Join the new world

-Filiiip…Filiip! Bătranul strigă ridicat în picioare. Își puse palma streașina și se uita în zare. În spatele lui țărmul se vedea ca o fâșie înegrită de timp cu mici ridicături ici colo.
-Filiip! O ultimă tentativă dar cu o voce mai stinsă din cauza oboselii. Se lăsă pe fundul bărcii întins urmarind ritualul norilor.
Barca se legana ușor, marea era în toane bune și doar o lină adiere facea luciul apei să se modifice în mii de desene.
Trecea în revista ziua când îl găsise zbătându-se pe plajă căutând cu boticul întins apa. În larg doi masculi se agitau și dădeau târcoale locului. În joaca lui de copil greșise drumul spre larg și nimerise pe plaja. Îl lua in brațe, avea brațele puternice pentru un băiețel de 10 ani, așa îi spusese tatăl, și-l puse pe valuri. Cum simți apa, puiul de delfin își revenii și o zbughi spre parinții lui, care-l așteptau să-l sapunească pentru greseala de a se apropia de țarm. Se uita lung după el cateva minute, nu putea sta prea mult, părinții îl așteptau și pe el. O plescaială scurtă și privirea îi revenii spre larg. La ceva distanța, puiul de delfin bătea din coadă aproape că multumindu-i copilului. Intră în apă așa îmbracat cum era și strânse din nou puiul de delfin.
-Am sa-ți spun Filip ca pe fratele meu și voi veni mereu să te văd.
De undeva din exterior o plescaială și o explozie de apă îl facu să-și revină imediat. Parcă un arc pus în minte și în trupul lui îl facu să sară de bucurie.
-Filiiip, ai venit!
Bătrânul se lăsă peste marginea bărcii în apa rece a mării și îl strânse în brațe pe Filip.
Barca se balansă puternic dar cu o scurtă miscare a cozii, Filip puse barca într-o stare de echilibru. Bătrânul radea, îi plăcea de fiecare dată când făcea asta și Filip își primea mereu porția de îmbrațișari. Îi vorbea ca unui om, îi spunea despre păsurile lui despre viața lui, despre cei trei nepoței năzdrăvani care acum erau negri de la câtă plajă făcuseră, despre cât de grea este bătrânețea. Bătrânul îl întreba mereu pe Filip despre mare, despre cât de supărată sau tristă este marea, despre familia lui. Filip îi răspundea cu sărituri, cu rotiri în jurul barcii și cu zambete de giumbușlucar pe botic.
-Știi Filip, azi s-ar putea să fie ultima dată când ne vom vedea. Sunt destul de bătrân și nu știu cât de mult mai pot sa merg cu barca și săptămâna viitoare băiatul meu cel mare m-a programat să mă duc la doctor. Dar sunt sigur că nu este nimic grav. Totuși, îmi este din ce în ce mai greu sa ies singur cu barca.
Filip dădea rotocoale barcii și din când în când se oprea și scotea boticul din apă zâmbind spre bătrân. Când acesta a pomenit că ar putea fi ultima data, se opri si privi spre el. Bătrânul nu era sigur că picătura ce se scurgea din ochii lui Filip era de la apa mării sau o lacrimă.
-Ți-am spus vreodata de ce ți-am pus numele de Filip? Îi spusese povestea de fiecare dată când se întalnisera în cei 55 de ani trecuți de la prima lor întalnire, dar îi plăcea să i-o spună mereu.
Începuse să povestească când soarele se străduia să-și țina ultimile raze înca treze. Când termină, soarele era pe jumătate adormit.
-La revedere Filip. Nici mie nu-mi place să fie ultima oară când ne vedem. Și îl îmbrațișă aproape sufocându-l.
Îndreptă barca spre țărm și din când în când se uita în urmă. Filip îl urma îndeaproape până ajunse lângă țărm.
Coborâ din barca, o trase pe nisip și îl urmării pe Filip până când acesta deveni una cu marea. Bătrânul își trase mai bine haina pe el. Noaptea începuse cu o ușoară briză rece.
După un timp mulți din cei ce pescuiau în zona, spuneau povestea delfinului ce trage aproape de țărm, lângă grindul vechi. Îl puteai vedea la fiecare apus de soare dând târcoale grindului.
Bătrânul se stinse încet pe patul de spital la câteva zile de la ultima lor intalnire. Dar nimeni nu-i spusese lui Filip și acesta continuă să vină în fiecare seara la grindul vechi să-și revadă prietenul.