Join the new world

Nu intelese indeajuns ce era cu blestemul si nici de ce oamenii tinusera mortis sa o omoare pe Draug-Roug. Isi intepenise mainile pe stacana si nu ii mai dadea drumul. Hangiul trecea de fiecare data cand o vedea goala si ii turna fara sa ii zica nimic. Lichidul era de provenienta incerta, insa se simtea alcoolul. Si asta era cel mai important pentru el. Sa simta ceva. Ochii vinetii erau pierduti in gol iar mainile masau stacana. Din cand in cand se creea un "tic nervos", cand mana ridica stacana ca o macara si proiecta lichidul catre gura. Era ca un ornament mecanic uman pentru ceasul satului. La un anumit timp, stiut doar de rotitele si piulitele interioare, mai presus de constient, corpul cerea combustibilul pentru incetosarea amintirilor.
-La dracu, cu toti!, scrasni printre dinti, indeajuns de tare insa pentru a trezi din lancezeala cativa comeseni. Tresari auzindu-si glasul tocit. Se simti imbatranit, si-atunci simti nevoia sa-si mangaie cicatricea de deasupra ochiului. "La dracu, cu totii!" isi repeta in gand. Si se simti mai usurat, cumva, ca-i daduse pe mana stapanului intunericului pe toti satenii. Gandurile insa il navalira din nou si-atunci simti stacana la buze. Poate, poate, de data aceasta ii va gasi drumul spre uitare.

............................................................................

- Hei, unde fugi zvapaucule?!
O coama intunecata sub care se ascundeau doua smaralde de ochi inteligenti si-un corp de "martan" tanar, dupa cum il poreclea Cel Batran, bine construit, se opri din fuga in fata Mamei. Vlah o inveli cu privirea si-o saruta pe frunte:
- La poalele Muntelui fara Varf, mama. La antrenament! Ma asteapta toti!
Mama il stranse cu totul in brate, vrand parca sa-i nu-i mai dea drumul. "Doamne, ce-a crescut!!"isi spuse. "E cel mai viteaz, frumos si destept din tot satul. Doamne, si cat il mai iubesc!! Tine-mi-l in viata, cat mai mult Doamne!!", continua Mama pentru sine, in timp ce mainile incercau sa-l cuprinda cat mai mult pe Vlah.
-Fugi, baiatul mamii, fugi. Si ai grija de tine!!
Deja, de la prima vorba a Mamei, se si afla pe Vifor si ii dadea pinteni. Nici nu terminase femeia de vorbit, ca Vlah se si afla in afara satului, in drum spre Marea de Copaci. In urma lui, tot satul ramase, pentru cateva clipe, cufundat intr-o ceata de praf, ce cauza cateva vorbe de duh cu tinta precisa. Nu auzi niciuna, si, de data asta, chiar daca ar fi auzit, nu i-ar fi pasat nici cat negru sub unghie.

Azi era ziua a 7-a. Nu avea antrenamente. "Nici nu s-a prins", isi zise, si zambi. "Off, saraca mama. Daca ar sti!!Daca ar sti!!"..si parca incepu sa-i para rau. Vifor simti apasarea stapanului si incerca sa-i faca pe plac, incetinind.
-Hai, Vifore, nu am timp de asta!! Ma grabesc!! Iarta-ma!! Doar eu lancezesc acum, m-auzi?! si-l mangaie pe coama, in timp ce calcaiele impinsera un pic pintenii in pielea aburinda a calului. “Mi-e dor de Adora”, isi zise si, in acelasi timp, ii trecura prin cap cele intamplate cu o saptamana in urma. “Nu trebuia sa ma las pacalit asa de usor de Mornor. Dar am promis, am promis. Tata m-a invatat sa imi respect cuvantul dat, orice ar fi”. Isi stranse instinctiv manerul sabiei, ce ii atrana pe langa picior. Nu o folosise, pana acum, decat in lupte de antrenament si, oricati pusese la pamant, se simtea cu totul altfel o lupta de antrenament fata de una adevarata.

