Join the new world

Articol pentru concursul Drumul Libertăţii trece prin cultură


Să fi trecut vreo două ore de când am revenit de la şcoala, am mancat şi am conectat calculatorul... Am mai vorbit cu cei din UM, m-am mai jucat, am mai citit articole, am mai rezolvat câte ceva... şi mi-am amintit... Azi vroiam să particip la concursul acesta... Şi ca sa nu mai lungesc mult şi să ajung sa nu reuşesc să particip 🙁, îl rog pe Artur să nu mă deranjeze un pic (şi-aşa n-am inspiraţie) ca să scriu... Uşor de zis, greu de făcut... Mă trezesc imediat cu impresia că nu am nici o şansă, dar încercarea greş nu are.

Şi uite aşa începe povestea... Aţipesc gândindu-mă ce să dactilografiez. Şi încep a vedea oameni... mii de oameni care tot săpau cu mâna pământul. Mă apropii de ei şi întreb curioasă pe cineva:
- Îmi cer scuze, domnule, de ce sunteţi atat de mulţi adunaţi aici şi faceţi un lucru inutil, cred?
Omul se uită spre mine cam mirat... Mă analizează din cap până-n picioare şi-mi răspunde neclar şi cu un accent obraznic:
- Pleac d-aci, tu şi mai vrei, neruşânato?
Suparată şi nemulţumită de răspuns fac stânga-mprejur şi încerc să ies din mulţime. Abia acum conştientizez unde sunt. Mă aflam într-o câmpie întinsă în faţa unei clădiri care seamană a castel. Un castel întunecat ce se ridică ameninţător. Parcă aş fi într-un basm de-al bunicii, într-o împărăţie întunecată. Aşa arată totul... Neînţelegând nimic şi neştiind cum să mă-ntorc acasă încep a plânge. O fetiţă mică se apropie de mine şi mă mângâie întrebându-mă:
- De ce plânge fetiţa?
Ochii ei mari şi albaştri mă fixau. Ce să-i spun? Dacă-i povestesc adevărul o să mă creadă nebună. De aceea profit de ocazie şi o întreb:
- Micuţo, ce se întâmplă aici?
- Vrăjitorul Stupros şi cu vrăjitorul Deşterud au împărţit lumea în două părţi, Pe partea aceasta se află oamenii fără cultură. Sunt ţinuţi prizonieri de către Stupros pe un teritoriu mic şi sărac deţinut de Stupros care-i foloseşte pe post de sclavi pentru a găsi aurul de care are nevoie pentru a-şi păstra puterile. E rău şi egoist spre deosebire de Deşterud. Anume lipsa de cultură îi împiedică pe cei de aici să treacă vama formată dintr-un portal magic. Dacă aici vezi o câmpie goala, acolo sunt păduri, flori, izvoare, munţi... este o adevărată frumuseţe şi atâta timp cât dai dovadă de cultură şi educaţie le poţi folosi cum vrei. Dar din momentul în care încalci limitele, Deşterud te pierde şi apari aici... ba poţi şi să te naşti aici, cum sunt majoritatea... Eu am fost răpită de Stupros. Numele meu este Frumginga şi sunt soţia bunului vrăjitor. Abia când toţi cei de aici o să iasa de sub influenta lui Stupros şi el o să slăbească fără aurul pe care-l consumă zilnic, o să pot să mă întorc împreună cu fiica mea, căreia tocmai i-ai vorbit, acasă.

Doamna care îmi vorbise nu era o muncitoare, ci o adevărată frumuseţe de regină, iar fiica ei cea atât de drăguţă, îmi inspira simpatie.

Am hotărât să le ajut. Am încercat să vorbesc oamenilor. În fiecare seara le spuneam poveşti interesante, iar aceştia s-au învăţat să asculte. La început mă ascultau puţini, apoi tot mai mulţi. Mai târziu încercam să le explic tot ce ştiu, să le arăt frumuseţea a tot ce ne înconjoară. Astfel, oamenii şi-au descreţit frunţile şi au început să guste fericirea.

La un moment dat, mi-am dat seama că am o geantă cu mine. O deschid şi mare mi-e bucuria când văd cartea "Quo Vadis". Miile de muncitori au citit cartea pe care le-am împrumutat-o. O citeau(căci îi învăţasem) câte unul şi restul îi ascultau. Astfel, în trei ani toţi o cunoşteau şi vroiau mai multe cărţi, dar nu aveam 🙁. Le-am spus tot ce ştiu, încercam să le zâmbesc mereu. I-am învăţat ce înseamnă teatru, ce înseamnă desen, am încercat şi să le cânt. Ei admirau totul cu atâta plăcere. Eu o faceam şi pentru fetiţa cu ochi albaştri, şi pentru doamnă, şi pentru muncitorii pe care începeam să-i îndrăgesc, şi în speranţa că bunul vrăjitor mă va ajuta

Prea târziu şi-a dat seama vrăjitorul din palatulîntunecat că lucrurile se schimbă.

Şapte ani după ce am sosit, exact în prima dimineaţă a celui de-al şaptelea an, ma trezesc cu mii de voci strigân😛 "Libertate".

Nu am reuşit sa deschid ochii să văd cine a strigat, căci mă trezeşte mama să mănânc. Oare ce s-a întâmplat pe acel tărâm? Parcă ochii cei albaştri semănau atât de mult cu cei ai surioarei mele.

Pentru a avea libertate, e nevoie să ai cultură, doar astfel îţi meriţi fericirea. Asta m-au învăţat acei oameni.

Drumul libertăţii trece prin cultură!


Daca v-a placut, dati vote+subs+shout sa citeasca si altii