Brainstorming Party - Statut

Day 2,036, 04:02 Published in Romania Romania by GeluRomanu

Buna ziua, dragi cititori, astazi ma voi adresa voua prin intermediul acestui articol si va voi pune la dispozitie noul statut al partidului nostru (Brainstorming Party).

Intreg continuul acestui statut a fost elaborat si redactat de intreaga echipa Brainstorming Party, si spunem noi ca veti regasi in el lucruri atractive, care de ce nu, sa va convinga, in cele din urma, sa va alaturati noua.

STATUTUL „BRAINSTORMING PARTY”

A) DESPRE PARTID ŞI VALORILE SALE

1. „Brainstorming Party” este un partid politic ce promovează doctrina liberală, de orientare centru-dreapta; Partidul acționează întru refacerea poziţiei e-României prin: întărirea relaţiilor diplomatice deja existente, refacerea celor distruse, realizarea unor înţelegeri şi proiecte noi.
2. „Brainstorming Party” a fost înfiinţat la începuturile e-Republik de către userul Elena.Coman, cu scopul de a oferi comunităţii e-româneşti o alternativă la oferta partidelor politice existente în acel moment.
3. „Brainstorming Party” a fost şi va fi întotdeauna „un partid al elitelor” - aşa cum a fost denumit de către însăşi fondatoarea sa.
4. „Brainstorming Party” se angajează în promovarea şi protejarea valorilor comunităţii e-româneşti: creativitatea, decenţa, diplomaţia, respectul, onoarea şi inteligenţa.
5. Toţi membrii aplicanţi ai partidului îşi vor însuşi aceste valori şi doar astfel îşi vor putea desfăşura activitatea în cadrul partidului.
6. „Brainstorming Party” îşi propune să înveţe şi mai apoi să promoveze tinerii aplicanţi dornici de implicare pe scena politică din e-România.
7. O „ţinută” decentă este obligatorie pentru membrii „Brainstorming Party” - aceștia nu se vor implica în scandaluri majore şi își vor construi o bună reputaţie.
8. Membrii „Brainstorming Party” sunt obligaţi să-şi expună ideile în cadrul Partidului, iar „Brainstorming Party” se obligă să le asculte, să le analizeze şi să le pună în aplicare - în măsura în care acestea sunt dezbătute și adoptate.
9. Toţi membrii „Brainstorming Party” se vor implica ACTIV în proiectele Partidului nostru.
10. Toţii membrii „Brainstorming Party” sunt obligaţi să participe ACTIV la şedinţele „Brainstorming Party” ori de câte ori acestea sunt convocate.

B ) DESPRE PROCEDURI

11. Şedinţele ordinare ale „Brainstorming Party” se vor convoca o dată pe săptămână, duminica, la orele 21:30 - 22:00, pe chat-ul #erbp.party .
Şedinţele extraordinare pot fi convocate ori de câte ori unul dintre membri se adresează preşedintelui de partid în acest sens.
12. Toate deciziile în cadrul partidului vor urma următoarea procedură:
(12.a) membrul care propune va lua legătura cu preşedintele partidului căruia îi va solicita convocarea unei şedinţe în acest scop;
(12.b) în cadrul şedinţei, solicitantul îşi va expune proiectul în faţa colegilor săi;
(12.c) după dezbatere se va proceda la votarea respectivului proiect;
(12.d) decizia se adoptă dacă se întruneşte un procent de 50%+1 raportat la numărul de membri participanţi la şedinţă.

13. Alegerea echipei de conducere a Partidului este prerogativa Preşedintelui de partid - și o va exercita la numirea sa în funcţie. Oricare membru „Brainstorming Party” are drept de veto față de oricare dintre persoanele propuse.
Dreptul de veto se va exercita în felul următor:
(13.a) persoana care se foloseşte de dreptul de veto propune în şedinţă dezbaterea asupra compatibilităţii membrului desemnat să facă parte din echipă cu poziţia pe care acesta ar urma să o ocupe în cadrul Partidului;
(13.b) respectivul membru îşi va argumenta opiniile cu privire la acest subiect;
(13.c) după dezbateri se va proceda la vot;
(13.d) votarea se declară valabilă dacă se întruneşte un procent de 50%+1 raportat la numărul de membri participanţi la şedinţă.

