Join the new world

In 1919, cand a luat fiinta, Internationala (a III-a) Comunista urma sa devina “Statul Major” al revolutiei mondiale, prin care Lenin si grupul lui de bolsevici urmareau sa impuna regimul sovietelor la scara planetara. Format din agenti comunisti din diferite state, Cominternul a fost, de fapt, de la inceput si pana dupa desfiintarea sa oficiala, in 1943, o anexa a Partidului Comunist (bolsevic) – mai intai din Rusia, apoi, din 1922, al Uniunii Sovietice. Pentru a fi mai eficienta si, totodata, controlata total de Moscova, organizatia Cominternului a fost conceputa din start ca o structura speciala a Directiei externe a politiei politice secrete sovietice – GPU, OGPU, NKVD, MGB… Un document calificat “strict confidential”, aflat in arhiva Cominternului, dezvaluie “Regulile de conspirativitate ale partidului”, reprezentand un veritabil manual al muncii clandestine, cu reguli si sanctiuni severe, similare structurilor de securitate si spionaj sovietice. Una din regulile de baza ale acestei munci era aceea a verificarii militantilor comunisti in practica luptei politice.

Pana la proba contrarie, oricine era considerat nesigur. “Simpla lipsa a unor date compromitatoare nu trebuie considerata ca o dovada ca se poate avea incredere in cineva”, stipula una din prevederile “manualului”. Se intelege ca, pornind de la astfel de principii, delatiunile si rivalitatile interne erau incurajate de sus, devenind o practica de masa ce a viciat profund si definitiv fauna reprezentata de luptatorii pentru “cea mai dreapta societate din lume”. Asupra acestor aspecte vom reveni in numerele viitoare ale revistei.

Deocamdata, sa consemnam ca, dupa preluarea puterii de catre bolsevici in Rusia, in octombrie 1917, asa-zisa revolutie comunista din Ungaria, din 1919, a reprezentat primul test serios al fortei si capacitatii de actiune a Cominternului. “Revolutia” ungara a fost infranta ca urmare a interventiei in forta a armatei romane, in pofida unei largi opozitii internationale.

Bolsevicii de la Moscova nu s-au multumit doar cu proteste si critici la adresa Romaniei, ci au planuit dezintegrarea sa ca stat. Minoritarii din Paridul Comunist Roman, infiintat in 1921, ca si militantii altor “partide fratesti” din tarile vecine au devenit instrumentele unei vaste masinarii, organizata pe baze conspirative si dirijata pentru destramarea statului roman. O demonstreaza si informatiile cuprinse in fragmentele de mai jos, extrase din lucrarea istoricului american Larry Watts (Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al Blocului sovietic cu Romania, p. 113-117), aparuta la Editura RAO in 2011, despre care revista noastra a mai scris in numerele anterioare. Subtitlurile apartin redactiei.

Ironia istoriei a facut ca, in timpul Marii Terori, cand Stalin isi pierduse total increderea in internationalistul Bela Kun, fostul lider al revolutiei bolsevice maghiare, acesta sa fie acuzat de spionaj in favoarea Germaniei, Romaniei (?!), Ungariei si Angliei, de trotkism si planuirea de atacuri teroriste. Arestat de NKVD in 1937, a fost impuscat un an mai tarziu. Dr Larry Watts:

Infrangerea revolutiei bolsevice din Ungaria provoaca furie impotriva Romaniei

„Dominatia sovietica aupra comunismului basarabean si dobrogean si directul control maghiar asupra stangii radicale din Transilvania s-au transformat intr-o schema complexa si unica de control asupra PCR care s-a mentinut din 1918 pana mult dupa venirea la putere a comunistilor, dupa al Doilea Razboi Mondial. Situatia s-a complicat din cauza antagonismului adesea deschis dintre „ basarabeni” si „ transilvaneni”, pe de o parte, si comunistii din Vechiul Regat, pe de alta parte.

Conducerea Cominternului, deja iritata ca singura revolutie victorioasa dintr-o alta tara fusese infranta de armata romana, era „furioasa” ca romanii nu numai ca nu dusesera la indeplinire ordinele specifice „de a-l ajuta pe Kun si de a sabota actiunile guvernului roman”, ci ii averizasera public pe comunistii unguri asupra dreptului de a decide asupra destinului tarii. Dupa cum subliniau socialistii romani in ziarul lor, in martie 1917, erau avizi sa-si castige „libertatea de a fi stapanii propriului destin”, pe care conducerea comunistilor maghiari incerca sa le-o nege.

Ulterior, comunistilor romani li s-a atribuit un statut inferior in miscarea comunista, nu mult diferit de marginalizarea sovinista a etnicilor romani din perioada imperiilor. Una din primele intrebari adresate romanilor atunci cand au solicitat afilierea la Comintern, in noiembrie 1921, a fost: „Ce au facut in sprijinul Republicii Sovietice Ungare?”

„Aripa transilvaneana”, inca ramura a Partidului Comunist Ungar, a refuzat cu ostentatie sa negocieze afilierea pentru nou-infiintatul Partid Comunist Roman (PCR), in timp ce partidul bulgar si cel maghiar s-au angajat „intr-o campanie pe termen lung impotriva Romaniei si a clasei muncitoare, in interiorul Internationalei”, acuzand PCR de „deviationism social-patriotic”.

