Copile care iubesti Steaua....

Day 1,942, 11:00 Published in Romania Romania by rrazvan

Copile care iubesti Steaua…

Copile care iubești Steaua sau ții cu ea macar puțin
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl ce știe despre Valentin
De Boloni, simbol al Stelei, de Hagi sau de Lacatuș
Să-ți spună el dacă mai știe prin ce mijloace-au fost aduși.

Copile care iubești Steaua sau doar pretinzi că o iubești
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl ce-nseamnă fotbal la Ploiești
Cum se umplea vechea arena nu doar la meciurile tari
Pe vremea aia Steaua voastră avea-n tribune militari.



Copile care iubești Steaua și te mândrești că ești stelist
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl despre partidul comunist
De cum se transformase Steaua în jucărie de partid
Și cum era în B pe vremuri un meci Petrolul cu Rapid.



Copile care iubești Steaua și te dai fan adevarat
Când ai tu timp, intreabă-ți tatăl ce-i diferit? Ce s-a schimbat?
Pe vremuri mulți veneau la Steaua ca se temeau de represalii
Acum vin îmbătați de banii și de delirul lui Becali.



Copile care iubești Steaua și te gândești că e normal
Când ai tu timp întreabă-ți tatăl de ce-i nea Puiu general
Pe vremuri mulți veneau la Steaua doar să se facă securiști
Acum vor banii lui Becali și toți devin pupincuriști.



Copile care iubești Steaua și mergi acum pe stadion
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl ce-i cu cutia de carton
În care se tot mândrea MM că el ar prefera să stea
Și-acum se gudură cu Gigi tot închinându-se la Stea.



Copile care iubești Steaua și o repeți de-atâtea ori
Când ai tu timp întreabă-ți tatăl ce-nseamnă ”Vinde! Pleacă! Mori!”
Cum protesta Gigi Mustață și cum îi îndemna pe toți
Și-acum s-a murdărit de brânză și de smântână pe mustăți.



Copile care iubești Steaua și ne-o dai nouă drept exemplu
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl de ce nu mai jucați pe ”templu”
Că poate-așa îți vei da seama și îți va explica și tata
Ce legătură-i între Steaua, arena Ghencea și Armata.



Copile care iubești Steaua și o susții din toți rărunchii
Când ai tu timp, întreabă-ți tatăl de episodul cu genunchii
Și după ce îți povestește, să vii și tu și toți steliștii
Tot în genunchi la fel ca MM. Că vă așteaptă PETROLIȘTII.



Copile care iubești Steaua și tot susții echipa *ulii
Când ai tu timp întreabă-ți tatăl ce e cu ”mâna lui Ianuli”
Și ce-a facut Mache cu mâna, și tu și ceilalți steliști
Să-mi faceți tot la fel și mie și miilor de PETROLIȘTI.



ps:desi sunt rapidist poezia scrisa de fanul Petrolului merita tot respectul