-Al dracu', mucea, intarzie!! Daca nu vine deloc, ii trec toata familia prin foc si sabie.
Un roscovan imens, cu piept ca doua scuturi si maini ca doi drugi de fier, inalt cat Muntele fara Varf. Mai pe scurt, Mornor. Capetenia vecinilor Satului. Pentru ca venise mult mai devreme, pentru a nu amorti facea exercitii.
In mijlocul exercitiilor il prinse si Vlah. Il studiase de la departare cum isi rotea sabia si toporisca si cum facea genoflexiuni cu butucul acela imens in spate. “Sper sa-mi iasa”, si, un pic, il trecura fiorii pe sira spinarii. In ce dracu’ se bagase?!! Din atatea fete, tocmai pe Adora trebuia sa o invite la dans. Daca ar fi stiut ca e logodnica lui nu ar fi luat-o in seama. “E, pe dracu’!! Tot ai fi invitat-o!”. Rase catre sine, insa lasa sa I se labarteasca pe fata cu totul, inainte sa isi salute oponentul.
- Razi tu Vlahe,acum!! Vedem daca mai razi la urma!! Ii zise Mornor si se si repezi catre Vlah.
Padurea incremenii. Muntele isi incepu cautarile unui nou varf. Vantul isi oprise respiratia. Tot ce puteai auzi era scrasnetul armelor, icnetele si injuraturile celor doi.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………...............
Era ora mesei. Oamenii nu veneau in padure azi. Si-acum se inserase cu totul. Isi ridica botul in aer si ii mirosi a sange proaspat. Fugise din haita de un an. II era mai greu singura, dar nu simtea nevoia de ai ei. Amintire ii era cicatricea de deasupra ochiului stang. Un pic mai mult si ghiara masculului Alfa ar fi lasat-o fara ochi. Fusese, oricum, ultima lui greseala.
Maraii satisfacuta pentru sine si-o porni prin ceata padurii. Ciuli urechile la fiecare miscare, iar radarul nasului ii spunea la ce sa se astepte. Sangele proaspat ii invada si mai mult narile, facand-o sa saliveze abundent. Se enerva. Nu mai mancase de cateva zile bune, dar asta nu insemna ca nu trebuie sa se controleze. Orice clipa de neatentie ar putea-o costa. Draug-Roug era un nume intre lupi, si-asa trebuia sa si ramana.
Nechezatul unui cal o facu sa fie si mai alerta. Se lasa pe burta, si-ncepu sa se tareasca catre zgomot si miros. Apropiindu-se de luminis, vazu calul. Se simteau unul pe celalalt, iar tremuratul avea traduceri diferite de la un animal la altul. Daca ar fi fost cu un an mai tanara ar fi sarit deja la atac. Timpul o facuse mai inteleapta. In nari ii veni inca un miros de sange. Se opri din tarait si astepta.

Calul necheza si tremura. Misca piciorul drept din fata, scurmand pamantul din jurul omului. Isi lasase capul pe fata acestuia si-l linse. “Trezeste-te!! Incaleca-ma!!” Nu il mai tineau puterile. Fusese ranit destul de grav, iar sangele ii siroia pe crupa. “Stapanul meu drag, stapanul meu drag!!” Incercase tot ce putuse. Picioarele din spate nu il mai tineau. Se lasa incet pe ele si-apoi se pravali langa om. Ce-ar mai fi alergat… si zvacni din picioare. Un ultim efort...inainte sa galopeze pentru o eternitate..

Tasni, flamanda, din ascunzatoare. Se apropie de fiecare in parte si ii mirosi cu atentie. Avea in fata mancare pentru cateva zile bune. Deodata, omul se misca si se intoarse cu fata catre luna. Doi ochi de smarald si-o cicatrice urata deasupra ochilor, in special pe partea stanga, luceau acum sub lumina lunii.
Se apropie si incepu sa-l miste cu varful botului. “Mama, Adora”…galgai omul si lesina.

Capitolul doi: Carolina Dodon
Capitolul unu: NoOnexRO

Leapsa merge catre Mentalist de Bucovina