14. Întocmirea listei de congresmani va fi făcută astfel:
(14.a) președintele de partid, la fiecare ședință pe care o convoacă, va întocmi o listă de prezență în care sunt obligați să-și înscrie nick-ul toți membrii participanți;
(14.b) lista congresmanilor se va întocmi în funcție de un „coeficient de performanță” pe care fiecare candidat l-a obținut pe parcursul lunii în cadrul Partidului;
(14.c) „coeficientul de performanță” se compune după cum urmează:
(14.c.I) 25% valorează prezența activă la ședinţele partidului -
- prezența la 4 ședințe = 10 pct,
- prezența la 3 ședințe = 8 pct,
- prezența la 2 ședințe = 5 pct,
- prezența la 1 ședință = 2 pct,
- prezența la 0 ședințe= 0 pct;
(14.c.II) 25% valorează implicarea activă în cadrul recrutărilor de membri (cine dă PM-uri se va trece în spread-ul din topic-ul chat-ului nostru):
- 250 pm-uri = 10 pct,
- 200 pm-uri = 8 pct,
- 100 pm-uri = 5 pct,
- 50 pm-uri = 2 pct,
- 0 pm-uri = 0 pct;
(14.c.III) 25% valorează votul primit în cadrul ședinței pentru desemnarea candidaților - Locul 1 se evaluează cu 10 puncte, locul 2 cu 9 puncte, și așa mai departe;
(14.c.IV) 25% valorează aprecierea obiectivă a Președintelui de Partid (aici vor fi punctate: activitatea în presă, pertinența în comentarii, inițiativele candidatului, implicarea în proiectele Partidului, prestigiul candidatului în comunitatea eRepublik, etc.).
(14.d) ulterior se va proceda la efectuarea unei medii aritmetice a punctajului obținut de către fiecare candidat în parte, rezultând ordinea în Listă.
Exemplu: GeluRomanu participă la 4 ședințe, trimite 50 PM-uri, primește 9 puncte din partea membrilor votanți și obține 7 puncte ca apreciere a PP-ului. Coeficientul pentru GeluRomanu va fi (10 pct + 2 pct + 9 pct + 7) / 4 = 7
Procedura de evaluare a „coeficienților de performanță” și ierarhia rezultată vor fi publicate în topic-ul chat-ului nostru.
Nu este posibil ca un membru să aibă mai mult de 2 mandate consecutive.

15. Alegerea candidatului la președinția eRomâniei / CP se face prin vot, în cadrul ședinței convocate în acest scop - fie că este vorba de propriul candidat, ori despre candidatul unei alianțe politice; cu certitudine, „Braistorming Party” nu se va angrena în alianțe politice susceptibile de a vătăma imaginii pozitive de care se bucură Partidul nostru.

16. Desemnarea președintelui de partid / PP se face prin votarea candidaților propuși / autopropuși în cadrul ședinței convocate în acest scop.

C) DESPRE FINANȚAREA PROIECTELOR „Brainstorming Party”

17. În cazul proiectelor „Brainstorming Party” care necesităƒ sprijin financiar, sumele (inclusiv food & weapons) donate / primite vor fi aduse la cunoștința publicului de către organizator sau promotor.
18. Toate donațiile efectuate, cât și premiile acordate, vor fi gestionate de către un trezorier desemnat pentru fiecare proiect în parte; este posibilă menținerea aceleiași persoane ca trezorier pentru mai multe proiecte, cu acordul persoanei menținute în funcție.
19. Gestionarea se va face cu ajutorul unui spread - document în care sunt consemnate toate intrările și ieșirile de valori - donațiile, premiile acordate; se vor preciza inclusiv:
- ziua în care a fost primită donația / a fost acordat premiul;
- proiectul în cadrul căruia s-au petrecut intrările de valori / acordarea premiilor;
- soldul rămas disponibil.
20. Spread-ul în care sunt consemnate mișcările valorice (sume, food & weapons) poate fi consultat de către membrii de Partid prin publicarea link-ului acestuia în topic-ul chat-ului nostru.



SEMNAT ȘI APROBAT DE CĂTRE MEMBRII „BRAINSTORMING PARTY”

De asemenea veti putea gasi acest statut si apasand pe urmatorul link: http://tinyurl.com/statut-brainparty

In urmatorul articol, voi elabora proiectul nostru de "Mentorship", menit sa vina in sprijinul celor care sunt la inceput de drum in erepublik, si au nevoie de cineva care sa-i ghideze. Mai multe detalii legate de acest proiect in articolul urmator.

Nu uitati, va puteti alatura noua dand un simplu click pe butonul de Join Party de pe pagina partidului nostru: http://www.erepublik.com/en/party/brainstorming-party-173/1

"Be smart! Be Brain!"

Va multumesc.

Cu stima,
GeluRomanu, Presedinte Brainstorming Party