Agendele „basarabeana” si „transilvaneana” erau destul de clar reflectate in linia Cominternului pentru cesiunea de teritorii romanesti cu afilierea minoritara, mai degraba decat majoritara la statele vecine. Introdusa oficial la sedinta Federatiei Comuniste Balcanice din decembrie 1923 (la care au participat Rakovski, Dimitrov si Stepanov), anuntarea acestei linii a coincis cu crearea organizatiilor revolutionare dobrogene si basarabene „pentru a actiona ca unitati iredentiste revolutionare”.

In iulie 1924, al 5-lea congres al Cominternului a accentuat influenta maghiara, considerand ca fiind „esentiala intensificarea activitatii comuniste in randul populatiei maghiare din teritoriile anexate la Cehoslovacia, Romania si Iugoslavia” si determinarea „partidelor comuniste din acele tari” sa lanseze o campanie care ”sa cheme la autodeterminare si la secesiune de statele care le anexasera”. Sloganuri smilare au fost adoptate pentru separarea Basarabiei, a Bucovinei si Dobrogiei de Romania.

… In 1924, sub mana conducatoare a Cominternului, PCR a tinut al 3-lea congres la Viena – pe atunci sediul central al operatiunilor de spionaj sovietice in Balcani ‒ si l-a ales in frunte pe Elek Köblös, veteran al campaniei din Transilvania a Armatei Rosii ungare si membru recent al Partidului Comunist Ungar (PCU). Avertizandu-i pe romani ca revolutia lor si „adevarata independenta” necesitau mai presus de orice „ca eforturile minoritatilor subjugate sa se sprijine pe principiul autodeterminarii si pana la secesiunea completa de statul existent”, congresul a exprimat totodata speranta „ muncitorilor si taranilor din Basarabia ca revolutia lor nationala ii va uni cu URSS”. Köblös a condus dupa aceea afacerile PCR de la sediul din Targu Mures, pana cand, in1925, „anchetele asupra agitatiei revolutionare din Chisinau, Basarabia” l-au lasat descoperit”.

Dezmembrarea tarii mai presus de schimbarea regimului

„Pentru a se asigura ca PCdR va trece la considerarea dezmembrarii statului roman ca fiind prioritara celei schimbarii de regim, la conducerea partidului au fost impusi, in urmatorii 20 de ani, cetateni straini, incepand cu 1924 si pana la lovitura interna a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si a adeptilor lui in 1944. Desi multi au contestat etnicitatea neromaneasca a conducatorilor PCR, in perioada 1924 – 1944, originea etnica era de fapt mult mai putin importanta decat faptul ca toti erau reprezentanti ai intereselor de dezmembrare a Romaniei, fara a tine cont de vreun principiu umanitar sau etnic. Conducerea PCdR a oscilat intre aripa transilvaneana „Ungaria Mare” si fractiunea anexationista bulgaro-basarabeana.

In 1933, de exemplu, PCdR avea 440 de membri maghiari, 380 de membri din aripa basarabeana (bulgari, rusi, ucrainieini si modoveni) si „numai” 375 erau romani.

Procentul era practic mult mai defavorabil, dat fiind ca restul de 370 de membri din alte minoritati ascundeau faptul ca acestia reprezentau in masura coplesitoare agendele aripilor transilvaneana (maghiara) si basarabeana (sovietica)”.

Rusia Sovietica si Ungaria revizionista – pe aceeasi platforma impotriva Romaniei.

„Chestiunea teritoriala si revizionismul asociat acestora au aliniat Rusia sovietica si interesele maghiare vizavi de Romania, atat la nivel de partid , cat si de stat si s-au dovedit capabile sa motiveze chiar si elitele extrem de conservatoare din Ungaria sa coopereze cu comunistii si sa devina ei insisi comunisti. Alinierea in aceasta privinta a programelor comuniste si nationaliste in perioada interbelica a facilitat nu numai un nivel de comunicare exceptionala intre cele doua parti, dar si complicitate si coordonare cu diverse ocazii. Elek Köblös, de exemplu, a fost inlaturat de Moscova si de aripa basarabeaba din functia de conducator al PCdR, la al 4-lea congres romanesc de la Harkov, in 1928, pentru „incercarea de a servi interesele guvernului maghiar din Budapesta si nu pe cele ale Internationalei”.

Inlocuitorul lui Köblös, ucraineanul basarabean Vitali Holostenko, un protejat al lui Rakovski din Partidul Comunist Ucrainean, a condus PCdR din Ucraina, intre 1928-1931. El a fost inlocuit de un membru al Partdului Comunist Polonez, ucraineanul polonez Alexander Daneluk-Stefanski, care a condus PCdR de la sediul din Berlin, in perioada 1931-1936.

Nepotul lui Rakovski, Boris Stefanov, un secesionist dobrogean, a detinut functia de sef al PCdR intre 1936-1940, cu toate ca diferiti membri ai aripii transilvanene (Béla Brainer, Jenö Iakobovicz si Miklos Golberger) au condus practic activitatile din Romania, in anii 1938-1940, cand Stefanov a lucrat la Moscova. Transilvaneanul stefan Foris, un alt veteran al Armatei Rosii maghiare, a preluat conducerea in 1940 pana in aprilie 1944, cand a fost eliminat prin forta”.

Sursa: PERISCOP Anul V Nr.3 (19) 2012
Revista Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din S.I.E.