelor de ajutorare e un minus la noi. vedeti cazul grecilor care au investit in jucatori/conturi si acum culeg laurii.
Bine la noi era greu de facut asta ca sarea zmeu si guristii ca ars ca se devalizeaza visteria. Totusi era bine sa investim in dezvoltarea unor jucatori.
Ma scuzi acum dar ma duc sa fraternizez cu un grec din Gama la un tsipouro si niste soutzoukakia si promit sa il intteb daca accepta retarzi ca tine pe post de sclavi in schimbul unei regiuni.
Asta implică faptul că sunt mai valoros decât tot damage-ul pe care îl poți tu da 😉
începi să te obișnuiești cu poziția inferioară mie.
Am vorbit cu grecul si a zis ca prefera refugiati dwcat sclavi ca tine. Cica....puti. Ce sa zic... mai spala-te ai tu si apoi poti sa plangi pe la mese dupa damage-ul pierdut.
Hai pa si sa mai scrii despre mine ca imi place 😁 dar sa fii mai dramatic
Mai usor cu retarzii, ca unul mai mare ca tine nu exista in jocul asta.
Tu Dav1n aigur esti mai mare.
Cel puțin eu sunt capabil să scriu 😉
Cât despre damage, nu-ți mai da filme, vreau doar să-ți laud incompetența.
Dorele scuza eventualele typo dar scriu de pe telefon de pe plaja, motiv pentru cate ma bucura si mai tare odele pe care mi le inchini ca ma distrez in plus in vacanta.
han solo e un grasan infect cu un mare complex. cred ca o are f mica.
Tu stii ca o am mica pentru ca ai testat-o?! Hai zi ca ti-a placut 😁
nu era vorba de typos (oameni suntem), ci de limbaj și pertinență. De texte coerente și la subiect. De articole scrise cap-coadă în loc de jumătăți de comentarii plin de insulte.
Acest comportament îți reflectă adevăratul caracter de fapt. Ești ceea ce scrii.
atunci posteaza tu mesajele pe care mi le dadeai dupa ce ti-am luat medaliile, lepra. Ipocrit coclit ce esti. Injurati in pn ca ultimele javte si apoi va plangeti ca niste curve proaste ca nu le vrea nimeni. Hai sictir! Plange pana nu mai poti. Cu cat o sa plangi mai mult tu si restul de havre, cu atat jocul meu va fi mai funny.
Cine se plânge în afară de tine ? după cum vezi, sunt mulțumit de ce se întâmplă în prezent, și chiar îți adresez felicitări pentru comportament.
[removed]
data viitoare sa tii de dmg.
daca-l aveai la beci, azi sigur s-ar fi vazut in rw moldova 😁
Să țin eu ? nu Han Solo ?
cand o plange han dupa medalii si dmg, atunci sa tina si el. da'mai degraba cred va iesi fum din servere si se-nchide sandramaua pana sa veedem asta.
păi cum, eu țin de damage la beci si dau doar "când e nevoie", si în rest să nu iau medalii ? să fiu activ doar când sunt util "elitei militare" ?
Menționez că damage-ul din primele episoade este rezultat din beneficiile evenimentului de atunci - trebuia folosit. Că s-au dus și batoane de energie adunate într-un an de zile, astea nu contează. Are Han destule.
In momentul de fata, dupa ce m-am mictionat pe caruta ca tine mai am inca 20k batoane. Stiu, e putin dar mai adunam. Sper doar sa nu te oftici atat de tare incat sa iti tai venele. Eu tin la tine ca esti cel mai prolific scriitir al meu in acest moment.
Să ai câte vrei, se vede pe hartă cât de utile îti sunt și cât valorează.
Tu ori esti prost , ori esti prost. Ai vazut clar in printul pus de plangaciosul de catajme ca am spus public ca mi se drapeleaza daca Ro va sta stearsa pana la cinal de game. Si am mai spus ca atat timp cat comunitatea Ro e formata fin tampiti needucati ca tine, sailor, zmeu , faulegretto, ma mictionez pe ea de comunitate si o fac cu gratie si cu bolta. Chiar te rog sa citezi asta de cate ori poti. Vreti sa aveti tara, luptati pt ea maimutelor.
Han, vezi si tu ce ai scris aici: https://i.ibb.co/HP4TGSx/han.png
"Voi - așa zisa opoziție" și "noi" - "conturile care contează cât de cât militar" .
Am înțeles că te excluzi din grupul conducerii în ceea ce privește politica, dar în ceea ce privește apartenența ta, cât timp dai peste opoziție, si nu peste conducere, e clar în ce oală te afli nu ? pe unii îi scuipi si pe unii îi menajezi ... acțiunile tale te definesc, și nu declarațiile.
eu doar pe tine te vad plangandu-te prin presa, nu pe Han. Si da, Han face din astea dar a dat de nush cate ori cate zeci de miliarde cand a fost nevoie. Si faci mult prea mult caz pt niste amarate de medalii
nu e vorba de medalii și de damage. E vorba de atitudine. Poa' sa aibă Han Solo cât damage vrea, treaba lui, dar voi, o parte din cititori, omiteți problema principală: Acest tip de comportament a dus eRomânia la situația actuală. A distrus o bună parte din comunitate.
Normal că dă damage zeci de miliarde, că are de unde, dar poate juca singur contra eGreciei acum?
nu, nici vorba. Fiecare e responsabil pt actiunile sale. Si peste mine a dat Han (dar si altii), dar sincer mi se pare o copilarie sa ripostezi si apoi sa invoci asta ca problema existentiala pt tara. Tu il acuzi pe Han, dar tu de cateva luni ti-ai concentrat resursele si eforturile pt o lupta usor ridicola cu scriptul lui Han. Tara arde si baba se piaptana
De ce e o copilărie să ripostez ? întocmai acest script îi lasă pe jucătorii noi fără medalii și fără motivația si posibilitatea de dezvoltare militară. Și e vorba de o problemă generala, dar Han Solo e cel mai cel dintre cei. Nu e ridicol să vii de la D4 la D3 și să sufli medalii unui jucători mai slab dezvoltat ? fără script mă refer, ci cu pură intenție - vezi articolele anterioare.
medalia se ia dand cel mai mare dmg.
o vrei musai? bagi cardul.
vrei sa te dezvolti mai mult decat iti permite joaca gratis? bagi cardul.
vrei sa fi mai bun ca han? gaseste solutii, nu plange in batista.
nu-ti convine? logout. faci economie la curent si internet, vezi partea pozitiva 🙂
Asta exclude apartenența la o comunitate, si denotă egoismul si egocentrismul. Asta reflectă situația de azi. Asta implică băgatul cardului pentru eliberarea țării. O să fiu popcorn mode - on până la eliberarea țării pe banii altora, apoi mă apuc să o ard iar aiurea pe câmpul de lupta, doar pentru că pot.
N-am de spus decat atat
http://prntscr.com/ojjvpx
http://prntscr.com/ojjw2z
Am o rugaminte. Cum vezi pe vreunul ca imi dedica articole si se intreaba de ce nu lupt pt Ro, baga tu primul printscreen cu ce am zis eu. Chiar am nevoie de cineva care sa faca asta. Daca ai pune citatul ala si la about me pe profilul tau ar fi si mai bine. Lanfinal de luna imi zici de cate ori ai postat mesajul si iti dau 1 arma q7 pentru fiecare postare. Hai la treaba ca timpul trece.
Tot ofticos ramai! La anii tai, lipsa de maturitate explica comprtamentul tau din joc. Deja devii amuzant.